161 DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

Pe 24 Ianuarie 2020, cu ocazia împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, Muzeul Municipal a fost gazda manifestării artistice organizate de Primăria Municipiului Călărași în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Călărași și Casa Corpului Didactic Călărași. Momentele artistice au fost oferite de elevi ai Școlii Gimnaziale ”Tudor Vladimirescu”, Școlii Gimnaziale ”Nicolae Titulescu”, Școlii Gimnaziale ”Mircea Vodă”, Școlii Gimnaziale ”Mihai Viteazul”, Școala gimnazială ”Carol I”, Palatului Copiilor și ai Grădiniței cu Program Prelungit ”Țara Copilăriei”. ”Mica Unire”-poveste în culori, expoziție de desene și picturi care a fost vernisată la parterul Muzeului Municipal Călărași. ”Mica Unire”, o poveste de istorie, a fost prezentată de elevi prin cântec, poezie și miniscenete. Finalul programului artistic a fost dedicat Zilei Unirii Principatelor, dând mână cu mână, în tradiționala Horă a Unirii, pe toți cei prezenți la eveniment, elevi, cadre didactice, colaboratori și parteneri.