A ÎNCEPUT A CINCEA EDIŢIE A COMPETIŢIEI NAŢIONALE DE EDUCAŢIE FINANCIARĂ “BANI PENTRU ŞCOALA TA”!

Liceele din ţară pot beneficia de finanţări de până la 10.000 de euro

Bucureşti, 25 aprilie 2017 A cincea ediţie a competiţiei naţionale de educaţie financiară Bani pentru şcoala ta™ aduce din nou finanţări de până la 10.000 de euro pentru liceele din România.
Elevii de liceu cu vârste peste 15 ani, dar şi absolvenţi, profesori, părinţi şi alţi susţinători ai unităţilor de învăţământ pot câştiga pentru şcolile lor finanţări de până la 10.000 de euro, dacă urmează, în perioada 24 aprilie-28 mai 2017, trainingul online gratuit de educaţie financiară modulele BaniIQ™ şi Banii pe net™ disponibil pe site-ul competiţiei: www.banipentruscoalata.ro.
Fiecare liceu este înregistrat automat în competiţie odată cu înscrierea elevilor şi susţinătorilor săi în training şi acumulează EUROpuncte pentru fiecare persoană care urmează modulele online şi completează testul de verificare a cunoştinţelor. Săptămânal, pe site-ul www.banipentruscoalata.ro va fi anunţat clasamentul intermediar al liceelor susţinute în competiţie.
Instituţia de învăţământ cu cel mai mare număr de susţinători va beneficia de un premiu constând într-o sumă în euro egală cu numărul acestora, în limita a 10.000 de euro. De asemenea, vor primi premii şi primele trei şcoli care vor atrage primii 1.000 susţinători fiecare. Premiile vor fi folosite exclusiv pentru modernizarea şcolilor, dotarea laboratoarelor, a claselor, achiziţia de echipamente sau de resurse educaţionale. Validarea instituţiilor de învăţământ câştigătoare va avea loc în perioada 29-31 mai 2017.
Competiţia “Bani pentru şcoala ta™” este organizată de Junior Achievement (JA) România şi face parte din programul naţional de educaţie financiară JA constând în modulele blended learning BaniIQ™ şi Banii pe net™, ce au ca scop formarea abilităţilor de a administra eficient resursele financiare şi de a lua decizii responsabile. Programul este susţinut de Visa şi de băncile partenere.
În ediţia precedentă, peste 50.000 de elevi, profesori, părinţi şi alţi membri ai comunităţilor locale au participat la această competiţie şi au avut acces la informaţii esenţiale despre bugetul personal, venituri, cheltuieli, investiţii şi relaţia cu banca, dar şi despre eCommerce, drepturile celor care cumpără online, securitatea în mediul online, taxe şi impozite.
Mai multe informaţii despre competiţie, traininguri, premiu şi regulament de participare găsiţi pe www.banipentruscoalata.ro.