A MURIT IRINA RAVAC!

10175066_856878111021479_8312961823513271291_n bw2RAVAC! IRINA RAVAC!…

MOTTO: ŞTIAM CĂ VA MURI!
ŞI C-O S-O DOARĂ!…

Vă daţi seama ce situaţie teribilă: să te duci la o petrecere, într-o sâmbătă seara şi acolo, primul care să te întrebe.
Direct: „dar de ce a murit Irina Ravac?!…” Tu neştiind că s-a întâmplat asta!…
Şi atunci, primele gânduri care mi-au trecut prin minte s-au legat de celebrele versuri ale poetului care vorbea despre „Moartea căprioarei”. Moartea Irinei Ravac este o lovitură, în primul rând pentru destinul ei, pentru cei din jurul ei, dar şi pentru mulţi, foarte mulţi dintre cei care şi-au intersectat existenţa, cu Irina…

Când am cunoscut-o eu, prima oară, pe Irina Ravac? În urmă cu peste 30 de ani, la jumătatea anilor ’80, atunci când, abia venit în învăţământ (cu gândul de a mă duce în presă, pentru că eu nu am făcut facultatea ca să mă fac profesor) am fost vizitat, la liceu, de domnul Aurel David- pe vremea aceea redactorul şef al ziarului „Vremuri Noi”. Direct, domnul David m-a întrebat: „Vii la ziar?!” iar răspunsul meu a fost cel bine cunoscut pentru cei care mă cunosc: „mănânci calule, ovăz?!…” Normal că-mi doream asta şi, firesc, am şi acceptat, singura condiţie pe care am pus-o fiind aceea de a-mi fi rezervată catedra. La cât mă știam de nărăvaș și la cât se înăspriseră regulile în toată țara în acea perioadă, era greu de crezut că n-aș fi intrat în confruntare, la un moment dat, cu vreun activist de partid, iar dacă ăla era puțin mai nărăvaș, la rândul lui, mă putea rejecta din sistemul presei respective și rămâneam… pe drumuri! Deci catedra trebuia să-mi fie rezervată… Domnul David mi-a promis asta, s-a dus la Comitetul Central pentru că nu aveam nici vechimea necesară în partid, toate cele. Atunci, domnul David mi-a spus că sunt două locuri libere pentru că au plecat doi redactori, una la revista „Săptămâna” a lui Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor, iar celălalt se întorcea către meleagurile natale. „Și atunci m-am gândit să te aduc pe tine și pe Irina Ravac- o ingineră stagiară, din combinat.” Atunci am auzit, pentru prima oară, acest nume, după care, ne-am întâlnit. După care- ne-am cam despărțit, pentru că eu am aflat că nu mi se rezervă catedra și m-am întors la liceu! Rămânând în colaborare și visând la ziare până în… 22 decembrie 1989, atunci când a început aventura mea post-decembristă!

Cu Irina Ravac, de-a lungul timpului, m-am tot întâlnit, iar momentele au fost unele extrem de importante. De-a lungul tuturor celor petrecute. Cert este că ea s-a simțit ca peștele în apă, în condițiile de libertate de după 1989. A fost un om important în Camera de Comerț, un om foarte activ, inclusiv în zona personalităților vremii, iar- dacă o recunosc- importanți oameni ai post-comunismului călărășean precum Doru Ioan Tărăcilă, Mihai Arbagic, Constantin Tudor ori Marian Drăgan îi datorează multe dintre succesele care i-au aoreolat! Irina a intrat în zona comercială, după care se produce cea mai importantă realizare a vieții sale- Institutul Româno-Francez „Fordoc”! A fost o instituție fundamentală în evoluția Călărașiului post-decembrist, iar asta i s-a datorat, în mare măsură, celei care a condus instituția- Irina Ravac. Am colaborat foarte mult cu Irina, în acest domeniu, multe dintre proiectele româno-franceze sau franco-române în care m-am implicat fiind fie inițiate, fie coordonate, fie sprijinite de Irina. La jumătatea primului deceniu al celui de-al treilea mileniu, institutul Fordoc reprezenta una dintre zonele de mare interes, un adevărat brand educațional și cultural, al acestor meleaguri- pentru Europa! Printr-o nefericită decizie, printr-o schimbare politică, Irina este dată la o parte de la Fordoc și de atunci începe lunga agonie a acestei instituții care, nici astăzi, nu a mai ajuns la nivelul la care fusese ridicat de Irina.

Dar Irina nu s-a lăsat și, în sistemul „un șut în spate, un pas înainte!” a pornit un alt domeniu extrem de important și pentru ea, dar și pentru comunitate: PROIECTELE EUROPENE! Făcând echipă excepțională cu Marian Drăgan, Irina a devenit (fără exagerare) cel mai bun specialist în proiecte și atragerea de fonduri europene pe care l-a avut Călărașiul, în toți acești ani! Am colaborat cu Irina, am fost parteneri în diferite proiecte, i-am solicitat sprijinul în unele proiecte culturale, după cum, la rândul ei, mi-a venit alături și și-a exprimat dorința de a colabora pe niște fonduri care se întrevedeau la orizont…

La începutul acestui an (deci, acum nici trei luni) am căutat-o pe Irina și ne-am dat întâlnire. Plănuisem un mare proiect de răsunet mondial și aveam nevoie de cineva care să-mi găsească și formule de finanțare, dar și să mă ajute la scrierea proiectului respectiv. Ne-am întâlnit la biroul său de la Camera de Comerț. Acolo unde se lăuda că a introdus liftul- eu ținând, de pe vremea lui „Voces Campi”, un drăcușor negru față de scările alea interminabile până la etajul patru al postului de radio! Știam, de mai multă vreme, că Irina se confruntă cu probleme de sănătate (grave!), știam de eforturile extraordinare pe care le-au depus cei apropiați, în frunte cu doamna care trimite acest ziar pe hârtie de tipar și care i-a devenit o adevărată soră întru suferință, știam de eforturile de toate felurile pe care le face pentru a depăși crunta boală! Atunci când am văzut-o, m-am cutremurat: Irina Ravac era o umbră! Abia se mișca, avea probleme din toate punctele de vedere ale mișcării fizice! Ochii îi erau, în continuare, la fel de vioi, mintea- la fel de străpungătoare, dar când încerca să se ridice de pe scaun!… După ce am plecat de acolo (cu promisiunea că vom colabora, dar eu nu am mai căutat-o pentru că intuisem că are probleme!) le-am mărturisit unor apropiați că Irina chiar are probleme grave! Și acum, într-o seară de sâmbătă, mergând la o petrecere, mă pomenesc cu vestea nenorocită!

A fost greu, Irina Ravac, Doamne, ferește-ne, pe toți, de suferință! Dumnezeu, până la urmă, a luat-o acolo, alături, poate are și el niște proiecte pe fonduri cerești la care Irina se pricepe, cu siguranță! Să-i întărească Dumnezeu pe cei din jur, în primul rând pe fiica sa, Ioana! Rămasă fără un sprijin important!… Iar noi- să-i cinstim memoria! Pentru că Irina Ravac a contat foarte mult, în tot ceea ce s-a întâmplat, în acești aproape 30 de ani așa-zisă libertate! Poate să redenumim Institutul Româno-Francez- „Irina Ravac”?! Ar merita! Și, poate, de acolo, din ceruri, ar renaște Fordocul! Rămas bun, Irina! Nu adio, că ajungem cu toții acolo- mai devreme, ori mai târziu!…

Prof. dr. Sorin Danciu