A MURIT MIHAI STĂNESCU!

ACUM A FOST MOMENTUL!

Probabil cel mai apreciat caricaturist de până în 1989, cu siguranță cel mai cunoscut după revoluție, atunci când a avut și experiența magazinului de umor de lângă Sala Palatului, Mihai Stănescu a reprezentat o legendă vie!
Omul care a avut curajul, în timpul celor mai dificile segmente ale epocii Ceaușescu să scoată o carte în care făcea mișto de această epocă, omul care a rămas în istoria luptei pentru libertate din România printr-o serie de desene care circulau ca într-o legendă vie, autorul cărții monumentale “Acum nu e momentul!”a trecut în neființă! La aproape 80 de ani!… Și la doi ani de când renunțase la orice fel de activitate publică!

MIHAI STĂNESCU A FOST ȘI LA CĂLĂRAȘI!

Participând la Festivalul mondial de umor “Dictatorii rasului” acolo unde a avut și o expoziție, dar s-a și plimbat pe malurile Borcei împrietenindu-se cu mulți dintre cei care au venit, cu tot sufletul, la întâlnirile organizate aici! O mare conștiință, un mare artist a plecat la cele veșnice! Va găsi, cu siguranță și acolo, în ceruri, motive să fie ironic, chiar dacă se va supăra pe el Sfântul Petru! O să-i treacă!…
a-murit-mihai-stanescu