Adrian Păunescu – de dincolo de moarte! POETUL!…

Adrian Păunescu – de dincolo de moarte! POETUL!…

13 martie 2018

Una dintre direcțiile cele mai importante pe care le-a impus în literatura secolului XX din România, a fost pentru Adrian Păunescu această cultivare a imaginii poetului, a rolului lui, dincolo de “ars poetica” impunând imaginea, rezonanța, puternica a personalității… Rolul poetului cetățean, implicarea lui în realitățile concrete, lupta pentru cetățean… tot ceea ce poate însemna implicare reprezintă imaginea pe care Adrian Păunescu a impus-o ideii de poet. În egală măsură, însă, omul care este, până la urmă, poetul, are trăirile sale, gândurile și emoțiile proprii. Aici, în acest poem se întâlnesc omul, emoția ,gândurile dar și frenezia creatorului în fața vieții și în fața morții!…

prof. dr. Sorin Danciu

POETUL

Aş sta, aşa cu faţa-n sus,
Lovit pieziş de vreme
Şi-ncet ca un izvor supus
Ţi-aş murmura poeme.

Şi patul de sub şira mea,
Podeaua care-l ţine,
Cu timpul s-ar dărăpăna
Şi-n casă-ar fi ruine

Şi peste molcomul prăpăd
Peste privirea-mi oarbă
Cu gura începând să vad
Eu, năpădit de iarbă,

Din somnul ca un trist magnet
Ce ştie doar să cheme,
Ţi-aş mai încredinţa încet
Mistere şi poeme.

Albitul firii mele os,
Schiloada chipăroasă,
Lovit de pietre dureros
Şi mărunţit de-o coasă.

Ar face gura şi-ar sopti
Despre ce e şi nu mi-i
În veacul de schizofrenii
Pân-la sfârsitul lumii

Şi dacă varul cel nestins,
Ce-i una cu folosul,
Cu cinic urlet dinadins
Mi-ar înghiţi şi osul,

Eu, tainic, blând şi tutelar,
Călcând tăceri postume,
Din toţi pereţii daţi cu var
M-aş reîntoarce-n lume,

Către o casă, unde-acum
Şi moartea mai aşteaptă,
Până să-nceapă tristul drum
De dincolo de şoaptă.

Să-ţi spun că încă nu-i târziu.
Ruina e departe,
Iar eu cu inima te ştiu
Pe viaţă şi pe moarte.

Aş sta aici, pe-acest prundiş
Pe care-mi este bine,
Ca vremii, pus hotar pieziş,
Să-mbătrânesc de tine.

Să-mi sugă oasele-n pământ
De parcă oase-aş plânge,
Să fiu doar calcar şi cuvânt
Şi-un ultim strop de sânge.