Avancronica! LA VOLUNTARI – VISUL SE POATE RUPE DEFINITIV!

Să nu ne acuzați de premoniții negative, nu suntem nici disperați, nici negativiști , pesimismul este ultima calitate pe care ne-o putem asuma, toate aceste constatări țin de un realism care are foarte multe explicații! Dacă în pauza competițională, de exemplu, echipa din Voluntari a avut o schimbare spectaculoasă, dacă în aceeași perioadă cei de la Hermannstadt s-au schimbat de la antrenor încolo, noi am schimbat o grămadă de jucători dintr-o echipă care abia începuse să miște câte ceva, am adus alți jucători , cu duiumul, într-o afacere nesperată pentru orice impresar de pe pământul ăsta, atunci când cei care conduc echipele de fotbal fie habar nu au, fie sunt depășiți de situație și șmecherii își fac toate jocurile pentru că la ei doar banul contează!
Repetăm, a fost un vis frumos care i se datorează lui Dan Alexa, dar se închide urât, într-un mod de lucru care i se datorează inclusiv lui Dan Alexa! Dar nu numai lui, să fim bine înțeleși ! Nu este ceasul acuzațiilor, probabil am oferit prea multă atenție unui fenomen care merită mai puțin, ne-am uitat cu drag la oamenii ăia mulți care umpleau tribunele stadionului din Călărași, oameni care așteptau mult, foarte mult, speranțele și visele lor de ani de zile! N-a fost să fie și probabil va mai fi cine știe când!…
Până atunci, se merge în Dealul Copoului, iar acolo cine știe ce va fi!

O Rezervă