BUNICII NOȘTRI AU DREPTUL LA DEMNITATE!

ÎNGRIJIREA LA DOMICILIU!

“Sunt două categorii de vârstă care mă sensibilizează extrem de mult, copiii și bătrânii. Cea de-a doua categorie, din păcate, se vede nevoită să-și trăiască ultimii ani de viață într-o dependență dureroasă față de prima, față de copiii și nepoții lor. Este nedrept ca după o viață de muncă, după ce au crescut și format alte generații, după ce au construit și dezvoltat locurile în care noi, cei mai tineri, trăim și ne dezvoltăm. Statul modern are pârghii și resurse pentru a oferi pensionarilor demnitatea bine meritată.
În aceste vremuri în care generații întregi își părăsesc orașul, țara, familia în căutarea unui viitor stabil, mii de bătrâni rămân singuri la nivelul municipiului Călărași, iar autoritățile au obligația morală și legală să caute soluții.
Există legislație într-o formă finală încă din 2011 pentru îngrijirea la domiciliu și după 8 ani Călărașiul va avea acest serviciu social.” -a declarat viceprimarul municipiului Călărași, Dragoș Coman

Beneficiarii serviciilor sociale de îngrijire la domiciliu pot fi persoane vârstnice, cu domiciliul în municipiul Călărași, pentru care s-a stabilit un anumit grad de dependență, de către comisia de evaluare.
Beneficiarii sunt persoanele vârstnice care au împlinit vârsta de 65 de ani, cele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege pentru care s-a stabilit un anumit grad de dependență și nici nu s-a stabilit dreptul la asistent personal sau indemnizație pentru însoțitor. Tot printre beneficiari se numără și persoanele care nu au încheiate contracte de întreținere, contracte de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager sau orice act juridic cu clauza de întreținere.
Vârstnicii care pot beneficia conform legii de îngrijirea la domiciliu, vor putea cere următoarele servicii de bază: toaleta generală, toaleta parțială, hrănire, asistență socială și emoțională, prepararea hranei sau transportul hranei la domiciliu, efectuarea de cumpărături, sprijin pentru plata unor servicii și obligații curente, igienizarea locuinței, întreținere curățenie, spălatul rufelor, consiliere socială, consiliere juridică, însoțirea beneficiarilor pentru rezolvarea problemelor personale la diferite instituții, însoțirea la plimbări și vizite.
Pentru accesarea serviciilor de îngrijire la domiciliu, solicitanții ( sau reprezentanții lor legali) se vor putea adresa Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Călărași pentru întocmirea dosarului de îngrijire la domiciliu și pentru orice alte informații suplimentare.

VÂRSTNICII CARE POT BENEFICIA CONFORM LEGII DE ÎNGRIJIREA LA DOMICILIU