”CAMPANIA GLOBALĂ PENTRU EDUCAŢIE” LA COLEGIUL AGRICOL ”SANDU ALDEA”

La Colegiul Agricol “Sandu Aldea”, s-a desfăşurat (în perioada 8 14 mai 2017) săptămâna de acţiune pentru educaţie, în cadrul Campaniei Globale pentru Educaţie.
În România, Campania Globală pentru Educaţie este susţinută şi promovată de o coaliţie formată din: Organizaţia Salvaţi Copiii (coordonator), Consiliul Naţional al Elevilor, Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, World Vision România, Roma Education Fund România, Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională „Step by Step”, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, Agenţia Împreună, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, Asociaţia OvidiuRo şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ. Proiectul beneficiază de sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale.
Sub sloganul ”Împreună pentru educaţie!”, Campania Globală pentru Educaţie din acest an doreşte să reamintească autorităţilor din întreaga lume că promisiunile asumate de state trebuie respectate, iar educaţia gratuită şi de calitate pentru toţi copiii este una dintre aceste promisiuni.
Coordonatorii acestei campanii, la nivelul Colegiului Agricol “Sandu Aldea”, au fost domnul profesor dr. Melente Adrian-Gabriel (directorul unităţii) şi doamna profesoară Ciutacu Nela. Pe parcursul întregii săptămâni au fost desfăşurate activităţi de informare, de conştientizare a importanţei educaţiei de calitate, a barierelor care stau în calea accesului copiilor la o educaţie de calitate şi a soluţiilor care ar putea ajuta la îndepărtarea acestor obstacole. La dezbaterea din data de 9 mai, ce a avut ca temă ”Sărăcia educaţională versus sărăcia materială”, au participat şi profesori din cadrul unităţii (Cârjilă Raluca dir. adj., Herghelegiu Maricica, Constantin Dumitra, Popa Mura, Minculescu Elena), iar invitatul de onoare, produs educaţional al colegiului, a fost domnul Emil Muşat, reprezentant al Consiliului Judeţean Călăraşi. Activitatea a fost una interactivă, astfel încât elevii au fost provocaţi la discuţii, având posibilitatea de a-şi exprima opiniile cu privire la tema abordată.