„CHITARA DUNĂRII“ 2016- RECITALURI EXTRAORDINARE!

UN RECITAL NEPREVĂZUT!
Vineri seara, la propunerea directoarei Centrului Cultural, Alina Jipa, s-a pus la cale un recital, neprevăzut, recital în care au urcat pe scenă Walter Ghicolescu, Adrian Valentin Mărgineanu, Adrian Beznă şi Ovidiu Mihăilescu. Fiecare a cântat, în felul lui, au cântat şi împreună, dar momentul cel mai tare a fost când micuţul David Gojkovic a interpretat, vocal, piesa, iar interpreţii mari (şi la înălţime!) s-au lăsat în genunchi, pentru a fi la nivelul celui care cânta! O imagine inedită…

FRAŢII GHICOLESCU- DIN NOU, PE SCENĂ!
Se ştie mai puţin că Walter Ghicolescu are şi un frate, aceste fiind „vinovatul“ principal pentru apropierea de folk a lui Walter! Pentru prima oară pe scena Festivalului „Chitara Dunării“, cei doi fraţi călărăşeni au cântat, împreună! Moment în care preşedintele juriului, prof.dr.Sorin Danciu, i-a invitat la Gala Anului, din 7 decembrie!

ALINA MANOLE- UN RECITAL ANTOLOGIC!
Despre Ana lui Manole au învăţat toţi copiii, la şcoală, în balada binecunoscută… Despre Alina Manole, desigur, unii ştiu foarte multe, alţii ştiu mai puţine. Cert este că, în recitalul pe care l-a susţinut sâmbătă seara, Alina Manole a avut un succes excepţional! Fiind bisată, readusă în scenă, publicul a cântat cu ea, mulţi cunoscându-i piesele! Un recital antologic!

TOATĂ SALA A CÂNTAT, CU MIRCEA BANICIU!
Ultimul recital din festival a adus pe scenă pe unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi de muzică folk, din România- Mircea Baniciu. Iar piesele sale (mai vechi sau mai noi- „Eşarfă în dar“, „Andrii Popa“, „Vara la ţară“) au fost fredonate de toţi cei prezenţi în sală, indiferent de vârstă, dovedind că muzica folk este nemuritoare!…