Cine este noul șef de campanie al lui Iohannis – legat de Călărași!

Dan Motreanu, vicepreşedintele partidului, este noul şef al campaniei PNL pentru alegerile prezidenţiale, după ce Ludovic Orban s-a retras din această funcţie, fiind învestit în funcţia de prim-ministru. „Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a luat decizia de a se retrage din funcţia de şef al campaniei PNL pentru alegerile prezidenţiale, urmare a învestirii în funcţia de prim-ministru al României. De asemenea, prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, învestită în funcţia de vicepremier, s-a retras din echipa de campanie a Preşedintelui Klaus Iohannis. (…) Noul şef de campanie al PNL pentru alegerile prezidenţiale este vicepreşedintele PNL, Dan Motreanu, care a asumat această responsabilitate, beneficiind de o amplă experienţă în conducerea campaniilor electorale”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.