CINE NU L-A INVITAT PE FILIPESCU? PRIMARUL DE LA DRAGALINA?!…

NU-I PACE SUB MĂSLIN! LIBERALII HĂIS/CEA!

Deputatul Cătălin Predoiu a venit, în judeţul Călăraşi! *Dar senatorul (tot liberal?!) Filipescu n-a ştiut nimic!…

Chiar dacă, declarativ, politicienii liberali afirmă că starea de tensiune care a devenit publică ar fi fost atenuată, iată că faptele arată cu totul şi cu totul altceva! De exemplu, vineri, în timpul conferinţei de presă pe care o susţinea la biroul senatorial, Răducu Filipescu a fost întrebat de este la conferinţă de presă când, la acea oră, deputatul Cătălin Predoiu s-ar afla la Dragalina, la o inaugurare! Alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă! Filipescu a rămas blocat, în prima fază, după care a căutat să se explice „chiar dacă am declarat, de exemplu, că îl susţinem pe Drăgulin, asta nu înseamnă că mă iau de mână cu Iliuţă şi defilăm împreună! Probabil că nu a ştiut noul meu număr de telefon, deşi, dacă voia l-ar fi aflat! Nu ştiu, dar este evident că este încă o acţiune care arată că în partidul ăsta unii trag hăis, iar alţii… cea!…”
Aşadar, exact cum am spus-o, de la bun început: nu-i pace sub măslin!…

Dar iată comentariul consilierului de imagine al preşedintelui Consiliului Judeţean, Marinela Voivozeanu:
„Evenimentul a fost organizat de primaria Dragalina, iar invitațiile au fost făcute de domnul primar Stanciu. Cat priveste conferinta de presa a PNL, aceasta a fost anuntata foarte tarziu cand agenda domnului Iliuta era deja stabilita.”

La rândul său, primarul comunei Dragalina, Gabriel Stanciu, susține că l-a invitat personal pe domnul Filipescu: „Domnul președinte Răducu Filipescu știa despre această inaugurare de la ultima noastră întâlnire dar în ultima săptămână, probabil, a fost prea ocupat cu problemele de la Parlament și nu i s-a mai adus aminte de acest eveniment.”