CINEMA VICTORIA – CENTRU MULTIFUNCȚIONAL CULTURAL

Primăria Municipiului Călărași a fost invitată de către Consiliul Județean Călărași pentru a participa la întâlnirea în cadrul căreia au fost stabilite demersurile în vederea obținerii finanțării proiectului cu titlul “Centru Multifuncțional Cultural”, proiect care să sprijine dezvoltarea durabilă prin modernizarea zonei centrale a municipiului Călărași.
În parcul central din municipiul Călărași, există o clădire în care, de-a lungul vremii, a funcționat cinematograful Victoria, iar în ultimii ani, secția de carte pentru adulți din cadrul Bibliotecii Județene „Alexandru Odobescu” Călărași. 29597760_851851321688145_3933460790793536394_n
Din pricina condițiilor improprii depozitării fondului de carte precum și a condițiilor avansate de degradare a clădirii care nu asigura un climat normal desfășurării activității angajaților precum și a lecturării de către cititori, Consiliul Județean Călărași a demarat construirea unui sediu modern pentru Biblioteca județeană Călărași.
Clădirea, aflată în proprietatea Municipiului Călărași, din cauza lipsei fondurilor necesare reabilitării și modernizării, a ajuns să se afle în prezent într-un stadiu avansat de degradare. Urmare a discuțiilor reprezentanților celor două unități administrativ-teritoriale, a fost reliefată necesitatea colaborării în vederea identificării surselor de finanțare precum și a modalităților prin care se poate reda circuitului civil și cultural această clădire, emblematică pentru municipiul Călărași și pentru Parcul Central.29683164_851851295021481_5671914430150693976_n
Având la bază acest parteneriat, Consiliul Județean Călărași se poate alătura Primăriei Municipiului Călărași în eforturile identificării și atragerii de surse financiare din diverse surse, precum cele dedicate prin intermediul Programului Operațional Regional, Axa Prioritară 10 – îmbunătățirea infrastructurii educaționale. Având în vedere parteneriatele pe care Consiliul Județean Călărași le-a dezvoltat de-a lungul timpului cu instituții de învățământ universitar (ASE, USAMV), precum și necesitatea modernizării unor locații în care tinerii să își petreacă timpul în mod activ și în care să dezvolte activități extracurriculare, consilierii judeţeni au votat în unanimitate proiectul privind dezvoltarea unui centru multifuncțional care să ofere spații versatile pentru proiecții, expoziții, workshop, lansări de carte, etc.