Cineva trebuie să intervină! PENSIILE SPECIALE – O RUȘINE!

O BĂTAIE DE JOC!…

*80 % din valoarea pensiilor speciale este suportată din banii publici! *Doar 20 la sută este contribuția lor!… *Această măsură anticonstituțională, această bătaie de joc la adresa cetățenilor României, a banului public, a celor care își dau din munca lor pentru bugetul de stat ca acești bani să ajung în buzunarele unora de parcă ar fi aleșii lui Dumnezeu, ori cu sânge albastru – na, că ne-a luat gura pe dinainte! – acest afront trebuie să înceteze!

CÂT SCOT ROMÂNII DIN BUZUNAR PENTRU PENSIILE SPECIALE

În ultimii ani, guvernanţii au scos pe bandă rulantă nu mai puţin de şase legi speciale prin care acordă drepturi de pensie suplimentare foştilor parlamentari, judecători, procurori, grefieri, piloţi din aviaţia civilă, angajaţi ai Corpului Diplomatic şi ai Curţii de Conturi.
Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) apică şase legi cu caracter special prin care se stabilesc pensile de serviciu, cuantumul acestora fiind plătit în proporţie de 19,3% în raport cu contribuţiile foştilor parlamentari, judecători, procurori, grefieri, piloţi din aviaţia civilă, angajaţi ai Corpului Diplomatic şi ai Curţii de conturi, diferenţa de 80,3% fiind suportată din bugetul de stat, adică din taxele şi impozitele plătite de toţi angajaţii. Potrivit datelor furnizate „Adevărul” de către CNPP, în luna septembrie se aflau în plată , în baza celor şase legi speciale, nu mai puţin de 9.129 de pensii de serviciu. Suma totală achitată luna trecută către aceştia se ridică la 92.979.634 lei, adică o pensie medie de 10.185 lei. Din cele aproape 93 milioane de lei, doar 17,93 milioane de lei sunt achitate de CNPP în baza contribuţiilor plătite când erau în câmpul muncii de cele şase categorii de personal, diferenţa de 75 de milioane de lei provenind de la bugetul de stat. Adică 25 de lei din banii publici, plătiţi prin taxe şi impozite de fiecare dintre cei aproximativ 5 milioane de salariaţi.

MAI MULT DE JUMĂTATE DIN PENSIA PARLAMENTARILOR, PLĂTITĂ DE ROMÂNI

Potrivit datelor CNPP, în luna septembrie 813 foşti parlamentari au încasat o pensie medie de 4.294 lei, din care 2.442 lei în baza contribuţiilor pe care le-au plătit înainte de pensionare şi 2.631 lei din bugetul de stat. O altă categorie importantă, din punct de vedere al cuantumului pensiei medii este cea a foştilor judecători şi foştilor procurori. 3.568 de foşti magistraţi primesc lunat 16.063 lei, din care doar 2.710 lei în baza contribuţiilor şi de aproape 7 ori mai mult (14.823 lei) de la bugetul de stat. Legea aduce beneficii şi personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, 1.814 astfel de persoane încasând o pensie de 3.941 lei, din care doar 1.854 în baza contribuţiei lor şi 2.264 lei de la bugetul de stat.

FOŞTII ANGAJAŢI AI CURŢII DE CONTURI, PENSIE MEDIE DE 7.624 LEI

Legile speciale nu i-au uitat nici pe foştii angajaţi ai Curţii de Conturi, 608 astfel de persoane încasând lunar o pensie medie de 7.624 lei, din care 3.471 lei în baza contriobuţiilor acestora şi 4.211 lei de la bugetul de stat. Pe de altă parte, 813 foşti piloţi ai Aviaţiei Civile au încasat în septembrie o pensie medie de 10.705 lei, din care 3.268 lei în baza contribuţiilor plătite de ei şi 7.536 lei de la bugetul de stat. O altă categorie de pensii speciale îi priveşte pe foţii membri ai Corpului Diplomatic şi consular al României, 864 de astfel de persoane încasând lunar o pensie medie de 5.487 lei, din care doar 2.460 în baza contribuţiei lor şi 3.325 lei de la bugetul de stat. „Menţionăm că plata pensiilor de serviciu se suportă atât din Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS), cât şi din bugetul de stat (BS), astfel: pentru partea din pensie aferentă sistemului contributiv (calculată pe baza punctajului mediu anual) plata se realizează din bugetul asiggurărilor sociale de stat, iar diferenţa dintre pensia de serviciu (stabilită în conformitate cu legea specială) şi pensia aferentă sistemului public de pensii se realizează din Bugetul de stat”, a precizat CNPP.

CATEGORII DE PENSII PLĂTITE DE CASELE SECTORIALE!

Potrivit CNPP, alte categorii de pensii speciale sunt acordate cultelor recunoscute de lege, avocaţilor, foştilor angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, ai Ministerului Apărării Naţionale şi ai Serviciului Român de Informaţii. Lista legilor speciale prin care pensiile acordate sunt de două, trei, patru şi chiar şase ori mai mari decât ar fi fost dacă s-ar fi ţinut cont de contributivitate: – Legea 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu a membrilor Corpului Diplomatic şi consular al României; – Legea 215/2015 privind statutul funcţionarului public parlamentar; – Legea 85/2015 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România; – Legea 303/2004, modificată la 20 octombrie 2017, privind statutul procurorilor şi udecătorilor; – Legea 130/2015 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor; – Legea 7/2016 şi Decizia CCR 297/2012 – pensiile de serviciu pentru beneficiari ai Curţii de Conturi.

PENSIILE MILITARE, DIN MAI ŞI SERVICII DE PATRU ORI MAI MARI DECÂT PENSIA OBIŞNUITĂ

Pensia medie obişnuită, plătită celor 4,68 milioane de pensionari de către Casa Naţională de Pensii Publice, însumează circa 5 miliarde de lei în fiecare lună, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, rezultând o pensie medie de 1.073 lei, în timp ce suma plătită celor 139.000 de persoane care primesc pensii speciale se ridică lunar la 590 milioane de lei, respectiv o pensie medie de 4244 lei. În prima jumătate a anului, Casele de Pensii Sectoriale au plătit 3,45 miliarde de lei în contul celor 139.000 de persoane, foşti angajaţi ai MapN, MAI şi Servicii Secrete, scrie economica.net. Potrivit Casei de Pensii Sectoriale a MApN, pensiile de serviciu din Apărare au costat bugetul de stat peste 1,48 miliarde de lei brut în primul semestru din anul 2018, numărul beneficiarilor fiind de aproape 64.400 de personae, pensia medie lunară a foştilor militar fiind de 3.830 lei. În ce priveşte pensiile de serviciu ale foştilor angajaţi ai Ministerului de Interne, acestea s-au ridicat, în prima jumătate a anului la 1,66 de miliarde de lei, numărul beneficiarilor fiind de 64.600. Pensia medie lunară a foştilor poliţişti, jandarmi, pompieri ISU, dar şi alţi profesionişti ai Ministerului de Interne fiind de 4.283 lei. Casa de Pensii Sectorială a SRI a plătit, în primul semestru, celor 10.300 foşti angajaţi ai serviciilor secrete, 312 milioane de lei, rezultând o pensie medie de 5.084 lei lunar. Un fost angajat SRI are o pensie medie lunară de trei ori mai mică decât a unui judecător. Sursa – Adevărul.ro

AU SPUS ADEVĂRUL DESPRE PENSII: CIFRELE SUNT HALUCINANTE!

Mii de civili au luat pensii speciale în luna septembrie, conform datelor de la Casa de Pensii, în timp ce sute de mii sau chiar milioane de pensionari trăiesc din pensii de mizerie.
Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii septembrie 2018, de 9.129 persoane, în creştere uşoară, cu 23 persoane, faţă de finele lunii precedent, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai mulţi, respectiv 3.568, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora a fost de 16.063 lei, din care 14.823 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat. De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 864 de persoane. Pensia medie era de 5.487 lei, din care 3.325 lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 813 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.294 de lei (2.631 lei suportaţi de la bugetul de stat). Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.462 pensionari, iar pensia medie se ridica la valoarea de 10.705 lei, din care 7.536 lei suportaţi din bugetul de stat. Pensii de serviciu pentru beneficiari ai Curţii de Conturi s-au acordat unui număr de 608 persoane, media fiind de 7.624 lei, din care 4.211 lei cota suportată din bugetul de stat. De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.814 pensionari, pensia medie fiind de 3.941 lei, din care 2.264 lei suportaţi din bugetul de stat. AGERPRES