CRONICA LITERARĂ- MARIN BADEA- ÎNTRE OAMENI ŞI… IEPURI!

Despre prozatorul Marin Badea ne-am exprimat, de mai multe ori, de-a lungul timpului. De fiecare dată constatând o serie de elemente comune. Pentru cei care îl cunosc pe Marin Badea, jurnalistul, surpriza va fi, întotdeauna, foarte mare, pentru că alături de jurnalistul năvalnic nu poate fi percepută, cu prea multă uşurinţă, prezenţa unui fior liric, uneori de-a dreptul trist. Dar o tristeţe lăuntrică, una care va genera, fără prea mare putinţă de tăgadă, reacţii cât se poate de dure, ele ascunzând, până la urmă, un suflet complicat. Sufletul unui artist…

oameni-si-iepuri

Romanul „OAMENI ŞI IEPURI“ aduce, de data aceasta, pe faţă, alternanţa respectivă- ştirile de presă, informaţiile, sursele, toate la modul dramatic şi dur, o realitate convergentă, alternând cu toate clipele de visare, niciodată puerilă, întotdeauna ascunzând sarcasmul! De altfel, redactorul de carte, Nicolae Tzone, afirmă:
„«Oameni şi iepuri» este una din acele cărţi, deloc numeroase în anii din urmă, care impun, „din prima“ un prozator de vocaţie. Lectura ei este copleşitoare de-a dreptul, prin directeţe, abil complicată, fericit complicată aş adăuga, prin ingeniozitatea stilului. Originalitatea viziunii extrem de personale cu care autorul dă seamă despre o „margine“ de Românie nu numai în parte halucinantă impune de la început la ultima pagină. Frazele uneori/deseori debordează de acid clorhidric. Luciditatea îşi dezvăluie atotprezenţa fără menajamente.
Această carte dură, această carte atât de vie însă, nu va avea, practic, cum să treacă neobservată.“
– Nicolae Tzone
Sufletul de poet alternant cu sarcasmul jurnalistului pus pe rele, mai mereu, naşte şi pagini excepţionale, unele secvenţe fiind de-a dreptul şocante:
„Dar cui să-i pese de atât de puţin lucru, salcâmilor?! Că şi salcâmii au perioadele lor, e drept, puţine, când zâmbesc. Când sunt fericiţi. Vara sunt fericiţi din guguştiuci, iar iarna sunt fericiţi din ciori. Salcâmii sunt singurii copaci din lume care rodesc de două ori pe an, două fructe absolut diferite. Vara rodesc, evident, guguştiuci, în vreme ce iarna rodesc, evident, ciori.
-Sssalcâmule, dar eu de ce nu fac fructe?
Salcâmul se scarpină în cap, mult, mult, până dă toamna, până se îngălbeneşte de ciudă. Te priveşte intens. Te priveşte până te subţiezi.
-Pentru că nu ai habar să iubeşti, bestie!“

Este Marin Badea un fervent promotor al prozei lirice. Iar modul în care se ostoiesc realităţile cu care se confruntă jurnalistul, alături de percepţiile interne ale unor vibrări de nebănuit, altfel, pot genera şi pagini de o sinceritate debordantă, ucigătoare! Sunt rândurile din finalul romanului care spun multe, nu atât despre Marin Badea scriitorul, cât despre modul în care poate fi percepută lumea, atunci când te-a pus dracul să te joci cu… iubirea! Iată-le:
„Şi-ai ajuns la o concluzie care te satisface: singura formă prin care te poţi recompensa în faţa unei femei care te cuprinde atât de firesc de braţ, întrebându-te simplu, ce faci, ariciule, care se ghemuieşte în tine, noaptea, căutându-ţi obrazul, căutându-ţi căldura, cu care faci dragoste de parcă imediat după asta urmează să vină sfârşitul lumii, care-ţi cere bomboane, cele care spun totdeauna îmi e dor de tine, care vrea să o laşi să se plimbe de-a lungul unei plaje nedescoperite, fără să fie invadată de civilizaţie, care nu vorbeşte atunci când tu taci, care vorbeşte atunci când tu taci, care plânge, în cele din urmă, atunci când vede că tot efortul ei a fost în zadar, tu ai deja pe tine o armură plină de indiferenţă, nu contează dacă timpul curge dinspre azi înspre mâine, dinspre mâine în ieri, dacă se despart apele atunci când baţi tu cu toiagul, dacă pe malul celălalt e o viaţă în care aţi trăit amândoi, fericiţi, extrem de fericiţi, până la capătul veacurilor, e să o ucizi. Să o ucizi puţin câte puţin. Numai un om crud şi egoist poate face asta. Să o ucizi şi în acelaşi timp să nu simtă că tu exact asta faci. Strop cu strop. Atent. Extrem de atent. Sistematic. O astfel de femeie nu are ce căuta în viaţa ta. Nu are ce să-ţi ofere decât vindecarea. Adică exact ceea ce tu refuzi. Refuzi cu obstinaţie. Refuzi din convingere. Refuzi să te laşi ucis.“
Cert este că acest roman al lui Marin Badea scoate la iveală ceea ce, cu siguranţă, jurnalistul n-ar fi vrut să vedem, niciodată! Dar scriitorul… abia a aşteptat să-i iasă!…
Prof.dr.SORIN DANCIU