DAN PURIC – TRAGEDIA POPORULUI ROMÂN

DAN PURIC – TRAGEDIA POPORULUI ROMÂN

7 decembrie 2017

Tragedia poporului român de astăzi nu este exilul acesta forțat a peste cinci milioane de români, ci este „exodul nostru benevol și laș pe care îl facem din propria condiție de creștin și de român astăzi”

Maestrul Dan Puric a transmis un mesaj românilor în cadrul unui spectacol de gală, la care a participat în premieră alături de un alt artist de prestigiu, Nicolae Furdui Iancu, îndrăgitul interpret de muzică populară. Spectacolul, intitulat „Să se ridice țara”, a avut loc în seara zilei de 28 noiembrie, iar ActiveNews a fost partener oficial.
Actorul Dan Puric și-a început cuvântarea amintind de imperativul „Pe aici nu se trece!”, cuvinte care au răsunat din piepturile românilor în urmă cu 100 de ani, pe câmpul de luptă de la Mărășești, imperativ care „ne-a dat demnitatea”, dar „pe care noi l-am distrus astăzi spunând că pe aici poate să treacă orișicine”.
Dan Puric spune că tragedia poporului român de astăzi nu este exilul acesta forțat a peste cinci milioane de români, ci este „exodul nostru benevol și laș pe care îl facem din propria condiție de creștin și de român astăzi”.
Potrivit maestrului, poporul român se află la răscruce. Pentru a fi scos din rătăcire, pentru a-și recăpăta demnitatea, poporul român trebuie să se întoarcă la ceea ce l-a ajutat să-și mențină ființa în viforul istoriei: credința. Fiindcă „în clipa în care nu mai crezi, începe dezamăgirea, distrugerea încrederii în tine și în celălalt” și, de asemenea, slăbește simțul „comuniunii de destin”, al unității.
În satul românesc exista o „comuniune de destin”, mai întâi „noi” și pe urmă „eu”, însă comunismul și epoca prezentă au produs o răsturnare: „există întâi supremul interes individual împotriva interesului neamului”.
„Răscruce în mentalitatea țăranului român înseamnă că nu știe pe unde să o ia, sunt multe drumuri; el așa spune: acolo umblă netrebuitul. Socrate spunea că viața este plină de lucruri de care n-avem nevoie…. Netrebuitul îți așază o suită de drumuri ca să te rătăcească. Acolo țăranul, ca să se izbăvească, a zidit o troiță, o cruce — să te limpezească și să îți redea sensul, să te scoată din rătăcire. Ce trebuie să facă astăzi poporul român? Suntem la răscruce. Vor să lepădam crucea, vor să lepădam sensul vieții și al morții”, a spus Dan Puric în prelegerea sa, potrivit Realitatea TV.
Îndrăgitul artist a vorbit românilor, dorind să lămurească „strategia perfidă” pusă în aplicare împotriva ființei naționale, care se află în pericol „mai mult ca niciodată”.
Deși România astăzi „s-a fărâmițat în Românii mici, s-a dezbinat” și nu o putem privi decât ca pe „o cetate asediată”, deși se pare că nu mai avem putere și nici speranță, „cel care continuă atunci când nu se mai poate face nimic este spiritul. Este Constantin Noica care a încercat să dăinuie prin cultură în timpul dictaturii, este orice valoare românească ce astăzi încearcă să dăinuie în ciuda evidențelor dramatice și tragice”.
Puric a evidențiat necesitatea de a nu ne lepăda de însușirea noastră de creștin și de român, care ne definește și ne dă identitate, în ciuda presiunilor care se fac asupra acestui popor și a trădării lui din interior. Cei care au fost nevoiți să-și părăsească țara pentru a merge la muncă „în acest Occident tragic pentru poporul român”, nu sunt de condamnat, mai ales fiindcă ei „au plecat cu biserica”, iar artistul a văzut disperarea pe chipurile lor, imensa durere de a fi rupți de familii și de pământul strămoșesc.
Astfel, arată Dan Puric, „tragedia poporului român de astăzi nu este exilul acesta forțat a peste cinci milioane de români, ci este exodul nostru benevol și laș pe care îl facem din propria condiție de creștin și de român astăzi”.