De bine, de la Oltenița! O NOUĂ FABRICĂ VA PORNI ÎN LUNA IUNIE!

Investitorii reprezintă performeri numărul unu la nivel mondial!

Am aflat mai multe lucruri de interes despre noua fabrică aflată în stadiul de șantier, la Oltenița, am găsit și o destăinuire extrem de interesantă a CEO-ului fabricii respective. Care deschide această nouă unitate de producție la Oltenița! Iată, mai întâi, principalele declarații al investitorului:

Este experiența românească în domeniul nuclear și infrastructura existenta o premisă pentru un viitor în afaceri solid? Cum aplicați experiența italiană pe plan local?
L.T.: Desigur, experiența și infrastructura sunt factori foarte importanți pentru extinderea și consolidarea piețelor companiei, la același nivel cu calitatea, resursele umane, tehnologia și inovația. WTB se poate baza pe sprijinul continuu al companiei mamă Walter Tosto, care oferă programe de instruire identice și împărtășește aceeași filozofie de lucru între firmele din cadrul Grupului, garantând cooperarea și coordonarea între zonele funcționale și un mod identic de operare, cu proceduri similare. De la ce cifră de afaceri ați plecat in 2012 si la cât ați ajuns acum? Ce produse ați adăugat în portofoliu? Câți angajați aveați și câți sunt acum? Ce capacitate de producție are fabrica, în prezent? Compania era inactivă în momentul în care am achiziționat-o și acum avem o cifră de afaceri de 157 milioane de euro și 250 de angajați, cu o capacitate de producție de 5000 tone și 250.000 ore de lucru pe an. În afară de reactoare, schimbătoare de căldură, condensatoare și încălzitoare de apă potabila, am adăugat, la portofoliul de produse WTB, separatoare, coloane mari, coke drums și cazane de căldură. Care este strategia de business a companiei? Vă axati spre produse cu valoare adăugată mare sau către produse de mari dimensiuni, pentru proiecte uriașe, având capacitate mare disponibilă? Suntem capabili să producem produse de orice dimensiune și acest lucru este cu siguranță un avantaj competitiv dar, indiferent de mărimea produselor noastre, ne concentrăm foarte mult pe calitatea înaltă, pentru care am obținut cele mai importante certificări internaționale precum ISO, ASME, Consiliul Național, și așa mai departe.
Intentionati să investiți în o nouă unitate de producție din România, pentru extinderea activității?

În plus față de fabrica noastră din București, am investit într-o fabrică nouă la Oltenița, pe malul Dunarii, ce are o suprafață acoperită de 7.700 mp și o suprafață descoperită de 72.000 mp, în perimetrul careia se utilizează transportoare autopropulsate, macarale mobile și rampe de acces la fluviul Dunărea, pentru operațiunile logistice.
Ce provocări sunt în România? Cum gestionați dificultățile pe care le întâmpină sectorul de activitate în care operați?
România are o poziție geografică avantajoasă, dar infrastructura de transport rutier nu este pe deplin adecvată pentru livrarea echipamentelor supradimensionate, totuși, datorită fabricii noastre de la Oltenița, care este conectată direct cu fluviul Dunărea și Marea Neagră, suntem capabili să livrăm produsele noastre în toată lumea, utilizând căile fluviale și maritime de transport.

Nu de mult, ați înființat, alături de mai multe firme locale, Asociația Română pentru Echipamente sub Presiune, a cărui președinție o și aveți. Ce dorește această organizație, cum își va apăra și promova interesele în fața autorităților și a pieței și cum intenționați să o creșteți și mai mult? Câte companii, cu ce cifră de afaceri cumulate, reunește?
Obiectivul ARPE este de a sprijini dezvoltarea tehnologică, științifică și economică a producătorilor de echipamente sub presiune. În prezent există mai mult de 15 companii care fac parte din această asociație. În cadrul acesteia se regăsesc companii ce produc echipamente sub presiune dar și companii ce pot furniza alte servicii conexe acestei industri (proiectare, montaj, mentenanță, furnizori materii prime și furnizori unlete și utilaje, organisme de certificare, transportatori). ARPE colaborează cu institute de învățământ superior și școli profesionale pentru pregătirea personalului ce va lucra în societățile membre.

PRIMARUL ȚONE ESTE ÎNCÂNTAT!

L-am contactat, firesc pe primarul de Oltenița, Petre ȚONE care ne-a transmis vești extrem de optimistă în legătură cu această investiție!
Pe lângă calitatea de numărul unu la nivel mondial, investitorul aduce această fabrică la Oltenița, o zonă care avea nevoie de investiții! În acest moment se calibrează podurile rulante iar pereții exteriori care sunt, deja, în fabricație vor fi montat cat de curând! Întreaga investiție devenind viabile în prima parte a lunii iunie a anului 2019!
Ceea ce îl bucură pe primarul de la Oltenița este faptul că 40 de angajați care sunt acum la IMGB vor reveni în oraș, fiind angajați la noua fabrică din Oltenița, adică la ei acasă!
Sunt multe beneficii, iar ceea ce se întâmplă la Oltenița încurajează oamenii din acest oraș care speră să fi trecut perioada cea neagră în care economia a fost distrusă!…