DEPUTAT PSD SORIN VRĂJITORU – „LEGEA PENSIILOR A FOST VOTATĂ! ESTE ÎNCĂ UN PAS PROMIS DE PSD LA PRELUAREA GUVERNĂRII, UN PAS DUS LA ÎNDEPLINIRE!”

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, legea sistemului public de pensii, reexaminată ca urmare a deciziei de neconstituționalitate a CCR.
Au fost 197 voturi “pentru”, 70 de abţineri, niciun vot împotrivă.
Proiectul prevede creşteri etapizate ale punctului de pensie până în anul 2021, astfel: 2019 – 1.265 de lei, 2020 – 1.775 de lei, 2021 – 1.875 de lei. Din anul 2022, valoarea punctului de referinţă se va indexa anual cu rata inflaţiei şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. În noua lege se introduc masteratul şi doctoratul ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare.
Deputatul PSD, Sorin Vrăjitoru a declarat că această lege este încă un pas promis de PSD -„Legea Pensiilor a fost votată! Legea care prevede majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie a fost adoptată în Plenul Camerei Deputaţilor. Este încă un pas promis de PSD la preluarea Guvernării, un pas dus la îndeplinire. Conform noii legi, punctul de pensie va crește în etape până în anul 2021 și va va ajunge la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie. Cu 197 voturi „pentru”, 70 de abţineri și niciun vot împotrivă, Legea Pensiilor merge acum pe masa președintelui Klaus Iohannis, la promulgare.”
Legea sistemului public de pensii, votată miercuri, prevede tot 4 categorii de pensii, cea de limită de vârstă, cea anticipată, cea de invaliditate şi cea de urmaş. Sunt aceleaşi patru categorii ca şi în vechea lege, dar unele au suferit modificări de structură. Femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani şi au născut 3 copii pe care i-au crescut până la vârsta de 16 ani, beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 6 ani. Începând cu al 4-lea copil se adaugă câte 1 an în plus, pentru fiecare copil. Pensia de urmaş se menţine şi, în plus de actualele prevederi, apare o nouă prestaţie, şi anume ajutorul pentru soţul supravieţuitor, care va primi 25% din pensia soţului decedat. Acest ajutor va putea fi cumulat cu propria pensie.
Pensia minimă se calculează raportat la salariul minim brut pe economie din anul respectiv. Persoanele cu vechime de minim 15 ani primesc 45% din salariul minim brut pe ţară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară. Persoanele cu vechime între 10 ani şi 15 ani, aflate la pensie la data intrării în vigoare a legii, primesc 40% din salariul minim brut pe ţară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară.