Dovada! – MITINGUL ȘI… SECURITATEA!…

Dovada! – MITINGUL ȘI… SECURITATEA!…

12 iunie 2018

*Apropo de… „Tovarășa” – Chiar dacă e vorba de Ambasada Statelor Unite!… *”Agenturili străine ” – proba cu turnesol!…

LA MITINGUL CONTRA NOII SECURITĂȚI – NOUA SECURITATE ȘI-A FĂCUT DE CAP!…

Nu ținem partea nimănui în Războiul care se duce, în zona politică, iar în privința mitingului de sâmbătă după-amiază, chiar seara , nu avem implicații directe. Pur și simplu am urmărit să vedem ce și cum, în condițiile în care și noi suntem de acord că Statul Paralel reprezintă o problemă reală în condițiile în care Noua Securitate a cam pus stăpânirea pe țara asta! Noi i-am zis în toate felurile, cea mai interesantă dintre da ele aducând în prim plan „Junta Militară care a pus laba peste țară”! Dar ceea ce s-a întâmplat la respectivul miting, mai precis elementele colaterale au scos în evidență, încă o dată ceea ce se întâmplă, cu adevărat, în țara asta! În primul rând uriașa manipulare, jocurile care se fac pe dedesubt, jocuri în care sunt implicați acoperiți de toate felurile și care dovedeau chiar în timpul manifestării împotriva Noii Securități că ea era la locul ei! Și făcea treaba, din greu!… Câteva dovezi…45 1

VENEA POTOPUL! EXACT LA ORA MITINGULUI TREBUIA SĂ PLOUĂ DE SE RUPEA PĂMÂNTUL!

Aceasta era știrea care a fost transmisă exact în dimineața zilei mitingului, pe linia meteo, chiar așa…

VREME CAPRICIOASĂ ÎN ACEST WEEKEND. SE ANUNŢĂ FURTUNĂ LA MITINGUL PSD
Administrația Națională de Meteorologie anunță că, în acest weekend, vremea se menține deosebit de caldă, în mare parte a țării, pentru această perioadă a anului, cu maxime de până la 32 de grade. În Capitală, sâmbătă seara sunt așteptate ploi de scurtă durată și descărcări electrice.

AMBASADA SUA SE BAGĂ ȘI EA IN SEAMA! UN AVERTISMENT GRAV!

Dacă mai era nevoie de încă o acțiune făcută de Ambasada SUA, în România, acțiune menită a decredibiliza această instituție, grăbind schimbarea ambasadorului Klem, iar s-a întâmplat! Chiar în dimineața mitingului! Când a fost transmis un grav avertisment în primul rând pentru americani, dar nu numai!

AMBASADA AMERICANĂ A EMIS O ALERTĂ CU PRIVIRE LA DEMONSTRAȚIILE DIN BUCUREȘTI: RISC DE VIOLENȚE LA MITINGUL PSD
Ambasada SUA La București a emis o Alertă cu privire la demonstrațiile care vor bloca azi Capitala. Reprezentanții ambasadai susțin că există riscul unor violențe și în sfătuiește pe cetățenii SUA din România să evite anumite locuri. Potrivit informațiilor noastre și alte reprezentanțe occidentale la București au emis astfel de avertismente.

NUMĂRUL DE PARTICIPANȚI – RASU’-PLÂNSU’!
45 4
Nu ne-am imaginat atâta prostie, inconștiență, idioțenie, dar și înverșunare pentru îndeplinirea ordinului de zi pe unitate! Pentru că, altfel, uitați-vă și dumneavoastră la imaginile astea și veți vedea că se vorbea de 10000 de participanți în condițiile în care piața era plină, la o televiziune care cu număr mai mic de oameni din piață, în urmă cu un an de zile, vorbea de peste 300 de mii de participanți! Ăștia chiar ne iau de proști, ne-am zis, după care ne-am dat seama că prostii sunt ei și nu reușesc să se adapteze realităților, așa cum sunt ele!…

CULMEA NEPROFESIONISMULUI SAU PROSTIEI – TRANSMISIUNE ÎN DIRECT PESTE CARE SE VORBEȘTE DIN STUDIO!

Așa ceva?!… Chiar așa, exact la televiziunile cunoscute ca fiind ale Noii Securități! Lucrurile s-au desfășurat în felul în care scriem în titlu: în timp ce pe scenă se rosteau discursuri, din studio se vorbea peste ăia care…vorbeau! Păi de ce Doamne iartă-mă mai transmiţi în direct în condițiile în care tai sonorul?! Păi dacă e ordin de zi pe unitate!

MAMĂ CE DE PUBLICITATE LA TELEVIZIUNEA U.M.SECU 24!…
45 3
Se știe că televiziunea securității, aia cunoscută de toată lumea, aia care nu are raiting dar nici nu o interesează pentru că ea are alte obiective și alte treburi nu prea există publicitate! La ora la care se bagă publicitate peste tot ei sunt ultimii care dau două minute pentru că au puțină! E… mică, vorba prietenilor!… Ei bine, în timpul mitingului, au dat ăia la publicitate întrerupând transmisiunea în direct pur și simplu încât te apuca râsul, dacă nu plânsul uitându-te la amărâții care executau și ei niște ordine!…

MODERATORII – PROPAGANDIȘTI?!…

Și tot la televiziunile securității am văzut ceea ce nu ne puteam imagina că poți vedea după aproape 30 de ani de așa-zisa libertate în țara asta! Oamenii care trebuiau să modereze dialogurile erau primii supărați, cei care manipulau, la greu, transmițând semnalele absolut incredibile și inadmisibile pentru orice profesionist de televiziune! Dar ce le păsa lor, ordinul era dat și el trebuia executat!

ATENȚIE – NOUA SECURITATE -ERA ACOLO!

Nu suntem nici optimiști, nici pesimiști, am spus că rămânem echilibrați numai că… Este evident că mult atacată Securitate prin Statul Paralel se afla la locul evenimentului! Prin reprezentanții săi!…
Vorba unui participant la miting: „Dom’ne dacă vor chiar să-i termine, să le taie bugetul! Bugetele alea incredibile care au crescut precum voinicul din poveste, pe vremea lui Ponta! Și atunci se va face curățenie, de la sine”!…
E o idee!…