DUPĂ DEMITEREA LUI DUMBRAVĂ- CONDUCERE NOUĂ LA ALDE CĂLĂRAŞI!

Excluderea lui Dumbravă din ALDE a lăsat un loc gol la conducerea organizaţiei. În conferinţa de presă susţinută joi, la sediul ALDE Călăraşi, cea care a fost desemnată, de la centru, să conducă organizaţia s-a prezentat în faţa jurnaliştilor, precum şi măsurile pe care doreşte să le ia pentru revigorarea ALDE Călăraşi. Noul preşedinte al organizaţiei ALDE Călăraşi este Daniela Creţu, începând cu data 27 iulie 2017. Profesor universitar la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, doctor în Ştiinţe Economice şi având funcţia administrativă de directoare a filialei Călăraşi a Facultăţii de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală.
Ea a menţionat că excluderea lui Dumbravă s-a datorat neîndeplinirii procentului pe care fostul viceprimar şi l-a asumat (Dumbravă susţinând, de nenumărate ori că va obţine funcţia de primar al municipiului Călăraşi, iar ALDE va obţine 10% la alegerile din iunie), decizia fiind luată la Centru şi votată în unanimitate.