ELIMINAREA UNUI PARADOX- LOCURI DE MUNCĂ- SUNT! DORITORI- NU PREA!

În toate sondajele pe care le realizăm, de-a lungul demersurilor noastre jurnalistice, atunci când se pune problema celor mai grave situaţii cu care se confruntă România, în acest moment, de cele mai multe ori tema pe care cetăţenii o aduc în discuţie este aceea a LOCURILOR DE MUNCĂ! „Altă dată te lua de pe stradă şi te ducea la muncă! Acum? Oamenii vor să lucreze şi… nu-i angajează nimeni!…”
La prima vedere, lucrurile aşa ar părea, numai că… numai că, în realitate, sunt câteva mari probleme extrem de REALE, în acest moment, în România (şi în Călăraşi):
1. Angajatorii nu găsesc angajaţi!
Există o mare problemă pe care o reclamă toţi angajatorii care au, în derulare, diferite investiţii şi care nu găsesc oameni care să dorească să se angajeze! Aici mulţi îi dau dreptate lui Tăriceanu cu „ajutorul social”- dacă tot primesc nişte bani (puţini, dar suficienţi pentru sărăcia lor) de ce ar mai munci?!
2. Şi cei care vor să se angajeze- nu sunt pricepuţi!
Este o altă problemă, extrem de gravă cu care se confruntă foarte mulţi dintre cei care îşi duc existenţa, în spaţiul economic românesc- pregătirea forţei de muncă a scăzut foarte mult! „Ăia care voiau să muncească şi erau pricepuţi- au plecat, de mult, din ţară!”
În acest context, citim raportul AJOFM care ne informează că (într-adevăr) locuri de muncă există! Şi la Călăraşi! Doritori? Nu prea!…