EURO A CRESCUT, DUPĂ PRIMUL TUR AL PREZIDENȚIALELOR

Tendința de apreciere a dolarului american față de principalele valute a afectat evoluția monedelor de la marginea zonei euro, care au pierdut teren comparativ cu cea unică.
Cursul euro a crescut de la 4,7615 la 4,7627 lei, însă cotațiile din piață au atins un maxim de 4,77 lei, minimul fiind de 4,761 lei. Tranzacțiile de la orele 14:00 se realizau în jurul valorii de 4,762 lei.
Media dolarului american a urcat de la 4,3137 la 4,3164 lei.
Moneda elvețiană se aprecia la 1,097 – 1,10 franci/euro, astfel că media ei a urcat de 4,3304 la 4,3386 lei.
Uncia de aur a scăzut pe piețele specializate la 1.460 – 1.466 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să fie stabilit de BNR la 203,4670 lei.
Banca centrală nu a mai atras depozite de la băncile comerciale, semn că lichiditatea din piața monetară s-a echilibrat.
Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobâzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,97%, după ce a coborât joia trecută la 2,96%, nivel care se înregistra în a doua jumătate a lunii ianuarie.
Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut vineri la 3,05%, valoare care se mai înregistra la jumătatea lunii iunie, dar a urcat luni la 3,06% iar cel la 12 luni a crescut de la 3,15 la 3,17%.
Monedele din regiune se depreciau față de euro. Cea poloneză fluctua între 4,261 și 4,277 zloți iar cea maghiară se tranzacționa în culoarul 333,4 – 334,6 forinți.
Investitorii continuau să fie optimiști în privința încheierii unui acord comercial între Statele Unite și China. Pe acest fond euro fluctua în culoarul 1,1017 – 1,1036 dolari.
Bitcoin își continua evoluția descendentă pe platformele specializate și cobora de la 9.100 dolari la 8.660 dolari.
Bitcoin își continua evoluția descendentă pe platformele specializate și cobora de la 9.100 dolari la 8.660 dolari.