Exclusiv! ROXANA PAȚURCĂ – SENATOR DE CĂLĂRAȘI – PRIORITĂȚI ÎN ACTIVITATEA PSD CĂLĂRAȘI, ACUM!…

Imediat după ce a fost aleasă în principala funcție executivă a filialei PSD Călărași, senatorul de Călărași Roxana Pațurcă și-a declarat disponibilitatea pentru a răspunde la întrebările ziarului nostru, întrebări care reflectă interesele oamenilor din Călărași în legătură cu activitatea Partidului pe care îl reprezintă! Iată principalele întrebări pe care le-am adresat și răspunsurile în exclusivitate pentru cititorii “Jurnalului de Călărași”!

Care sunt principalele priorități ale noii conduceri a organizației județene PSD Călărași?

Ca președinte executiv al PSD Călărași consider că prima prioritate este operaționalizarea echipei de conducere. Noua conducere a fost votată, într-adevăr, dar abia acum începe greul: trebuie stabilite sarcinile fiecăruia, astfel încât să formăm un întreg și să pregătim așa cum trebuie alegerile europarlamentare, prima noastră bătălie electorală în noua formulă.
Operaționalizarea echipei de conducere presupune stabilirea tuturor mecanismelor prin care fiecare membru, în cadrul ierarhiei, să își valorifice la maxim potențialul de coordonare, astfel încât să creăm o sinergie care să ne ajute în obținerea unor rezultate excelente la viitoarele alegeri.
Am intrat deja în linie dreaptă în organizarea campaniei pentru alegerile europarlamentare, iar experiența pe care o vom acumula acum ne va ajuta și la alegerile prezidențiale din toamnă și cele parlamentare și locale de anul viitor.
Așa cum menționam și în cadrul raportului de activitate prezentat conducerii PSD cu ocazia Conferinței extraordinare de bilanț și alegeri, o echipă unită se creează în urma obținerii unor rezultate bune, iar noi, la PSD Călărași, ne dorim să obținem astfel de rezultate la alegerile care urmează.

Cum comentați demisiile consilierilor locali PSD? De ce credeți că s-au produs?Ar trebui, firesc să-și dea demisia și din poziția de consilieri?

Îi cunosc personal pe consilierii locali care au ales să își dea demisia din PSD și consider că gestul lor a fost unul luat la cald. Este normal ca fiecare dintre noi să își dorească să facă parte din conducerea organizației județene, dar în același timp, dacă ar fi fost să includem în conducere toți membrii noștri cu potențial în această direcție, conducerea PSD Călărași ar fi avut sute de membri.
Eu personal i-am apreciat pentru activitatea pe care au depus-o, i-am susținut în 2016 atunci când au candidat pentru un loc pe listele partidului pentru posturile de consilieri și cred în continuare în potențialul lor, atât organizatoric, cât și politic.
Sper să revină asupra deciziei, dar dacă nu o vor face, le urez o carieră politică de excepție în continuare, oriunde se vor îndrepta.
În ceea ce privește potențiala lor demisie din poziția de consilieri, în opinia mea un asemenea gest ține de valorile interioare ale fiecăruia. Nu doresc să comentez mai mult.

Care considerați că sunt principalele trei probleme prioritare ale județului Călărași care pot fi rezolvate prin intervenții la nivelul Guvernului României?

Nu le-aș numi intervenții. La invitația noastră au ajuns, de-a lungul ultimilor ani, la noi în județ, cei mai importanți miniștri ai Guvernului. Mă refer aici la miniștrii Educației Naționale, ministrul Finanțelor Publice, care a avut întâlnire cu antreprenorii din Călărasi, ministrul Sănătății, care ne-a adus vești bune în legătură cu investițiile care s-au făcut și se vor face în domeniul sănătății în Călărași, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, dar și alți miniștri.
Ce vreau să spun este că nu este nevoie de intervenții, este nevoie să prezentăm corect miniștrilor în funcții problemele noastre, ale călărășenilor, așa cum fac mereu în calitate de senator și așa cum fac și colegii mei din Parlament.
Județul Călărași este un județ preponderent agricol și din acest punct de vedere trebuie să considerăm agricultura o prioritate. Să ne amintim că anul trecut România a exportat produse agricole de peste 4 miliarde de Euro, iar Călărașiul a contribuit din plin la obținerea acestei performanțe.
Să ne amintim și că în Călărași au fost investiți peste 35 milioane lei în îmbunătățiri funciare, ceea ce este extrem de important. Astfel de investiții vor continua.
O altă prioritate pe care o văd eu pentru județul nostru o constituie investițiile prin programele PNDL, până acum fiind alocați peste 316 milioane de lei pentru investiții în Călărași prin PNDL 1 și 766 milioane lei prin programul PNDL 2. Banii sunt destinați unor investiții în infrastructură – drumuri de interes local, înființării sau extinderii rețelei de apă și canalizare în anumite localități, reabilitării sau construcției unor unități pre-școlare sau școlare, modernizării unor dispensare comunale și altele.
Aici aș face o mențiune – banii au fost alocați de către Guvern localităților din Călărași indiferent de culoarea politică a primarilor care conduc localitățile respective. Este important ca oamenii să știe acest lucru: spre deosebire de alte formațiuni politice, atunci când PSD a ajuns la guvernare, a alocat fonduri în mod echitabil localităților rurale prin PNDL, astfel încât toți locuitorii satelor românești să se bucure de programele de investiții.
O a treia prioritate pentru Călărași ar putea-o constitui sănătatea, un domeniu pentru care încă sunt multe de făcut și care are nevoie de investiții și de personal calificat nu numai la noi în județ, dar chiar și în țară. Ministrul Sănătății a venit la noi în Călărași, la invitația noastră, ne-a înțeles problemele, a înțeles nevoia de investiții în aparatură medicală și nevoia de recrutare de personal calificat și sperăm ca până la finalul mandatului dumneaei, care este o bună cunoscătoare a realităților din domeniul sănătății din România, să rezolvăm măcar o parte din nevoile județului în acest domeniu.