Explicațiile unui eșec! MM-UL NU-L “ÎNGHITE” PE DAN ALEXA!…

E BINE CĂ N-A IEȘIT ÎNȚELEGEREA CU BECALI!

Din punctul de vedere al celor din Călărași, această variantă pozitivă pentru Dan Alexa nu reprezenta un lucru bun pentru echipa din Călărași care rămânea fără antrenorul său exact în momentul cel mai important – acela al play-out-ului!
Pe de altă parte, însă, cercetând încolo și încoace am aflat adevăruri incredibile!

DAN ALEXA FACE ACUZAȚII INCENDIARE. MIHAI STOICA L-A ‘LUCRAT’: ‘A FĂCUT TOT POSIBILUL CA EU SĂ NU AJUNG LA FCSB’

Dan Alexa (39 de ani) a lansat un atac incredibil la adresa lui Mihai Stoica (53 de ani), directorul sportiv de la FCSB, pe care îl acuză că „a făcut tot posibilul” ca el să nu ajungă antrenorul roş-albaştrilor, relatează Mediafax.
„Chirurgul” s-a întâlnit cu Gigi Becali şi a negociat şi, când totul părea că se îndreaptă spre bine, Mihai Teja a devenit favorit şi, se pare, el este alesul patronului FCSB, informează Mediafax. Gigi Becali a confirmat că Mihai Teja e alesul pentru funcţia de antrenor al FCSB, după plecarea lui Dică, iar Alexa a ieşit la atac. Ţinta? Mihai Stoica, pe care îl acuză că „l-a lucrat”. Tehnicianul de 39 de ani al celor de la Călăraşi a mers la reşedinţa finanţatorului duminică, unde au discutat despre posibila prelure a echipei. Însă, conform lui Alexa, Mihai Stoica, a avut un cuvând important în numirea noului tehnician. „Cât despre discuţiile despre Steaua i-am spus clar domnului Becali ca dacă vom colabora vreodată, nu voi putea lucra cu Mihai Stoica! Ştiu ce relaţie îi leagă, dar ştiu că nu a fost de acord absolut deloc ca eu să vin la Steaua! Şi a făcut tot posibilul ca eu să nu ajung acolo! De Crăciun se mai întâmplă şi minuni pentru unii… Nu vin la Steaua! Revevenind la lucruri serioase, nu s-a pus niciodată problema să eu plec imediat de la Călăraşi. Eu şi domnul Becali am dorit să ne cunoaştem, să discutăm şi să vedem dacă avem lucruri în comun. Avem foarte multe în comun şi îi mulţumesc domnului Becali. Îi urez succes atât dânsului, cât şi lui Mihai Teja, dacă va semna cu Steaua”, a zis Dan Alexa, conform gsp.ro.

MEME STOICA, DESPRE RELAŢIA CU DAN ALEXA. DE CE A PLÂNS CÂND GIGI L-A ALES PE TEJA. “SĂ VĂ SPUN DE UNDE ATÂTA EMOŢIE!”

Meme Stoica a vorbit despre relaţia pe care o are cu Dan Alexa, antrenorul care a negociat cu Gigi Becali pentru a prelua banca tehnică a FCSB-ului. Latifundiarul din Pipera a dezvăluit că directorul sportiv a plâns în momentul în care a aflat că tehnicianul de la Dunărea Călăraşi nu va veni la vicecampioana României.
Oficialul FCSB-ului susţine că nu are nicio problemă cu Dan Alexa, deşi antrenorul de la Dunărea Călăraşi l-a atacat şi a spus că nu l-a dorit la vicecampioana României. Mai mult, Meme Stoica a dezvăluit că nu exista compatibilitate cu Alexa şi acesta este motivul pentru care s-a bucurat că Gigi Becali l-a ales pe Mihai Teja.

MEME STOICA A VORBIT DESPRE RELAŢIA CU DAN ALEXA

“Cred că s-a discutat foarte mult despre posesie, dar trebuie să ai şi jucători de posesie. Asta este ideea patronului. Voi ştiţi foarte bine care a fost situaţia cu Alexa. Eu nu i-am spus absolut nimic despre el. Eu nu înţelegeam ce îl recomanda pe Alexa să vină la Steaua. Când mi-a spus Gigi că nu vine Alexa i-am zis: “Sunt emoţionat, mi-au dat lacrimile”. Să vă spun de unde atâta emoţie. Eu sunt foarte lipit de echipă şi e foarte complicat să lucrezi cu cineva cu care ai avut probleme din prima zi. Tragi la aceeaşi căruţă, dar dacă nu există compatibilitate. Din partea lui nu exista, iar asta mă face să mă bucur pentru că nu puteam să lucrez într-un mediu care nu era ok.
Alexa nu a spus niciodată că nu vrea să lucreze cu mine. A zis că vrea să discute cu patronul, iar pentru mine asta e foarte ok că e greu să se discute în 3. Lui Gigi îi face plăcere să discute cu mine. Un om cu capul pe umeri nu poate să meargă la un club să zică “nu vreau să discut cu directorul sportiv”. Asta înseamnă că eşti nebun! El nu a spus asta. Gigi Becali mi-a zis foarte clar să îl las în pace când pune antrenor. Eu nu am nimic cu Alexa. Îl ştiu de când era junior. Îmi place foarte mult ca om, îl cunosc, dar asta nu are nicio legătură cu antrenoratul.

DAN ALEXA ÎL ACUZĂ DE TRĂDARE PE MM STOICA: ”SĂ ÎL INVENTEZI PE ANTRENORUL DICĂ, APOI SĂ ÎL LAŞI LA MIJLOCUL DRUMULUI… NU PUTEAM AVEA ÎNCREDERE ÎN EL”. CE I-A CERUT LUI BECALI, PE LÂNGĂ „ELIMINAREA” LUI STOICA

Mihai Teja este noul antrenor al FCSB-ului, însă alegerea lui Gigi Becali a fost complicată. Dan Alexa, actualul antrenor de la Dunărea Călăraşi, a fost chemat la negocieri şi a fost foarte aproape de a obţine postul. Totuşi, decisivă a fost intervenţia lui Mihai Stoica, mâna dreaptă a lui Becali, cel care s-a opus venirii lui Alexa, cel considerat omul soţiei lui Laurenţiu Reghecampf în fotbalul românesc.
De altfel, Alexa a făcut declaraţii dure la adresa lui Stoica după anunţul că a ratat ”interviul” pentru post: ”Eu am avut două condiţii: dialog direct cu dânsul, fără MM, fără intermediari, şi să fiu şef total în vestiar. Adică, dacă vreau să dau afară, dacă sunt nemulţumit de un jucător, să pot să iau decizia fără intervenţia lui. A spus că nu e niciun fel de problemă cu MM, că voi discuta direct cu el. Sigur, Gigi ţine foarte mult la MM, îi leagă foarte multe. Nu e un capăt de ţară pentru mine! Atunci când te cheamă Steaua, e greu să nu te duci la negocieri. Mi-am spus punctul de vedere, dânsul mi-a spus ce-şi doreşte şi cam asta a fost”, a spus Alexa la Telekomsport TV.
Antrenorul Dunării Călăraşi şi-a îndreptat tirul către Stoica, cel pe care l-a acuzat de trădare în cazul lui Dică. Alexa şi-a bazat discursul pe recenta dezvăluire a lui Becali, cel care a spus că Stoica i-a atras atenţia că Nicolae Dică ”nu e antrenor”. ”Dică este antrenorul inventat de MM, nu? Dacă eu am încredere în tine şi la mijlocul drumului, când ţi-e greu, te las, eu cum să repet greşelile lui? Nu-mi place să am intermediar când vorbesc cu patronul, aşa e şi la Călăraşi acum, vorbesc direct cu patronul. Sincer, e o problemă de principiu, dar, dacă era un om în care să am încredere, nu ar fi fost o problemă. De-a lungul timpului, este un om cu un statut la Steaua, ştiam că nu mă vrea…Şi atunci de ce să-mi complic viaţa de la început? Lucrurile au fost clare, MM nu mă voia sub nicio formă”, a spus Alexa pentru sursa citată.