EXPOZIŢA DE PROIECTE REALIZATE ÎN CADRUL ATELIERELOR DE INOVARE ŞI CREATIVITATE

*Proiectul “Coordonarea politicilor comune şi a investiţiilor în echipamente în domeniul educaţiei în zona transfrontalieră”

În cadrul Expoziţiei au fost prezentate spre evaluare proiecte realizate de elevi, sub îndrumarea cadrelor didactice de specialitate, în cadrul “Atelierelor de inovare şi creativitate” constituite în următoarele licee din România şi Bulgaria: Colegiul Naţional “Barbu Ştirbei” Călăraşi; Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Călăraşi; Liceul Teoretic “Neagoe Basarab” Olteniţa; Liceul “Alexandru Odobescu”, Lehliu Gară; Liceul “Emil Stanev” Veliko Tarnovo; Liceul de Matematică şi Ştiinţele Naturii “Sf. Kliment Ohridski” Silistra; Liceul “Hristo Botev” Tutrakan. Expoziţia a fost organizată la Sala de sport a Liceului Teoretic “Mihai Eminescu” Călăraşi.
31167052_1787883174604190_272780506909638656_n

„ELEVII, CÂŞTIGĂTORII REALI AI ACESTEI COMPETIŢII, FINANŢATE DIN FONDURI EUROPENE!”
pag45 1
“Este prima noastră provocare realizată cu eforturi proprii ale fiecărui liceu partener. Sperăm că în octombrie când ne vom întâlni în Veliko Tarnovo şi vom avea şi dotările prevăzute în proiect, cea de-a doua expoziţie să fie pe un nivel superior faţă de cea de astăzi. Şi bineînţeles că finalul, peste aproape un an de zile, când ne vom reîntâlni la Călăraşi, sper să fie apogeul acestui proiect şi voi elevii să fiţi câştigătorii reali ai acestei competiţii finanţate din fondurile Uniunii Europene. Două cuvinte de mulţumire în primul rând partenerilor din Bulgaria şi colegilor, profesorilor din cele cinci licee din România.” – manager de proiect, prof. dr. Constantin Tudor.

„PROIECTELE EUROPENE CREEAZĂ OPORTUNITĂŢI DE ÎNVĂŢARE”
pag45 2
“Inspectoratul Județean Călărași este onorat să găzduiască astăzi expoziția realizată de către elevii coordonați de profesorii lor pe proiectele efectuate. Doresc să urez încă o dată bun venit la Călărași prietenilor și partenerilor noștri bulgari. Este bine cunoscut faptul că proiectele europene creează oportunități de învățare pentru toți cei implicați, elevi și profesori, directori ai unităților de învățământ, dezvoltând considerabil competențe sociale, culturale, informatice și lingvistice. Cu atât mai mult proiectul pe care în această perioadă îl derulăm, prin finalizarea lui, respectiv dotarea celor opt licee cu echipamentele specifice laboratoarelor de științe, va genera un plus de valoare în actul educațional din ambele țări partenere. Sunt convinsă că împreună într-un mediu multicultural deschis și creativ vom obține rezultate evocabile. Felicitări elevilor și profesorilor coordonatori pentru proiectele pe care le-au realizat și mult, mult succes în continuare!” – a declarat Inspector General ISJ Călăraşi, Elena Mihăilescu.

31114010_1788214181237756_8425727267740581888_n

31116787_1788214491237725_6176102395429257216_n

31130983_1788209807904860_3094297909819080704_n (1)

31143852_1788214654571042_455263750237192192_n

31154221_1788208754571632_2549533479289225216_n

31206362_1788208321238342_381197146591854592_n

31239477_1788214244571083_6957051411188154368_n

31252962_1788214194571088_7892260319186124800_n

S-AU ACORDAT URMĂTOARELE DIPLOME DE EXCELENȚĂ, PENTRU:
1. Funcționalitate și crearea unui mediu educațional în natură – Liceul Alexandru Odobescu Lehliu Gară
2. Creativitate și inovare în agricultura ecologică – Liceul Emilian Stanev Veliko – Târnovo
3. Multifuncționalitate în educație – Liceul Teoretic Mihai Eminescu Călărași
4. Soluții tehnice originale – Liceul Teoretic Neagoe Basarab Oltenița
5. Soluții practice în procesul educațional – Liceul Sf. Kliment Orhidsky Silistra
6. Creativitate în Matematică și Tehnologii moderne – Colegiul Național Barbu Știrbei Călărași
7. Soluții originale pentru viitor – Liceul Hristo Botev Tutrakan
8. Soluții de învățare distractivă cu roboți – Colegiul economic Călărași

31073059_1788215597904281_9060571967219826688_n

31131167_1788215757904265_6260120416824590336_n

31186244_1788215637904277_3799941189508005888_n

31206580_1788215614570946_2395272148236107776_n