FALŞII INSPECTORI OPC-ARESTAŢI!

Poliţiştii din cadrul I.P.J. Călăraşi au depistat, pe raza localităţii Frăsinet, o femeie şi un bărbat, bănuiţi că ar fi înşelat mai mulţi agenţi economici. În urma controlul autoturismului cu care se deplasau, poliţiştii au descoperit în compartimentul motor un pachet de ţigări în care se aflau 700 lei, bani despre care există suspiciunea rezonabilă că ar fi fost primiţi cu puţin timp în urmă de la un agent economic. Ulterior, poliţiştii au efectuat percheziţii la domiciliile celor doi fiind ridicate în vederea cercetărilor mai multe înscrisuri cu valoare probantă în cauză. Aceştia sunt bănuiţi că, în perioada mai-iunie 2016, ar fi înşelat mai mulţi comercianţi din judeţul Călăraşi cu sume de la 100 la 400 de lei. Pentru realizarea activităţii ilicite, se deplasau în comune învecinate Bucureştiului, unde prezentau o legitimaţie falsificată ce atesta în mod neveridic o calitate ce le permitea efectuarea de controale. Sub pretextul controlului produselor expuse spre vânzare, ar fi determinat agenţii economici să le remită bani, ca urmare a neregulilor constatate. Faţă de cele două persoane a fost dispusă, iniţial, măsura reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.