Farmacia cotului – pișcot -ul

Pe măsură ce așa-zisa economie de piață avansează și în țărișoara noastră, lucrurile ar fi trebuit să devină cat se poate de firești în favoarea cetățeanului și acesta să nu mai poate fi păcălit, manipulat, țepuit până la urmă! Dar, dacă urmărești cu interes ceea ce se întâmplă nu se poate să nu constați că singurul obiectiv este cîștigul, chiar dacă de cele mai multe ori el este în defavoarea cetățeanului!…
Așadar… Reclame peste reclame la televiziuni, despre anumite medicamente care sunt “nemaipomenite” “extraordinare”și ziceți -le dumneavoastră mai departe. Doriți, medicamente care mai de care – toate sunt necesare!
Dar care se găsesc și la prețuri exploziv de atractive! 50 la sută reducere! 40 la sută reducere! Asta, firesc, dacă te duci la respectiva farmacie care își face reclamă la televizor – celelalte farmacii nu-și permit asta – “Farmacia Cotului – Pișcotul”!
Am făcut un asemenea experiment și am căutat un asemenea medicament chiar la Călărași! Desigur, în mai multe farmacii nu l-am găsit, în altele era la un anumit preț pe care l-am notat. Mergem și la cea mai cunoscută farmacie din Călărași în privința celor mai mici prețuri – nu-i facem reclamă, o știe toată lumea din Calarasi ! Acolo am găsit medicamentul care se vindea la un preț destul de mare pentru buzunarul unui locuitor din Călărași, dar preț de medicament de calitate, probabil!
Și am mers și la unul din sediile respectivului lanț de farmacii –“Farmacia Cortului – Pișcotul”! Aveau, firesc, medicamentul respectiv! Am întrebat de preț, ni s-a spus prețul! Era exact cat îl găsisem la farmacia din Călărași! Am întrebat si de oferta , pe baza reclamele de la televizor – acolo la televizor se spune că e cu reducere de 50 la sută! Păi da -zice doamna farmacista- cu reducere costă atât!
Ați înțeles treaba? Se adaugă o majorare uluitoare la prețul normal și cu reducerea respectivă se ajunge la prețul care se găsește în farmacie din Călărași cunoscută, într-adevăr, pentru prețurile mici pe care le practică!