FILIPESCU: „MI SE PARE CĂ SE FACE O DISCRIMINARE, PRIN LEGEA FUNCŢIONARULUI PUBLIC!“

*Funcţionarii publici trimişi în judecată pentru corupţie ar putea să scape de suspendare * Liviu Dragnea susţine propunerea legislativă! *PNL, însă, nu susţine această propunere!

FUNCŢIONARII PUBLICI- DISCRIMINAŢI?!
Senatorul PNL Răducu Filipescu şi Mircea Cazan PNL, senatorul PSD Eugen Teodorovici şi senatorul UDMR Cseke Attila vor ca funcţionarilor publici să nu li se mai suspende de drept raportul de serviciu în situaţia trimiterii în judecată pentru săvârşirea unor fapte de corupţie, infracţiuni cu intenţie sau infracţiuni contra umanităţii, potrivit unui proiect de lege, depus la Senat.
Funcţionarii publici sunt discriminaţi faţă de alte categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi instituţie publică prin articolul 94 alin. (1) litera m), susţine senatorul PNL Răducu Filipescu, potrivit expunerii de motive a iniţiativei legislative. În Codul Muncii este prevăzută suspendarea de drept a raportului de muncă în cazul arestării preventive, nu în cazul trimiterii în judecată; Statutul aleşilor locali prevede suspendarea mandatului, în cazul în care alesul nu respectă declaraţia privind interesele personale în termenele prevăzute de lege; consilierii locali sunt suspendaţi de drept numai în cazul arestului preventiv, nu şi în cazul trimiterii în judecată, la fel fiind tratată şi instituţia primarului la articolul 71 alin (1) şi (4) din aceeaşi lege, precum şi cea a consilierului judeţean la articolul 100, se argumentează în propunerea legislativă.

LEGISLAŢIA NU ESTE PUSĂ LA PUNCT ŞI TREBUIE CORECTATĂ!
Senatorul PNL Răducu Filipescu prezent în conferinţa săptămânală a explicat: Pentru Iniţiativa Legislativă pe care eu am făcut-o şi care a creat atât de multe controverse, aş vrea să fac o explicaţie foarte clară, în ideea că am promis, atunci când am candidat la Senatul României, că multe chestiuni care mi se par în neregulă voi încerca să le corectez. Una dintre aceste probleme este una care, după părerea mea, este o situaţie complicată, în sensul că nu este legislaţia pusă la punct şi pot apărea nişte chestiuni de ordin penal sau moral care pot fi tratate în mod egal pentru toată lumea.

DRAGNEA E DE ACORD, PNL E ÎMPOTRIVĂ!
Liviu Dragnea susţine propunerea legislativă: „Nu cred că este o idee rea pentru că trebuie să ne obişnuim şi cu principiul de prezumţie a nevinovăţiei. Până când un om este condamnat, nu cred că trebuie să plece de la serviciu. Sunt de acord cu această propunere, susţinem!
PNL, însă, e împotrivă: „PNL nu susţine iniţiativa legislativă care ar permite funcţionarilor publici trimişi în judecată pentru corupţie să scape de suspendare“ a declarat, preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, afirmând că proiectul nu a fost supus dezbaterii conducerii PNL.

„VREAU SĂ ÎNDREPT NIŞTE LUCRURI DE CARE M-AM LOVIT ÎN CEI 12 ANI DE ADMINISTRAŢIE!“
„Colegii mei din partid au considerat că e bine să se îndepărteze de faptul că eu am avut această iniţiativă în sensul în care nu este momentul politic. Este corect ceea ce vreau eu să fac, dar nu este momentul politic! Poate că nu este momentul dar eu vrând să fac treabă, poate că m-am grăbit! S-ar putea nici de acum în doi ani să nu fie momentul politic! Eu m-am angajat faţă de cetăţeni că mă voi duce acolo să îndrept nişte lucruri de care m-am lovit în cei 12 ani de administraţie! Sunt foarte mulţi funcţionari publici care şi-au distrus şi familia şi cariera. Legea spune îl trimiţi acasă, dacă-i dat în judecată! Mi se pare că se face o discriminare, prin lege, a funcţionarului public!“ – a declarat senatorul PNL, Răducu Filipescu