GĂINUȘĂ – MĂMĂICA ROMÂNICA – MESAJ DE CENTENAR!

Vă pupă mămăiţa. Ce faceti, odoarele mămăiţei? Nu m-aţi recunoscut, bată-vă norocu’ să vă bată, cum l-ar bate Doroftei pe primarul Ploieştiului? Sunt eu, România. Uite, fac 100 de ani. Da, mamă, îmi arăt vârsta. Ehe… dacă aveam şi eu banii Răduleascăi, să arăt la 50 ca la 20. Bine, nu la faţă, acolo arată ca prietena lui Frankenstein.
Nu e răutăcioasă mămăiţa, maică, nu e. Cum să fiu, tocmai acum, în an Centenar? Abia aştept să suflu în lumânările de pe tort. Aş sufla dacă aş mai avea cu ce, că de unde oxigen, mamaie? Mi-aţi tăiat juma’ din păduri. E ca şi cum mi-aţi extirpat un plămân şi l-aţi făcut cadou la vecina Austria. Staţi liniştiţi, că mamaia e o supravieţuitoare. Păi, nu mi-aţi scos voi aproape tot sângele cu sondele şi le-aţi făcut transfuzie la ruşii de la Lukoil şi la austriecii de la OMV?
Mi-aţi furat şi becurile din casă şi le-aţi dat la guralivii ăia de italieni de la Enel. Şi apa din paharul cu proteză… şi p-aia aţi avut grijă s-o sifonaţi la francezii de la Apa Nova.
A mai rămas mamaia România doar cu ridurile. Că v-am rugat de 30 de ani să-mi faceţi şi mie nişte liftinguri, să-mi întindeţi pielea cu nişte autostrăzi şi v-a durut în cot. Dar de mâncat, mi-aţi mâncat banii de operaţii. Voi şi doctorul Bechtel, impostorul.
Acum stau ca proasta pe băncuţă în faţa graniţei şi mă uit ce s-a aranjat amărâta aia de vecină, Bulgaria. S-a făcut frumoasă, mamaie! Şi-a băgat botox nemţesc în litoral şi acu’ vin o grămadă de moşi şi babe din străinătate, să-i bage bani în buzunar. Ar veni şi la mine, maică, da’ pe unde? Că nici acu’ nu mi-aţi asfaltat uliţa şi veceul e tot în fundul curţii. Ca acu’ 100 de ani.
Numai că sunt mai săracă, vai, mama mea! Că, după ce mi-aţi vândut tot de prin casă, în afară de ficat, că p-ăla îl puneţi serios la treabă, m-am trezit şi cu datorii. Păi, de unde să mai scoată baba 100 de miliarde de euro, de i-aţi împrumutat de afară? Păi, d-aia am strâns eu cureaua şi-am făcut foamea pe vremea când m-a pus ţăranul ăla de Ceauşilă la jug, să iau pâine pe cartelă şi să-mi stingă lumina când mi-era lumea mai dragă? Ca să jucaţi voi banii împrumutaţi la păcănele? Cum, care păcănele? Pac! O licitaţie trucată şi banii furaţi din buzunar. Pac! O pomană la pensionari, asistaţi şi bugetari şi nimic în schimb.
Şi uite în ce zdrenţe umblu, mai mare ruşinea, femeie la 100 de ani! C-aţi construit numai mizerii, zic vecinii că mă îmbrac la second-hand. Satele mele mândre au ajuns nişte chiciuri cu termopane, cu acoperişuri albastre şi case de toate culorile, numai normale nu. În oraşe, zici că am ţoale din petice: bloc lângă casă, casă lângă bloc. Şi vă plângeţi că vă-nghesuiţi pe străzi şi-n parcări ca păduchii în părul lui Codrin Ştefănescu!
Dar cel mai rău e că m-aţi lăsat, mamaie, singură. Satele se destramă, pe câmpurile alea nevândute încă la arabi, cresc doar scaieţi, fabricile şi uzinele – mândria mămăiţei – au ajuns mall-uri pentru cocalari. Iar copchiii mei dragi mi-au plecat în bejenie, pe la alţi vecini.
Dar nu vă poarta mamaia pică, nici acum la 100 de ani, că sunteţi toţi copchiii mei, maică. Chiar dacă vă aveţi precum Cain cu Abel. Numai să aveţi grijă de mine, dragilor, că acu’, la 100 de ani, simt că vecina Ildiko încă vrea să-şi transplanteze o mână de-a mea, Transilvania.
Hai, la mulţi ani cu sănătate, mamaie! Şi cine are bătrâni, să nu-i vândă!