Iar am avut dreptate!  ALIANȚA CU PDL A AFECTAT, GRAV, PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL!

Iar am avut dreptate! ALIANȚA CU PDL A AFECTAT, GRAV, PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL!

13 februarie 2018

*Ceea ce s-a întâmplat la Călărași se întâmplă și la nivel național!…

ÎN POLITICĂ, NICIODATĂ 1+ 1 NU FACE DOI!

Aceasta este concluzia cunoscătorilor în ale politichiei, în România, iar ideea de alianță între diferite partide nu a fost susținută, niciodată, de rezultate pe măsură. De exemplu, Conventia Democrată este un asemenea model, de pe vremea celebrei asocieri a mai multor partide pentru a face un tot unitar, rezultatul fiind, inițial, unul de succes, după care s-a ales praful!
Același lucru și în cazul USL, atunci când două mari partide s-au reunit, rezultatul Inițial a fost unul de succes, după care, fiecare în parte nu a putut să mai facă atât cât făcuse când era de unul singur!…
ROMANIA-ELECTIONS-BASESCU CELEBRATION
Este ceea ce s-a întâmplat și cu fuziunea dintre partidul lui Traian Băsescu și cel național liberal, care aveau, fiecare în parte, procente de aproximativ 25 la sută, ideea fiind ca prin reunire pot face o majoritate! În realitate, cele două au ajuns să aibă, împreună… 20 la sută!… Această reuniune nu a făcut bine în primul rând PNL-ului, iar ceea ce se întâmplă, în acest moment demonstrează că lucrurile așa stau…

LA CĂLĂRAȘI, FUZIUNEA A ADUS NUMAI PAGUBE!

Dacă timp de 10 ani, la Călărași liberalii au fost foarte puternici, de multe ori chiar împotriva curentului care așeza PSD în frunte la nivel național, dar în județ câștigau, mereu, liberali, din momentul în care s-a trecut la respectiva fuziune, au început să apară probleme. Iar aici nu este vorba numai despre lupta dintre Filipescu și Iliuță, ci despre faptul că reprezentanții celor două partide nu s-au înghițit, niciodată, conform regulilor bunei Coabitări ! Rezultatul fiind reflectat în cifrele de la alegeri, când pentru prima oară, în ultimii 12 ani, liberali călărășeni n-am mai fost în fruntea bucatelor, așa cum era obișnuit!… Iar acum, lucrurile sunt și mai încurcate, în condițiile în care și ceea ce se întâmplă la centru îi încurcă, destul de rău!…

ORBAN – ZAMFIR – UN RĂZBOI DISTRUGĂTOR!
pag1
Din toate punctele de vedere, ceea ce s-a întâmplat între președintele partidului, Ludovic Orban și senatorul Daniel Zamfir nu a făcut decât să scoată la lumină ceea ce știa toată lumea, încă de la început, faptul că în partid nu-i pace sub măslini, formula pe care noi am folosit-o, de-a lungul timpului, tocmai pentru că aveam imaginea acestor realități negative!… Pe de altă parte, analiști politici constată că în Partidul liberal există o presiune a celor din fostul PDL care vor să pună mâna pe manete, iar toate problemele care apar arată că lucrurile chiar așa stau!…

OFENSIVA FOȘTILOR PDL-IȘTI: PÎRVULESCU, PREVIZIUNI ZDROBITOARE PENTRU LUDOVIC ORBAN
agora.md-Cristian-Pirvulescu
Politologul Cristian Pîrvulescu a acordat vineri seara o declarație pentru PSnews.ro, în care a comentat cele mai recente mișcări din interiorul celui mai mare partid de opoziție din România, Partidul Național Liberal (PNL).
Amintim că în ultima perioadă, PNL a fost marcat de o serie de tensiuni existente între liderul partidului, Ludovic Orban, și senatorul Daniel Zamfir, care au dus chiar la înlocuirea celu din urmă din funcția de președinte al Comisiei Economice din Senatul României.
Concret: profesorul de la SNSPA a calificat drept ”deloc surprinzătoare”, schimbarea lui Daniel Zamfir din fruntea Comisiei Economice, însă, Pârvulescu atrage atenția asupra unui alt detaliu, acela al ”lipsei de forță” a liderului PNL, Ludovic Orban, care ”pare să devină o problemă în interiorul partidului”.
”Am văzut mai degrabă că domnul Zamfir face foarte multă vâlvă în legătură cu această schimbare. Din câte am observat, schimbările au fost la mai mlte comisii. În prinipiu, este o rotație a cadrelor, ați observat și la PSD, și domnul Pop i-a luat locul la Învățământ doamnei Andronescu, ceea ce poate fi privită tot ca o schimbare semnificativă din punct de vedere politic, pentru că o persoană care ar putea să concureze la președinția partidului este oprită dintr-o poziție de influență mai mult sau mai puțin simbolică. Domnul Zamfir nu era un concurent al domnului Orban. Zamfir se afla pe o poziție economică și politică mai degrabă stranie, și care avea foarte puține lucruri în comun cu liberalismul economic promovat de PNL. Această schimbare nu este deloc suprinzătoare, dar nici nu vorbește despre mari mișcări de forțe din interiorul aprtidului. Mai degrabă, lipsa de forță a domnului Orban pare să devină o problemă în interiorul partidului și o regrupare pe pozițiile vechilor partide, mai ales pe pozițiile vechilor PDL a foștilor militanți aporpiați lui Blaga, mi se pare mai interesantă de urmărit în momentul acesta, cred că vom asista în această primăvară la o încercare de a prelua funcții de conducere”, a declarat politologul Cristian Pîrvulescu pentru PSnews.ro
Întrebat dacă șeful PNL începe să piardă teren în interiorul partidului al cărui lider este, Cristian Pîrvulescu a declarat că ”cu siguranță, în momentul de față Orban este în defensivă”.
”Nu știu dacă se va pune problema schimbării acum, pentru că nu sunt lucrurile foarte așezate, dar în orice caz, Ludovic Orban nu a reușit să producă marea explozie a partidului, să îl transforme într-un competitor egal cu PSD, nu a dat acel ritm și acea forță pe care partidul nu le-a mai regăsit după Crin Antonescu. Cu siguranță Ludovic Orban începe să piardă teren în interiorul partidului. Cu siguranță el este în momentul de față în defensivă și există o destul de importantă nemulțumire. Echipa pe care o are nu este suficient de restructurată și de puternică pentru a putea să-l susțină și mai ales să îl promoveze, din contră, el începe să devină un fel de vehicul de tractare a unui partid care este din ce în ce mai greu, incapabil să se miște și să prezinte o imagine nouă”, a continuat Pîrvulescu.pag4-5
”PNL-ul nu a reușit să se unifice: avem două partide care sunt incapabile să funcționeze împreună, după aproape 4 ani de zile, pentru că sunt două culturi organizaționale diferite și nu sunt compatibile și va fi foarte dificil, dacă vorbim despre o încercare a PDL-iștilor de a recupera poziții, vă dați seama. este imposibil să se unifice, și evident că acestui partid îi lipsește forța. În plus, ideologia. PD-ul este și așa un partid politic care a plecat de la socialiști, în urmă cu 13 ani, în 2005 erau încă în internaționala socialistă, pentru a ajunge în stratosferă, în altă parte a Universului. Este un salt mortal pe care niciun alt partid din lume nu l-a făcut. Este un partid de oportuniști, lipsiți de orice fel de energie, dipuși să facă orice compromis pentru a obține voturi, este ceea ce în teoria politică se numește catch-all party, partid care încearcă să câștge tot. PNL-ul, în schimb, a făcut de asmenea un salt care poate este mai ușor de înțeles dar tot spectaculos, de la liberalism la contrariul său, conservatorismul. Este un partid conservator care promovează politici economice neo-liberală, dar partidul este conservator. Ei încearcă să construiască altceva, dar de fapt, rămâne un partid fără viziune și care evident că nu poate să atragă populația: nu are un mesaj. Mesajul este conjunctural. Eu înțeleg care este viziunea PSD-istă pentru România: spre China și Rusia cu toată viteza. Nu înțeleg, însă, care este viziunea PNL-ului? Deci nu cred că ne-ar putea cineva sugera care este viziunea PNL-ului. Știu care a fost acum 150 de ani, dar acum mi-e greu să deduc. Și atunci, de unde să creeze acel impuls care să-l transforme într-un competitor egal al PSD-ului?”, a conchis acesta pentru PSNEWS.RO

CE-I DE FĂCUT?…

Noi nu dăm rețete, este evident că fuziunea respectivă nu poate fi anulată, s-au schimbat toate datele problemei, de la plecarea lui Băsescu într-o altă experiență politică până la retragerea lui Vasile Blaga, ca să nu mai vorbim de nemulțumirile existente în interiorul vechilor liberali care nu pot accepta o realitate care există, din păcate, pentru ei: și cei nemulțumiți de PSD. sunt ,în acest moment , în situația de a nu fi găsit alternativa! Opoziția, practic, nu există, ea fiind împărțită între problemele Liberalilor și circul oferit de partidul transformat din salvare în salvare, până îi va lua… salvarea!…

CEMOP