Iar am avut dreptate! CIPRIAN PANDEA A FOST ÎNLĂTURAT! ALEGERILE AU FOST INVALIDATE! IULIAN IACOMI ESTE LIDERUL INTERIMAR AL PSD CĂLĂRAȘI!

A IEȘIT CUM S-A STABILIT!…

Vă reamintim, suntem singura publicație locală care a abordat acest subiect încă de la momentul declanșării lui! Legat de semnătura pe care liderul PSD Călărași, Ciprian Pandea a pus-o alături de alți lideri ai partidului, el declarându-se un apropiat al secretarului general al Partidului căruia i-a rămas credincios până la capăt. Din păcate, în politică sentimentele nu primesc, întotdeauna, aprecieri iar atunci când este vorba despre bătălii politice lucrurile sunt mai complicate decât pare la prima vedere!
Atunci am prezentat și varianta vehiculată la acel moment – cel care îl va înlocui pe Pandea va fi Iulian Iacomi, primarul de la Lehliu Gară. Când evenimentele au început să se agite au venit și trompetele de rigoare care au început să scrie despre acest subiect despre care nu șoptiseră un cuvințel, nici măcar o silabă, până atunci! Ne-am distrat, firește dar am și căutat să înțelegem ce și cum se va întâmpla.
Faptul că s-a amânat schimbarea nu însemna că ea nu se va face, mai ales că liderul călărășean și-a căpătat un adversar foarte puternic – Codrin Ștefănescu, secretarul general al Partidului! Acesta a hotărât să taie în carne vie iar lucrurile așa s-au și întâmplat, până la capăt!

IACOMI VREA SĂ REFACĂ ORGANIZAȚIA!…

Așa cum ne-a declarat încă de atunci, când doar se punea problema teoretic că va prelua organizația, Iulian Iacomi este hotărât să readucă unitate în interiorul organizației de la Călărași, unitate pierdută încă din anul 2004! De atunci s-au pierdut unii membri importanți ai organizației, de atunci au apărut grupuri și grupulețe care nu au dus binele în Partidul de la Călărași, situație pe care Iacomi o cunoaște din interior și pe care vrea s-o elimine! Desigur, adversari există, îi știe însă în egală măsură, cunoaște și că toți cei care îți pot fi alături la un moment dat pot trece de altă parte a baricadei, dacă interesele o cer! Asta este politica și trebuie să te supui regulilor ei!…

ÎNTREBĂRI FĂRĂ RĂSPUNS!…

Desigur, am stat de vorbă și cu membri ai PSD Călărași care nu înțeleg multe, în primul rând de ce Ciprian Pandea a fost dat la o parte pentru că a semnat pe o listă pe care au semnat și alții, iar aceștia au fost promovați?!… Desigur, este vorba de diferența de atitudine, chiar și de altitudine în politică, răspunsurile nici nu trebuie să aștepți să le primești, trebuie doar să realizezi ceea ce se întâmplă, cum se întâmplă și, mai ales – de ce se întâmplă!
În acest context, firesc vom urmări tot ceea ce se va întâmpla la Călărași, sursele noastre care cunosc bine participanții la toate aceste întâmplări mergând, pe de o parte pe ideea că Iacomi poate câștiga tot ceea ce-și propune, iar cei care îi sunt alături, la rândul lor au planuri extrem de exacte care pot fi îndeplinite!
În condițiile în care există o comuniune reală între lideri politici chiar și din partide diferite, lucrurile chiar devin interesante și le vom urmări cu atenție!…

Departamentul Anchete!