Iar am avut dreptate! DEPUTATUL DE CĂLĂRAŞI, CĂTĂLIN PREDOIU – N-ARE NICI O TREABĂ CU… CĂLĂRAŞIUL!

Cătălin Predoiu s-a dovedit, de multe ori, un om serios, un om educat, un om implicat… şi ca fost ministru al Justiţiei! Acum deputat de Călăraşi, Cătălin Predoiu în primul an de mandat nu prea a avut nici o treabă cu judeţul Călăraşi! Deşi promisese sprijin în dezvoltarea judeţului, timp de un an de zile nu s-a văzut chiar nimic, din toate aceste promisiuni! Acum, la prima sa conferinţă de presă din acest an, Predoiu şi-a justificat pentru a doua oară prezenţele rare la Călăraşi: „Orice organizaţie politică cum este şi cea de la Călăraşi, are reprezentanţi locali şi reprezentanţi în Parlament şi fiecare îşi face treaba acolo unde este! Eu, cred că acolo unde am fost respectiv în Parlament, efortul pe care l-am făcut, miile de ore în Comisiile de Specialitate ale Parlamentului servesc şi judeţului Călăraşi dar şi altor judeţe. Pentru că ăsta este rolul unui parlamentar să activeze în comisiile lui şi să-şi facă treaba aşa cum trebuie. După cum rolul primarului este altul şi nu poate să-l facă parlamentarul. Există o preconcepţie a omului care le face pe toate, a omului providenţial, a omului de neînlocuit! Lumea modernă lucrează altfel, lucrează în echipe iar rolul meu este să îmi fac treaba acolo în Parlament! Lucrurile care par esenţiale dar de fapt sunt parte dintr-un angrenaj cum ar fi să stai de vorbă cu un primar şi să-i dai un sfat juridic…Mie mi se pare esenţial ceea ce realizez în Parlament… nu întâlnirile cu cetăţenii sau primarii sau că am primit în vizită un grup sau două de elevi sau pensionari. Am făcut şi lucrurile acestea, dar, nu am considerat că trebuiesc mediatizate aceste evenimente! Eu sunt în permanenţă în contact cu primarii, le dau sfaturi juridice, îi ajut acolo unde pot! Poate că ar trebui să vă spun mai des şi despre aceste activităţi …”
Deocamdată, doar două comentarii:
1 – Tot în judeţul Călăraşi există parlamentari precum chiar colegul său liberal, Răducu Filipescu sau senatoarea PSD Roxana Paţurcă, oameni care s-au implicat şi au rezolvat unele probleme ale Călăraşiului. La mintea domnului Predoiu probabil că şi-au depăşit atribuţiunile!
2 – Abia aşteptăm campania electorală viitoare când în grupul celor care merg pe străzi din casă în casă, când liberalii vor să-i convingă pe călărăşeni să voteze PNL, domnul Predoiu le va spune: – Domnilor, eu nu am nici o obligaţie faţă de voi, dacă aveţi ceva probleme rezolvaţi-o cu primaruʼ! Eu voi sta doar în Parlament! Acolo este treaba mea!…
Punem pariu că va fi luat la goană?!…
P.S. – Chiar aşa dumneavoastră ce părere aveţi?!…