Iar am avut dreptate! DUNĂREA CĂLĂRAȘI – O AFACERE PROFITABILĂ! PENTRU… IMPRESARĂ?! PENTRU… ”ĂȘTIA DE LA ȚARĂ” – O GAURĂ!… BUGETARĂ!…

DINCOLO DE FRENETICII SUPORTERI!…

Am scris despre această aventură a promovării în prima ligă a fotbalului românesc din mai multe motive.
În primul rând pentru că a fost un eveniment istoric pentru Călărași! Pentru prima oară în istoria acestui oraș echipa de fotbal reprezentându-l a promovat în prima ligă a fotbalului național! O performanță vizată de mulți, dar neatinsă până în anul 2018! A fost motivul pentru care l-am premiat pe Dan Alexa pentru că el rămâne în istoria fotbalului din Călărași prin această performanță!
Ce a urmat după aceea este, deja, o altă poveste. Care aduce multe necunoscute pentru cei care se manifestă entuziast în tribune, fără a ști ce s-a petrecut în spatele peluzelor!… A fost și motivul pentru care am comentat încă de la jumătatea campionatului mișcările care ni s-au părut, pe atunci, în neregulă și care se confirmă, astăzi ca fiind în totalitate în neregulă!
Când spunem asta ne referim la cele ce s-au întâmplat, de la Jocurile cu miros de blat până la transferurile generatoare de multe, foarte multe semne de întrebare!…

47 DE TRANSFERURI – RECORD!

Am scris, de mai multe ori despre acest fenomen al transferurilor care este unul cel puțin șocant în fotbalul mondial! Rareori s-a întâlnit așa ceva ca într-un singur sezon, într-un doar singur campionat să treacă pe la o echipă de fotbal 47 de jucători! Trecem peste faptul că o parte dintre aceștia nu au jucat niciodată, nici măcar o secundă pe teren, dar au fost transferați către Dunărea din Călărași, pe banii care nu au fost declarați public, nici de cine au fost plătiți!…
De comisioane nu vorbim pentru că asta este treaba impresarilor, iar Ana Maria Prodan și-a găsit, la Călărași terenul cel mai bun pentru așa ceva!
Pentru că nimeni nu a luat-o la întrebări în legătură cu tot acest val de transferuri! Deși, din informațiile care ne-au provenit realitățile ar deveni de-a dreptul… Penale!

ZVONURI!…

Pentru că, așa zic gurile rele , dar se pare că bine informate – nu s-au dat comisioane oficiale, banii reprezentând comisionul de transfer fiind… primul salariu al noului jucător la Dunărea Călărași! Bani care s-ar fi dus la doamna impresar ?!…Desigur, așa ceva este foarte greu de dovedit în condițiile în care doar jucătorii ar putea declara asta și tot nu ar fi suficient, deși dacă s-ar căuta cu siguranță s-ar găsi! Facturile, de exemplu, de la încasarea comisioanelor! Că dacă ele nu există, nu mai există decât o singură explicație – actul de bună voință! Doar din bunăvoință doamna s-a ocupat de transferuri, fără a primi ceva în schimb!…

ÎNCEP SĂ IASĂ LA LUMINĂ CIFRE ULUITOARE!…

Într-adevăr, după ce povestea publică s-a terminat au început să apară poveștile laterale, cel puțin la fel de interesante precum povestea de bază! Așadar, dincolo de numărul uriaș de jucători transferați – 47 – se constată că toți aceștia au primit, în mod firesc, salarii! Unii dintre ei cu sume meritate pentru eforturile pe care le-au depus în acest campionat, iar aici nu dăm nume dar sunt jucători care au tras pentru echipă, însă majoritatea este evident că s-au purtat ca niște mercenari cu acte în regulă, dar cu o lipsă de abnegație și de implicare au fost în totală neregulă față de cerințele contractelor!
Ca să nu mai vorbim de faptul că s-au dat bani, foarte mulți bani pentru jucători care nu au jucat nici măcar o secundă ! Și aici nu este vorba despre un singur caz, ci despre mai multe, transferurile respective n-au avut niciun rost, nicio logică pentru echipa de fotbal, dar aducând bani în buzunarele celor care s-a ocupat de aceste transferuri, în fruntea lor și la lumina zilei fiind Ana Maria Prodan! Care a făcut o afacere reușită pentru ea, dar total nereușită pentru un oraș, un județ care a avut multe așteptări ce puteau să fie concretizate dacă, pe de o parte nu ar fi fost Mafia care funcționează la nivelul acestui fotbal, iar pe de alta dacă nu ar fi fost aceste transferuri uluitoare, fără niciun rost, dar aducătoare de beneficii uriașe!…

CONCLUZIE CLARĂ – FĂRĂ BANI PUBLICI ÎN FOTBAL!

Este o concluzie de bun simț și una legată de realitatea care există și care nu poate fi contrazisă de nimic – a fost o experiență, toată lumea poate să înțeleagă dorința de a ajunge acolo, în frunte, chiar dacă tot ziarul nostru a scris, încă de pe la jumătatea campionatului că avem de-a face cu un “campionat al Mediocrilor”!
Campionat în care se întâmplă multe, foarte multe, iar cei care nu sunt implicați în jocurile pe dedesubt și nu au de-a face cu blaturile necesare, dar și cu arbitrii care-ți elimină jucătorii când ți-e lumea mai dragă și dau rezultatele peste cap, dacă nu ești în toate aceste escrocherii implicat, nu ai nici o șansă! Este evident acest lucru, iar dacă până la urmă înțelegi ceea ce se întâmplă, în mod firesc nu mai ai ce căuta cu banii care ar trebui să ajungă în altă parte!

Vă reamintim, chiar la momentul promovării am constatat că bugetul echipei de fotbal era mai mare decât toți banii adunați pentru toate localitățile din județ la cofinanțarea pentru proiecte europene! Ceea ce era absolut nepermis într-un județ care, oricum, are multe probleme de rezolvat și mult prea puțini bani pentru asta!
Repetăm, nu acuzăm pe nimeni, a fost un vis frumos care s-a tot purtat, în ultimii ani, dar acum dacă ne-am fript cu ciorbă și avem atât de mult iaurt în zonă este bine să luăm decizii radicale!

NOCTURNA INUTILĂ

Tot noi am atras atenția la experiența nefastă a aducerii nocturnei care nu va fi folosită, efectiv, în viitor, la Călărași!
Nicio echipă din Liga a doua nu joacă noaptea, iar dacă nu vom ajunge într-o fază finală a Cupei României iarăși nu va fi nevoie de nocturnă! Că ea a a fost dată gratis, este adevărat, dar toată acțiunea de montare costă aproape cât… costa nocturna! Nocturnă care nu era necesară, în acest moment!…
Era atunci, când eram in Liga întâi, dar atunci prioritate au avut transferurile celor 47 de jucători! O cifră, repetăm – uluitoare, aproape jumătate de sută de jucători s-au plimbat prin Călărași pentru a face buzunarul gros unei instituții neștiute, necunoscute, neanunțate, nenumite, dar care a încasat toți acești bani! Pentru că iarăși ne informează cei din zonă care știu ce vorbesc nu doar Ana Maria Prodan beneficiază de acești bani, este o structură foarte bine organizată de care nimeni nu știe nimic, dar care adună de peste tot!… De la Călărași, mai mult decât în alte părți pentru că aici oameni de bună credință chiar au crezut în buna credință a tuturor! N-ai să vezi!…

Departamentul Anchete
(T)