Iar am avut dreptate! MINCIUNA de… P.R.!

PE LITORAL NU S-A VÂNDUT NICIO STICLĂ DE ȘAMPANIE DE 100 DE MII DE EURO!

Aceasta este realitatea! Desigur, greu de acceptat de cei care au pus botul la vrăjeala, încă din prima și care și-au dorit, cu siguranță să fi fost și pe acolo măcar s-o “vază”! N-aveau ce să… ”vază”, pentru că nu era… vaza! Mai precis vaza era… varză, totul fiind o vrăjeală menită a promova imaginea, într-o acțiune de piar care, iată, la unii a prins !
Mai puțin la noi, neobișnuiti să punem botul la vrăjeală cu atâta ușurință, în condițiile în care, cu siguranță, am văzut multe de-a lungul timpului și nu ne mai minunam chiar așa ușor! club_blindgossip_com_31991100
Dincolo de respectiva șampanie, totuși, sumele exorbitante care s-au practicat, notele de plată reale care chiar au există dovedesc că România se îndreaptă într-o direcție cu totul și cu totul anormală! Ceva în zona Brazilia, acolo unde se muncește un an întreg pentru a strânge bani de un costum, la carnaval, miliardarii își permit cele mai exorbitante achiziții, în timp ce profesorii, inclusiv cei universitari, fac grevă în fața Parlamentului pentru că nu și-au mai luat salariile de câteva luni de zile! Acolo să ne îndreptăm noi, oare?!…
Păi priviți ce se întâmplă, acum, în România! Din cei 20 milioane pe care, teoretic, îi avem, în realitate fiind vreo 15, dar milioane, la mare ou fost 70000 de oameni! Majoritatea tineri cu bani mai multi sau mai puțini, ăia de la Mamaia cu bani foarte, foarte mulți, mulți fiind copii de bugetari care știu ce să facă, la rândul lor, ca să facă bani mulți!
Cert este că șampania aceea este un adevărat simbol, un simbol al prostiei, al neamprostiei, al aberațiilor care se întâmplă în această țară lovită, pare , de un veritabil blestem! Revenim la lozinca renovată: “viitor de aur țara noastră …n-are”!…