În loc de panegiric!… FLOREA DUMITRESCU – O LEGENDĂ! OMUL CARE A ADUS BANII PENTRU RENAȘTEREA ROMÂNIEI!…

Acum, în această săptămână în care moartea a călcat, în picioare, numeroase personalități atât românești, dar și din străinătate, de la renumitul caricaturist Mihai Stănescu până la celebrul regizor Milos Forman, când hâda înfățișare a corpurilor care trec către pământ, chiar sunt incinerate oripilează mulțimea s-a mai petrecut o moarte care nu a fost comentată, din punctul nostru de vedere, la adevăratele sale semnificații!
FLOREA DUMITRESCU!…
Desigur, pentru mulți, acest nume nu spune nimic, iar pentru cei care au citit ferparul au aflat că a fost un finanțist important, ba chiar guvernator al Băncii Naţionale a României. Și atât!…
Nu, Florea Dumitrescu nu este doar atât! Florea Dumitrescu este o legendă! Pe care am avut șansa să o am în față, să-l cunosc pe acest om, să-l întreb, să-l apreciez, să înțeleg lucrurile senzaționale pe care le-a făcut pentru țara sa! Deci, iată legenda…
La începutul anilor ’70, după celebrul eveniment din 1968, când cu invazia Cehoslovaciei, România fiind singura țară socialistă care a refuzat să participe la invadarea acesteia , lucru ce i-a adus deplina apreciere lui Nicolae Ceaușescu, pe plan internațional, americanii au gândit că prin România se poate crea o breșă în sistemul socialist. Motiv pentru care Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional au hotărât să ofere în exclusivitate României, între țările socialiste, bani cu împrumut! Era un mesaj extraordinar pentru România, motiv pentru care Ceaușescu l-a trimis pe omul care conducea finanțele României, în acel moment, în America, pentru negociere. Florea Dumitrescu… Acolo americanii ne-au inștiințat că ne dau bani, dar Florea Dumitrescu nu a fost, precum “bravii” noștri politicieni de astăzi slugoi fericiti că ne dau ăia bani și a întrebat, firesc, pentru ce ne dau acești bani? Răspunsul a fost – “Să faceți șosele… Autostrăzi… Școli… Spitale… Camine pentru bătrâni” Răspunsul lui Florea Dumitrescu a fost o întrebare: “și vreți să vă dăm și banii înapoi”? La răspunsul afirmativ, firesc, finanțistul român a spus: “păi ca să vă dăm banii înapoi trebuie să producem din ceea ce primim de la dumneavoastră! Lăsați-ne să facem fabrici, uzine, întreprinderi, sa ducem un plus valoare din care să ne dezvoltăm și noi și să vă dăm și dumneavoastră banii înapoi! “ Răspunsul finanțiștilor americani a fost că aceasta este strategia lor și că pentru altceva nu dau banii! “Mulțumesc frumos!”-a răspuns guvernatorul BNR care a și plecat, imediat, de acolo! Mare a fost surpriza când, doar după câteva ore, acesta a fost căutat la hotel de reprezentanții finanțiștilor americani care i-au explicat că a avut loc o întâlnire a Board-ului acestora și s-a decis să ni se dea banii pentru dezvoltare! Atunci, prin gestul acesta, Florea Dumitrescu a atras banii către România! Câteva miliarde de dolari care au dus la dezvoltarea din anii ’70 a României!
Atunci s-a schimbat fața tuturor marilor orașe, atunci s-au făcut sutele de cartiere cu sutele de mii de apartamente si blocuri, atunci s-au construit fabrici, uzine, întreprinderii în toată România! S-a făcut litoralul modern! Autostrada București – Pitești! Transfăgărășanul! Marile platforme industriale ale Bucureștiului!… După care, în anii ’80, atunci când Ceaușescu a luat decizia de a da înapoi banii împrumutați, fiind singura țară din istorie care a făcut asta, banii au putut fi returnați pentru că aveam capacitățile de producție necesare! Se realizase România modernă! O făcuse guvernatorul Băncii Nationale ba României, Florea Dumitrescu! Un om care merită o statuie! Un om care reprezintă o legendă! El a reușit să aducă banii care au dus la modernizarea României!
Astăzi a plecat la cele veșnice! Dumnezeu să-l odihnească, la Dreapta Sa iar dacă va avea nevoie de niște sfaturi pentru banii din ceruri, Florea Dumitrescu este cel care, cu siguranță, va găsi cea mai bună soluție!

prof.dr.Sorin DANCIU