În sfârșit!  DE BINE, DESPRE SPITAL!

În sfârșit! DE BINE, DESPRE SPITAL!

7 decembrie 2017

AU ÎNCEPUT SĂ EVOLUEZE LUCRURILE ÎN SPITALUL JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI!…

Într-adevăr, a trecut o perioadă îndelungată de când noua conducere a Consiliului Județean Călărași a decis să intervină, în forță, pentru rezolvarea problemelor spitalului de la Călărași. Nimeni nu bănuia cat de complicate vor fi lucrurile, cate ciudățenii vor fi întâmpinate, câte relații vor trebui date peste cap pentru că ele funcționau destul de bine, până atunci! Pe lângă asta, a apărut problema managerilor spitalului, aceștia schimbandu-se precum popicele, la perioade cat se poate de rapide !Unii constatând că nu e la locul lor acolo, alții fiind alungați de realitățile pe care le – au constatat și care nu corespundeau așteptărilor lor, probabil…
Atunci când senatoarea de Călărași, Roxana Paturca a decis să se implice în problemele spitalului, i-am solicitat informații in legătură cu tot ceea ce a făcut, după primele întâlniri cu ministrul sănătății. A refuzat să facă publice toate acestea, spunându-ne textual -“lăsați să apară primele rezultate și atunci vorbim!“
Iată că au apărut primele rezultate! Regăsite în mesajul managerului spitalului din acest moment care ne transmite informații concrete, cu bucuria omului care vede că au început să funcționeze lucrurile în domeniul său de activitate! A fost primit de conducerea Ministerului Sănătății, și a prezentat problemele, au apărut soluții și, mai ales, vin banii! Este motivul pentru care a ținut să transmit acest mesaj public de mulțumire celei care s- a implicat în rezolvarea acestor probleme, Roxana Paturcă, senator de Călărași.
roxana

MANAGERUL SPITALULUI CĂLĂRAŞI – MULŢUMIRI SENATOAREI ROXANA PAŢURCĂ!

Sunt Emanoil Valentin, manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă ,, Dr. Pompei Samarian” Călăraşi, din 01.07.2017. De profesie economist, am activat în sistemul bancar 18 ani, din care 8 ani am ocupat poziţii de conducere, respectiv manager agenţie Banca Transilvania şi director sucursala Volksbank Călăraşi.
Prin intermediul dvs, doresc să mulţumesc d-nei senator Paţurcă Natalia Roxana pentru sprijinul acordat Spitalului Judeţean de Urgenţă ,,Dr. Pompei Samarian” Călăraşi. Doamna senator are pe agenda sa, printre priorităţi, modernizarea şi dezvoltarea unităţii noastre medicale, astfel încât cetăţenii judeţului să aibe acces la servicii medicale complete, complexe şi de calitate.
Domnia sa a făcut demersurile necesare în urma cărora am fost prezent în două audienţe la cabinetul d-lui ministru Florian-Dorel Bodog în cursul lunii noiembrie 2017.
IMG_8996-05-12-17-04-02
Întâlnirile au avut ca scop expunerea de motive pentru clasificarea SJU Călăraşi în categoria III (în conformitate cu dispoziţiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1408/2010 privind aprobarea criteriilor de clasificare a spitalelor în funcţie de competenţă şi ale Ordinului MS nr. 323/2011, privind aprobarea metodologiei şi criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcţie de competenţă), pe baza autoevaluării realizate şi a îndeplinirii standardelor impuse pentru această clasificare.
În cadrul întrevederilor cu ministrul sănătăţii, alături de d-na senator Paţurcă Roxana, am solicitat şi am obţinut sprijinul şi implicarea d-lui ministru Florian Bodog în finanţarea a două echipamente din lista de dotări independente pentru anul 2017: o instalație sterilizare cu abur și un videolaringoscop (sistem de intubație dificilă), ambele în valoare de 427000 lei, reprezentând 90% finanțarea Ministerului Sănătății si 10% cofinanțare Consiliul Județean Călărasi.
Totodată, am obținut de la dl ministru sprijinul acestuia prin expunerea pe site-ul Ministerului Sănătății a listei cu posturile vacante pentru medicii specialiști la SJU Călăraşi.
Se fac eforturi susținute pentru angajarea în cadrul spitalului județean a 75 de medici specialiști în diferite specialitați medicale. Printre facilitățile cu care sperăm să atragem medici specialiști menționez acordarea de stimulente în baza a maxim 2 salarii minime brute și locuințe de serviciu pentru medicii care nu au domiciliul în Călăraşi, de către Consiliul Județean Călăraşi, prin implicarea directă și Călăraşi efectiva a d-lui președinte al CJ Călăraşi – dl. Vasile Iliuță și a președintelui Consiliului de Administrație -dl. Emil Mușat.
Printre solicitările adresate ministrului sănătății am inclus și posibilitatea finanțării unei datorii a Spitalului Județean de Urgență ,,Dr. Pompei Samarian” Călăraşi către angajații săi, care constă în plata unor sume de 1.566.962 lei, reprezentând contravaloarea tichetelor de masa câștigate în instanță în anii 2016-2017. Aceste drepturi aferente perioadei 2012-2016 au fost câștigate în mai multe etape, în baza unor hotărâri civile definitive.
Printre demersurile noastre actuale se numară și modificarea de structura a compartimentului diabet zaharat, nutriție și boli metabolice. În acest sens, d-na senator Pațurcă Roxana se implica direct, susținând extinderea și accesul înființării unui compartiment de diabet cu o structură mărita la 15 paturi care sa permită accesul la servicii medicale specifice acestei afecțiuni, atât pentru pacienții minori cât și pentru pacienții adulți. Structura actuală nu permite internarea copiilor cu diabet, aceștia fiind direcționați către București pentru evaluările obligatorii cu mijloace proprii, ceea ce pentru județul Călăraşi reprezintă un deficit major pe care am putea sa îl normalizam.