ÎNTRE ÎNVIERE ŞI… MOARTE!

Trebuie să fac această mărturisire- Sărbătoarea Paştelui, pentru mine, a însemnat, întotdeauna, altceva decât pentru mulţi dintre cei de-o seamă cu mine! Să mă explic- ne aflam în epoca finalizării comunismului (începuse cunoscuta etapă Ceauşescu) când nu mai era interzisă biserica, pe faţă, dar nici nu era prea bine să te afişezi, alături de ea. Eu, beneficiind de educaţia bunicului meu, preotul Constantin, ştiam mai multe, aveam o altă atitudine, ba- chiar mai mult- în primele clase ale şcolii generale citeam Cazania, la biserică! Mai întâi, la biserica bunicului meu, după care, la solicitarea protopopului de Călăraşi, părintele Purcărea (fie-i numele binecuvântat!) am citit Cazania la Catedrala din centru, de lângă Primăria- de atunci! Deci nu aveam niciun fel de motive să mă tem, avevam credinţa inoculată de părinţii şi bunicii mei, dar- în egală măsură- începusem să citesc, să înţeleg, să mă manifest după potriva timpului meu! Aşa se face că, în evoluţia mea, m-am îndepărtat, încet- dar sigur- de ceea ce înseamnă doctrina creştină (aia de la biserică!) şi am rămas un profund credincios, dar cu gândurile şi înţelesele mele! În acest context, firesc, nu mulţi dintre colegii mei aveau curajul (ori voie, de la părinţi) să meargă, în noaptea de Înviere, la biserică! Deşi, dacă îmi aduc aminte, acum, pe măsură ce s-a apropiat căderea epocii Ceauşescu, din ce în ce mai mulţi colegi de-ai mei se regăseau între cei care se duceau la biserică! Şi, deşi, oficial, nu aveam voie să fac asta (eram ditamai directorul educativ, la un moment dat- deşi am cerut, mereu, să nu fiu considerat activist, ci doar implicat în proiecte culturale- reuşind performanţe excepţionale, chiar legendare, pentru acea etapă!) M-am căsătorit, în biserică, mi-am botezat fiica, în biserică (chiar dacă, de exemplu, socrul meu, colonel în Armata Română- săracul- nu putea să intre în biserică, oficial!)
În tot acest context, Învierea Domnului a însemnat, pentru mine, ceva cu totul şi cu totul excepţional- nu atât prin măreţia modului în care se întâmplă toate acestea, ci prin faptul că Iisus a reprezentat, pentru mine, o lecţie de viaţă- „CU MOARTEA, PRE MOARTE, CĂLCÂND!” Am avut, în aceste răstimpuri ale existenţei mele, câteva momente în care M-AM ÎNTÂLNIT CU MOARTEA! Şi, culmea, niciodată nu m-am temut de ea! Ba, mai mult, după mai multe accidente, am şi prins curaj şi (eu, nătărăul!) am şi început să spun că nu-mi mai este frică de moarte! Într-adevăr, n-am niciun fel de teamă- nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem să venim aici, atunci când am venit, nu ne întreabă nimeni când vrem să plecăm! Practic, existenţa noastră pe acest pământ se cuprinde între anul… şi anul…, când, practic, am fost în concendiu, în vacanţă- ziceţi-i cum vreţi!- pe aceste meleaguri! În rest? În rest- de aici încep marile necunoscute!…
Prezenţa lui Iisus, contestată, de altfel, de aceia care consideră că povestea a fost furată de nişte evrei deştepţi de la nişte egipteni foarte puternici în credinţa lor (şi nu poţi să nu le dai dreptate, atâta timp cât, vă reamintesc, în Biblie cei mai mari duşmani ai credinţei creştine sunt romanii- iar astăzi, capitala creştinismului se află la… Roma!) nu poţi să nu accepţi toate cele pe care trebuie să le înţelegi, să le cuprinzi, să le vezi, cu mintea ta!
Ce înseamnă Paştele, pentru români, astăzi? Din nefericire, pentru tot mai mulţi, un prilej de desfătare şi… atât! 90% dintre cei întrebaţi de ce se taie mielul (aia cu sacrificatul, e prea complicată…) nu au răspuns! Nu ştiu ce semnificaţie are sărbătoarea Paştelui, mă rog, 70% ştiu ceva cu- „Hristos a Înviat!” adevărat, dar pentru câţi este întreg acest răspuns?!…
Mai mult decât atât, Învierea lui Iisus nu este înţeleasă ca o lecţie de viaţă, ca o probă de credinţă, ca un sacrificiu! Tăiem mielul, spargem ouăle, bem vin (până ne îmbătăm!) şi… aşteptăm să treacă sărbătorile! Astea, pascale! La atât am rămas!…
Nu o să devin un critic al acestor puncte de vedere, nicidecum! Ne aflăm într-o societate în plină mişcare, totul se adaptează, realitatea este aia care este- DAR…
Dar proba de sacrificiu a lui Iisus Hristos (adevărată, neadevărată- legendă, nu contează) poate fi o lecţie nu doar de credinţă, nu doar de înţelepciune, ci de adaptare la existenţa noastră de zi cu zi: aveţi curajul nu să vă daţi viaţa, ci măcar… demisia, atunci când nu vă convine ceva, la serviciu?! Statisticile răspund- 90% au răspuns- NU! Şi atunci? Despre ce vorbim?
Hristos a Înviat! Cu adevărat! Pentru cei care ştiu să înţeleagă despre ce este vorba.

prof.dr.SORIN DANCIU