Întrebare… întrebătoare! CINE BAGĂ BĂȚUL PRIN GARD  LA LIBERALII DIN CĂLĂRAȘI?!…

Întrebare… întrebătoare! CINE BAGĂ BĂȚUL PRIN GARD LA LIBERALII DIN CĂLĂRAȘI?!…

11 aprilie 2018

DE CELE MAI MULTE ORI, CHIAR LIBERALII!…

Pentru că există numeroase comentarii, în ultima vreme, în legătură cu tot ceea ce se întâmplă în rândul Partidului Național Liberal , la nivel național, dar și sau mai ales la nivel local, lucruri nemaiîntâmplate , în ultimii 15 ani, la Călărași, am căutat să găsim răspunsuri la această întrebare.
Nu de alta, dar indiferent de opțiunea politică, atunci când o putere nu are opoziție, lucrurile vor merge prost, fără niciun fel de emoție! Prost pentru țară, să fim bine înțeleși, pentru că, altfel, puțin ne pasă nouă ce se întâmplă în partidele politice !
Când există opoziție puternică există și opțiune pentru cetățean, dar și sau mai ales există o presiune care atârnă deasupra partidelor aflate la guvernare punându-le pe acestea în situația de a ține cont de tot ceea ce face opoziția întrucât prin forța pe care o are poate lua locul, la conducere, oricând! Din păcate, acest lucru se întâmplă, în acest moment, în România. Pe de o parte pentru că PNL este scăldat în tot felul de scandaluri, grupuri și grupulețe, schimbări fără niciun fel de înțeles, în timp ce la nivel local există o stare de presiune extrem de puternică pe care nimeni nu o înțelege!…

PÂNĂ LA URMĂ CÂTE GRUPURI SUNT ÎN RĂZBOIUL LIBERALILOR DIN CĂLĂRAȘI!…

S-a vorbit mult, în ultimii ani, despre adevăratul război care se duce între diverși liberali din Călărași, fiind nominalizați, în primul rând, cei doi lideri binecunoscuți – Răducu Filipescu și Vasile Iliuță! Practic cei doi alcătuiesc două tabere aflate într-o continuă fierbere ele corespunzând, într-o oarecare măsură legăturii nefirești dintre cele două partide adversare, pe vremuri, liberalii autentici și PD-L partidul lui Băsescu! Am mai vorbit despre asta, unirea celor două partide nu a fost în interesul vechilor liberali dar și sau mai ales a generat o serie de probleme care, în mod normal, nu ar fi existat la liberali! Este ceea ce se întâmplă și la Călărași unde mai apare un element nou legat de poziția lui Filipescu, acesta fiind acuzat de partea adversă că nu acceptă faptul că nu mai are controlul absolut asupra județului! Ceea ce, în mod firesc, este real, dar și în acest caz mai sunt și alte probleme legate chiar de bățul despre care vorbeam!

CUM SE RECLAMĂ LIDERII LIBERALI, UNII PE ALȚII, LA BUCUREȘTI!

Aceasta este o realitate despre care s-a vorbit și se vorbește, de multe ori lucrurile fiind date pe față! Iar aici nici liderii de la nivel național nu că nu mai înțeleg nimic, dar sunt daţi și peste cap de lucrurile care se petrec între ei, acolo! Adică pe lângă presiunile pe care le au, pe lângă grupurile și grupulețele existențe numai problemele dintr-un județ care, altfel, era fruntaș si n-avea niciun fel de probleme le mai lipsesc! Dar faptul că, rând pe rând, ba Filipescu… dar si Iliuță… se duc la București și se dau în gât, unul pe celălalt, creează probleme absolute!…

CUM SUNT FOLOSITE ȘI LA CĂLĂRAȘI “TROMPETELE”!

În tot acest scop politica românească a inventat aşa-zişi purtători de cuvânt neutri, în realitate niște guri obediente, de multe ori la dispoziția financiară a unuia sau altuia care execută ceea ce li se ordonă! Astfel că, în așa/zisa presa locală apar atacuri fie de o parte … Dar și de cealaltă… Chestii care sunt duse, după aceea, la București și prezentate ca dovezi ale situației incredibile și inadmisibile de la Călărași! Grav este când acest lucru îl fac pălmași angajați de liberali care se transformă în acuzatorii liderilor liberali, din partea altor lideri tot liberali! Ar fi de ras dacă nu am trai în țara lui Caragiale! Dar și a părintelui teatrului absurdului pentru că despre absurd vorbim, până la capăt!…

DRĂGULIN – ȚINTA LIBERALĂ!
vlcsnap-2018-03-21-12h03m16s186
Într-adevăr, cel de la care se așteaptă să facă liniștea necesară, să aducă lucrurile la starea lor de normalitate, președintele organizației județene a liberalilor din da Călărași, Daniel Ştefan Drăgulin este, la rândul său, luat la țintă! Culmea, chiar de către unii dintre cei care ar trebui să i se atașeze și să-l sprijine! Pentru că Drăgulin are această țintă, acest obiectiv de a face liniște în grupurile liberale de la Călărași! Numai că se mai întâmplă ceva care ține de o parte dintre primarii liberali călărășeni, nu foarte mulți însă extrem de activi care bagă, la rândul lor, bățul prin gard fără niciun fel de problemă! De aici lipsa de coeziune dar și comparațiile nefirești și greu de acceptat care îngroapă imaginea liberalilor și la Călărași, așa cum se întâmplă, din păcate și la nivel național!…

ÎN TIMPUL ĂSTA PSD ÎȘI VEDE DE TREABĂ!

Chiar dacă este ținta atacurilor neîncetate de la nivel național, la Călărași este, deocamdată, liniște! S-o spunem de la bun început, o liniște aparentă! Pentru că numai de liniște nu poate fi vorba în momentul în care, de exemplu, Dragnea va fi dat la o parte! Lucrurile se vor complica rău de tot pentru ei, în condițiile în care sunt multe de reproșat, mai ales în plan local ! Iar supărații abia așteaptă să se întâmple ceva pentru ca toate aceste tensiuni să iasă la lumină și să producă, la rândul lor, schimbări spectaculoase!…

CE VA FI VOM VEDEA!…

Aceasta analiză care a fost solicitată de “Jurnalul de Călărași” pentru a fi făcută publică face parte dintr-un proiect mai amplu prin care cu echidistanța, coerență și corectitudine încercăm să realizăm o imagine pe care oamenii din Călărași să o poată înțelege și s-o poată și accepta, dincolo de opțiunile politice ale fiecăruia! Asta pentru că, in mod sigur, ceea ce se întâmplă în politică are efect asupra vieții oamenilor, iar calitatea politicienilor poate genera nu doar contestații de moment, dar și schimbări spectaculoase și nu întotdeauna de bun augur în opțiunile politice ale oamenilor!
Este ceea ce se întâmplă, în acest moment, în multe țări din Europa iar în România șansa politicienilor actuali este că încă nu s-a conturat această mișcare care să radă tot, așa cum spun gurile rele este planificat de multă vreme, din partea stăpânilor lumii!… Dar aici lucrurile devin mult mai complicate, motiv pentru care noi ne axăm pe ceea ce înseamnă Călărași și atât!…

CAPES
(Centrul de Analiză Politică,Economică și Socială)