IOAN DAMIAN- AMINTIRI DESPRE… CASSIUS CLAY!

La inaugurarea Sălii de Box ce-i poartă numele, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, Ioan Damian a mărturisit celor prezenţi modul cum a luat el contact cu sportul care i-a marcat viaţa! *Dar şi momentul întâlnirii, la Olimpiada de la Sydney, cu multiplul campion Cassius Clay!

DE 57 DE ANI- ALĂTURI DE BOX!
Eu am început în abitraj fiind acel puşti de la Călăraşi, cu părul lung şi am ajuns astăzi, într-o zi, când primesc telefoane din ţară şi îmi spun toţi „nea Ninele”. E mare lucru să traversezi un asemenea timp.
Acum vreo 42 de ani, în parcul de pe malul Borcei, doi tineri studenţi Constantin „Cota“ Varghida, profesorul Varghida de astăzi şi un coleg de-al lui, Dorin, se plimbau prin parcul Călăraşiului, parcul sufletului nostru. Atunci, mai în glumă, mai în serios, ei au scos dintr-o geantă nişte mânuşi de box. Aveam 13 ani!

PRIMA LUPTĂ CU MĂNUŞILE DE BOX ÎN MÂINI- ÎN PARCUL CENTRAL!
Hristu Peanci- „Pele“ e mai mare cu câteva luni decât mine. Eram acolo. Era într-o toamnă, sfârşit de vacanţă şi aveam genunchii plini de răni. Ăştia- şmecheri… ne-au dat mânuşile alea, a fost un iz de mişto, aşa. A fost prima dată când le-am văzut, le-am băgat în mâini şi ne-au pus să ne jucăm pe platoul unde cânta fanfara, în foişor. M-am jucat cu „Pele“, mă rog, nu conta învingătorul, învinsul- eram prieteni.

NEA NELU ZAMFIRESCU MI-A SCHIMBAT DESTINUL!
Dar a treia zi, a patra zi, am fost în sala de box. Era undeva pe strada Bucureşti, scria „Farmacie“ pe verticală. Am cunoscut atunci un om care şi mie, şi celor din Călăraşi- Titi Brătianu, Marian Nicoară, Nelu Voicu- ne-a schimbat destinul! Ne-a arătat mânuşi de box adevărate! Ne-a băgat în sală! Nea Nelu Zamfirescu, fost artist de circ. Nu ştia box, dar ştia să te facă să-ţi placă boxul. Un om cu o poveste! Un om deosebit!

BOXUL A FOST UN DROG, PENTRU MINE!
Eu n-am făcut mare performanţă în box pentru că oglinzile din sală sunt făcute să execuţi în faţa lor. Eu mă mai uitam, mă mai aranjam, mai îmi spărgeam câte un coş, ceva. Adică n-am avut acea ambiţie. Atunci am spus că rămâne să-l citesc, pentru că boxul a fost un drog, pentru mine! Aveam idolii mei pe care-i aveaţi şi dumneavoastră, Stevenson de atunci, Cassius Clay… Am ajuns în sala de box, la 26 de ani mai făceam pentru mine, să arăt bine pe stradă, să fiu şmecher…

CUM AM ÎNCEPUT SĂ ARBITREZ!
M-am luat de arbitraj, n-am crezut niciodată c-o să ajung aici pentru faptul că nu consideram treaba asta ceva foarte serios. Mi-au zis atunci, Varghida şi Belciu „Vino la sală, stai cu copiii noştri în sală, arbitrează prin sală… ai pentru treaba asta ceva, o şmecherie, un iz de actorie… mai trebuie ceva în afară de box.“ Anii au trecut, arbitru republican, arbitru IABA, AIBA, am plecat prima dată din ţară în ’85 la Rin… Sofia… Au urmat 42 de turnee de categoria I. Am avut campionate mondiale de seniori, ceea ce nu e puţin lucru.

AM FOST ŞI LA BUDAPESTA, UNDE DOREL SIMION A DEVENIT CAMPION EUROPEAN!
S-a întâmplat să am şi şansă, să fie şi Budapesta, unde am avut o bucurie că Dorel Simion a ieşit campion european… să fie şi Huston, Statele Unite, să vezi America… să fie Bangkok, Dublin, Irlanda… Tuxon, Arizona. Un copil plecat din Călăraşi, pe care barza l-a lăsat aici, pe malul Borcei, într-un colţ de ţară mirific, prin frumuseţea lui, dar totuşi, undeva uitat de lume. Să ajungi la Sidney, la Olimpiadă, unde s-a întâmplat şi momentul suprem al carierei mele de satisfacţie- acolo, Ţiriac, atunci preşedinte al Comitetului Olimpic Sportiv Român, împreună cu fostul preşedinte Antonio Samaranch, au intrat să viziteze toate pavilioanele unde se înota. Era şi Camelia Potec alături, era şi scrima alături şi au intrat apoi la Box.

LA OLIMPIADA DE LA SYDNEY- ÎNTÂLNIREA CU CASSIUS CLAY!
După ei venea Cassius Clay, cu Parkinson, însoţit de nişte bodyguarzi. Eram şase arbitri pe cele şase locuri pentru meciul care urma. Ring şi judecători. N-aveai voie să ieşi de acolo, se punea altfel problema. Am riscat, m-am ridicat şi am pus mâna pe el când a trecut şi atunci m-am gândit: Pleci din Călăraşi, îl vedeam la televizor, pe bulgari… dacă eu am ajuns să-l văd, să pun mâna pe Cassius Clay, dacă eu nu mai ajung acasă, poate să se întâmple orice! Mi-am făcut oful inimii mele! Nu am cuvinte să vă mulţumesc la toţi cei prezenţi! Vă mulţumesc! În sala asta voi fi mereu, nu doar pe frontispiciu!