IONEL AURELIAN COTOBAN – UN ORTODOX FĂRĂ FRONTIERE!

O EMBLEMĂ PENTRU CHIRNOGI!

Nu l-am cunoscut, personal, pe Ionel Aurelian Cotoban până în momentul în care am participat la evenimentul deschiderii Muzeului din Chirnogi, atunci când am descoperit o personalitate completă, un om care nu a uitat de unde a plecat și un om care nu pleacă de unde i se așterne drumul către împliniri!
Este atât de legat de comuna Chirnogi încât a reușit să scoată o carte – “File de istorie – Un inginer diplomat, în prezent dirigintele Oficiului Poștal Chirnogi, dar și epitrop al bisericii Sf.Ierarh Nicolae din Chirnogi, un neobosit pelerin, un om legat prin toate cele de tot ceea ce înseamnă istorie, dar și de rostuirea ei în prezent !
Cartea pe care o dedică comunei chiar nu este, practic, doar o monografie a acestei localități . Ci un spațiu care ne îndreaptă către cealaltă lucrare –“Ortodoxia fără frontiere” .O carte care aduce ideea de ortodoxie în prim-plan, în acești ani în care, din nefericire pentru Europa, chiar duhurile negre contra ortodoxiei apărând de peste tot! Tocmai din acest motiv întregul demers cultural al lui Cotoban este unul hărăzit succesului pentru că el însuși trăiește, neobosit, în ortodoxie!…

                                                                         Prof.dr. Sorin DANCIU