„JURNALUL“- ÎN TOATĂ LUMEA! AVEM PRIETENI ŞI ÎN AUSTRALIA!

Călărăşenii, din toată lumea- cititorii noştri, din toată lumea! *Domnul Nick Burduşel ne-a sunat, la telefon! *Pentru a ne felicita şi a exprima aprecierile asupra tot ceea ce publică Jurnalul! *Şi, firesc, ne-a trimis şi un mesaj pe care îl prezentăm- pentru toţi cititorii noştri!

După ce v-am prezentat, în „Jurnalul de Călăraşi“, mesajul pe care un călărăşean cu inima rămasă la Călăraşi, dar aflat în Australia- Nick Burduşel- am primit un telefon din partea cititorului nostru şi am avut o discuţie mai lungă, în prezentul a ceea ce se întâmplă în Călăraşi, a modului în care este prezentată realitatea călărăşeană în componentele trustului de presă Sorida Press (el urmăreşte „Jurnalul de Călăraşi“, dar şi Televiziunea Călăraşi1) prezentând şi o serie de teme pe care este convins că Jurnalul le-a adoptat şi le adoptă numai cu gândul la binele călărăşenilor. I-am promis că dacă vom ajunge în Australia (singurul continent pe care nu am fost, încă!) o să ne vedem la Sydney, ne-a promis că atunci când va veni în ţară o să ne întâlnim, la redacţie. Şi, iată, acum transmitem încă un mesaj- o surpriză din partea noastră- iar surprizele nu se spun dinainte!

„Trebuie să recunosc că iar aveţi dreptate. Într-adevăr, aţi ajuns în Australia unde pot să vă garantez, ştirile aici, la 25.000 de kilometri, capătă o altă dimensiune.
Vă felicit pentru că făceţi posibil ca prin Jurnalul de Călăraşi şi TVCălăraşi1 să ne ţineţi şi pe noi informaţi cu ce se petrece acasă şi să cunoaştem oameni deosebiţi ca Dl Iliuţă.
Excelentă fotografia cu Opera House din Sydney şi sper ca într-o bună zi să fiţi aici să o vedeţi în realitate.
Îmi cer scuze că v-am ţinut cam mult la telefon.
Kind regards,
Nick Burduşel- Sydney“

Aşteptăm mesajele călărăşenilor aflaţi în toată lumea, punctele lor de vedere, dorinţele domniilor lor pe care, firesc, le vom reflecta, întotdeauna!
Jurnalul de Călăraşi