LA SPITAL NU EXISTĂ SANCŢIUNI- SPITALUL A PIERDUT 2 MILIARDE LEI?!

*Directorul medical a internat pacienţi pe secţia cardiologie fără să aibă cardiolog! Spitalul pierde două miliarde de lei, iar directorul medical nu va fi sancţionat! CAS Călăraşi spune că la regularizare externările pe aprilie nu vor fi revalidate!

PE MÂNA DOCTORIŢEI NĂSTURICĂ- GAURĂ DE 2 MILIARDE
Săptămâna trecută am dezbătut un subiect delicat – plecarea medicului cardiolog şi preluarea prestărilor de servicii medicale ale unor medici care nu au specializare pe cardiologie! Această dispoziţie internă fiind dată de către managerul Adrian Comşa la solicitarea directorului medical dr. Maria Adela Năsturică. Aşa că începând cu data de 1 aprilie 2017 asigurarea continuităţii activităţii medicale pe secţia de cardiologie a fost efectuată cu medicii din linia de gardă medicală. Ceea ce este foarte grav este faptul că de la data de 1 aprilie de când spitalul călărăşean nu mai are cardiolog fişele de internare-externare au fost raportate către CAS Călăraşi pentru decontare! Cu toate că legislaţia spune că este interzis să se elibereze acte medicale de către un medic cu o altă specializare! Încă de săptămâna trecută preşedinta CAS Călăraşi, Gabriana Guţu ne-a declarat că aceste externări nu se pot deconta! Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Valentin Barbu spune că la regularizarea trimestrială se va recupera 80% din suma de 210.000 lei!

valentin barbuVALENTIN BARBU: 80% DIN SUMĂ SE VA RECUPERA!
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Valentin Barbu ne-a declarat că din cele 2 miliarde se poate recupera 80% în luna iulie la regularizarea trimestrială:
„Suma estimată pe cardiologie pentru externările din luna aprilie este de 210.000 lei! Bani care nu au fost decontaţi de CAS Călăraşi. S-a discutat cu CAS Călăraşi şi parte din această sumă probabil 80% să fie recuperată la regularizarea trimestrială, undeva în cursul lunii iulie. Sancţiuni?! Nu cred că a fost rea intenţie dar, managerul şi directorul medical au avut o proastă comunicare cu CAS Călăraşi! Directorul medical trebuia să anunţe lipsa cardiologului şi să se găsească soluţii împreună cu cei de la CAS Călăraşi. Acest lucru nu s-a întâmplat! Doamna director medical a fost într-o confuzie până pe 27 aprilie! Pe data de 15 iunie avem concurs pentru postul de manager la Spitalul Călăraşi şi managerul care va ocupa postul îşi va face echipa cu care va lucra. Directorul medical a fost numit de fostul manager Didilescu care nici nu m-a consultat în privinţa numirii directorului medical! Sper ca de această dată să fiu consultat şi să facem o alegere bună!”

gabriana gutu CJAS CalarasiCAS ESTE CLAR:
„EXCLUS! ACESTE EXTERNĂRI NU VOR FI VALIDATE! NU SE VA RECUPERA NIMIC!”

Am revenit pentru a cere lămuriri preşedintei CAS Călăraşi, Gabriana Guţu dacă Spitalul Călăraşi pierde cele două miliarde pentru luna aprilie sau nu:
„Decontarea lunară se face în limita sumei contractate strict la spitalizarea continuă acuţi, în funcţie de numărul de cazuri validate şi raportate! Validarea se face de către CAS Călăraşi cu încadrarea în valoarea de contract. Aşa cum am mai spus au fost invalidate externările pe luna aprilie pe secţia de cardiologie, 95 de cazuri cu o valoare de 211.000 lei. Acestea au fost invalide deoarece nu au îndeplinit condiţiile prevăzute în legislaţia în vigoare. Trimestrial se fac regularizări şi decontări tot în limita sumei contractate pentru trimestrul respectiv. Trimestrial Spitalul poate avea aşa cum a fost luna aprilie, valoarea de contract şi se decontează la nivelul realizărilor validate, peste valoarea de contract şi se decontează la nivelul contractului în luna respectivă şi la regularizare în limita sumei contractate pe trimestru în funcţie de numărul de cazuri externate raportate şi validate. Pot fi validate alte cazuri care au depăşit numărul de externări contractate în cadrul trimestrului dar în nici un caz nu vor mai fi validate aceste cazuri pe cardiologie. La regularizare aceste cazuri invalide nu se vor valida! Spitalul poate recupera alte sume pentru alte cazuri de pe alte secţii dar nu cele de pe secţia de cardiologie care au fost invalide şi la regularizare se vor revalida!