LA SPITAL- SCANDAL DUPĂ SCANDAL!

CE A GĂSIT DIDILESCU, LA SPITAL?
După cele două luni de la preluarea mandatului managerul Silviu Didilescu a reuşit să facă o radiografie a Spitalului, a problemelor găsite printr-un raport adresat Consiliului Judeţean. În această perioadă, la spitalul călărăşean se face o reorganizare, se lucrează pe organigramă, fără consecinţe dezastruoase! Structura care se va stabili va fi dată către Consiliul Judeţean şi apoi către Ministerul Sănătăţii.
CIUDĂŢENII ADMINISTRATIVE
Există o lipsă de coerenţă a actului administrativ- şefii de secţie şi asistentele-şefe trebuie să facă adrese către manager pentru aprobarea unui toner sau un top de hârtie! Exclus aşa ceva! Totul trebuie să se facă centralizat, pe plan de achiziţii. O dată pe lună se va da către fiecare secţie în aşa fel încât personalul medical să se ocupe doar de actul medical şi nu de probleme administrative. Aceleaşi probleme sunt şi cu instalaţiile sanitare. Facturile la telefonie pentru 40 de aparate din care doar trei funcţionează! Foile de drum, foarte multe ştampile!
Am hotărât ca să se facă doar un drum la Direcţia de Sănătate Publică şi unul la C.A.S. Nu se mai fac drumuri după cum vrea corespondenţa, în acest mod se face o reducere de combustibil. Astfel se vor vedea diferenţe şi la combustibil, facturi şi banii vor putea fi folosiţi în aparatură medicală! Foarte mulţi angajaţi de la administrativ sunt nemulţumiţi că pun întrebări şi că cer prea multe acte!
DECLASIFICAREA SPITALULUI
La acest moment Spitalul Călăraşi se află în proces cu Ministerul Sănătăţii. Din câte am înţeles, cel care a semnat actul de declasificare nu avea drept de semnătură… După părerea mea, eu cred că a fost o chestie personală! Dacă ne vom afla în ipostaza de a pierde procesul, asta înseamnă că declasificarea din III în IV ne duce să plătim nişte bani din urmă, pe care i-am luat!
CINE L-A ADUS PE MARIUS MILITARU?!
Numirea domnului Militaru ca preşedinte al Consiliului de Administraţie este la etajul superior, nu este problema mea! Cu vechiul preşedinte al Consiliului de Administraţie, Rareş Ionescu, m-am văzut, cred că, de două ori! Nu am participat la şedinţele Consiliului de Administraţie, pentru că „am fost convocat“! Eu nu sunt membru să primesc convocare! Eu trebuia doar să fiu anunţat, de aceste şedinţe! Pe mine mă convoacă doar preşedintele Consiliului Judeţean!
NU VOM DA AFARĂ DIN PERSONAL!
Când spuneam de reorganizare nu mă refeream strict la dat afară pe cineva! Cred mai degrabă că va fi o redistribuire. Sunt anumite servicii deficitare. Vom face o rotire de cadre, acolo unde avem personal în număr mai mare vom duce pe secţiile unde există un deficit de personal.
DEFICIT DE MEDICI ÎNCĂ EXISTĂ!
Este un grav deficit de medici şi asta se vede şi în activitatea spitalului. Avem un singur medic pe secţie! La ATI este un deficit mare, ar trebui să avem 10 medici şi avem doar 2! Fără ATI nu se pot desfăşura activităţile chirurgicale! Este bine că vin medicii bulgari, dar sunt zile când aceştia nu pot trece cu bacul din cauza condiţiilor meteo. Dacă vrei să vină medici, trebuie să le oferi nişte condiţii. Avem nevoie de specialişti pe toate secţiile. Neonatologia are un singur medic, Cardiologia are un singur medic, Oncologia un singur medic- medic cu prestări servicii, nu angajat- Geriatrie şi Reumatologie tot cu un singur medic.
DE CE NĂSTURICĂ- DIRECTOR MEDICAL?!
În primul rând, un angajator nu îşi întreabă angajaţii când numeşte un şef de compartiment! Din punct de vedere al legalităţii nu cred că trebuiau întrebaţi medicii! Nici un regulament nu spune acest lucru! Cu toate acestea, am purtat discuţii cu câţiva medici şi am aşteptat propuneri. Dintre medicii Spitalului, am dorit un medic care să fie din Călăraşi. Şi a fost numită doamna Năsturică, dânsa având un avantaj fiind lider de sindicat, cunoaşterea colegilor, este un medic respectat şi are autoritate.
INVESTIŢII PENTRU SPITAL
În urma unei şedinţe s-a făcut o listă de investiţii care va fi inclusă în bugetul pe 2017 a Consiliului Judeţean. Se va lua prioritatea pe care Spitalul o are şi se va investi imediat pentru aparatura care este solicitată de medici cu prioritate.
RMN-UL- FUNCŢIONAL ÎN CÂTEVA SĂPTĂMÂNI!
Au fost depuse actele la Direcţia de Sănătate Publică pentru autorizare. În câteva săptămâni va fi funcţional. Doamna doctor Vintilă va lucra pe RMN. Se va face un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru pacienţii internaţi în Spital. Cu trimitere de la medicul specialist se va plăti. Costul va fi cel stabilit de noi dar va fi preţul Casei de Asigurări.

MAI MULŢI CONTRA… NĂSTURICĂ?
Informaţiile care vin din spital sunt extrem de grave: TOŢ MEDICII (atenţie- toţ medicii!) din Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi nu o vor şefă pe doctoriţa Năsturica! Motivele sunt multe, fiecare invocă, la rândul lui, câte ceva- de la dezastruasa activitate, pe vremea când era lider sindical şi acţiunile sale s-au dovedit obediente, întotdeauna, până la mari semne de întrebare în privinţa chiar a stării de sănătate dintre o anumită parte a personalităţii acesteia! El zice- „oameni răi”!- numai că, să nu uităm, este vorba despre doctori! Managerul Didilescu zice că nu contează ce zic medicii! Vorba intelectualului de la mansardă: „Să mori tu?!” Într-un spital, acolo unde trebuie să lucrezi, direct, cu medicii, cum să pui şef pe unul pe care nu-l recunoaşte nimeni?! Situaţia se agravează, însă, atâta timp cât cel puţin trei medici şi-au anunţat demisia Denisa Lefter (care a şi înregistrat-o, OFICIAL!), Eliza Gerea şi Andra Condac, în cazul în care Năsturică rămâne şefa lor! În aceste condiţii, cu siguranţă, nu va fi linişte, în deja atât de tărăvăşitul Spital din Călăraşi!

MAGAZINUL BUCLUCAŞ- CINE L-A ŢINUT, ILEGAL, TIMP DE 2 ANI?! CĂ MANAGERI AU FOST… 3!
CHIOŞCUL DIN SPITAL- TOT PE SCARA DE INCENDIU!
*Nu mai există contract din anul 2014! *Facturile pentru chirie şi utilităţi erau neplătite pe un an şi jumătate! *Nu are contracte încheiate pentru utilităţi *Agentul economic a fost notificat şi în 30 de zile trebuie să se facă evacuarea!
CHIOŞCUL DIN CURTE- DEMOLAT! CHIOŞCUL DE PE SCARĂ- UITAT!

Chioşcul care se afla în curtea spitalului a fost demolat cu mare tam-tam la acea vreme, iar cel din interiorul spitalului care îşi desfăşoară activitatea chiar şi la această dată tot pe scara de incendiu (scările de evacuare in caz de incendiu stabilite de ISU) nu au fost luate niciun fel de măsuri. Prezent în conferinţa de presă, managerul Spitalului (de două luni de zile) a scos la lumină o serie de ilegalităţi: „Am auzit vorbindu-se de acest magazin alimentar şi am vrut să văd ce se întâmplă cu acesta! Spre surprinderea mea am constatat că acesta nu mai avea contract din anul 2014! Chiar dacă nu avea contract, Spitalul i-a emis facturi! O factură pentru chirie şi o factură pentru utilităţi. Acest agent nu era racordat la utilităţi prin contract cu fiecare furnizor de energie, apă i se punea un consum estimat! Facturi pe care acesta nu le-a mai plătit de un an şi jumătate! Între timp, a plătit! Note explicative nu aveam cui să cer pentru că aceste facturi erau semnate de către directorii spitalului! Am cerut rezolvarea acestor nebuloase Consiliului Judeţean pentru a trimite o echipă de control. Eu ca manager am transmis către acest agent economic o notificare de evacuare în 30 de zile. Nu aveţi idee ce telefoane am primit!”
MANAGERUL GHIVECIU DIN LUNA OCTOMBRIE 2016 I-A DAT 30 DE ZILE PÂNĂ LA EVACUARE
Anul trecut, în luna octombrie, managerul Camelia Ghiveciu declara că: „Se vor scoate la licitaţie spaţii pentru magazine alimentare. În cel mult 30 de zile se va remedia acest lucru şi acest magazin va fi desfiinţat.”
VASILE ILIUŢĂ- NU AM FOST ÎNŞTIINŢAT DE ACESTE NEREGULI!
Iată că suntem în luna februarie a anului 2017 şi acest chioşc… rezistă! Nimeni nu a putut să răspundă la întrebarea: „CINE L-A ŢINUT ILEGAL TIMP DE 2 ANI?!“
Preşedintele Vasile Iliuţă spune că: „Nu mi-au fost aduse la cunoştinţă toate aceste ilegalităţi! Împreună cu o comisie de control din cadrul Consiliului Judeţean vom rezolva toate aceste nebuloase ieşite acum la iveală!”

ATENŢIE DIDILESCU! Mana Geru’- plătit ILEGAL?!
SCANDALUL CURTEA DE CONTURI- CONSILIUL JUDEŢEAN- PRIMĂRIE- CONTINUĂ! AŞA CUM AM ANTICIPAT!

Vă reamintim, în momentul în care am publicat secvenţe extrase din rapoartele Curţii de Conturi pe care le-am publicat, în legătură cu Primăria Călăraşi şi Consiliul Judeţean Călăraşi, am atras atenţia asupra unei realităţi: multe sunt concluziile Curţii de Conturi care, după aceea, sunt contestate! Iar aceste contestaţii, cu siguranţă, pot fi şi câştigate în instanţă- ceea ce s-a şi întâmplat, nu o dată! De data aceasta, Primăria a reacţionat imediat şi a contestat, direct la Curtea de Conturi Călăraşi rezultatul. Iar dacă nu i se va da dreptate a anunţat că se va duce în Instanţă.
FILIPESCU: „CURTEA DE CONTURI ZICE CE VREA EA!“
La rândul său, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu Filipescu, implicat, cu siguranţă (în aceste concluzii), are o atitudine tranşantă: „Mie mi se pare că nu este o.k., din punct de vedere legal, să iei banii înapoi unui om care a prestat nişte servicii. Ăsta nu se consideră un prejudiciu! Curtea de Conturi poate să spună multe. Problema e că te judeci şi judecătorii pot spune altceva. Când s-a făcut selecţia de oferte, el era (n.r. Dan Romulus Şerban), din câte ştiu eu, era pe PFA. Persoana fizică autorizată nu este asimilată cu persoana juridică. Nu e adevărat! Persoana fizică autorizată în anumite procese în care există decizii, este asimilată cu persoana juridică! Nu e niciun fel de problemă cu niciun fel de imputaţie.“

DOAR ŞASE PATURI PENTRU DIABETICII DIN JUDEŢUL CĂLĂRAŞI!
*Dacă eşti urgenţă- ai pat asigurat! *Dacă nu e urgenţă- te programezi la… internare!
Am mai scris despre fenomenul care se întâmplă la Spitalul Călăraşi. Dacă eşti diabetic şi trebuie să te internezi pentru investigaţii mai amănunţite te poţi trezi că medicul îţi spune: „Te internez, dar paturile sunt insuficiente şi sunt câte doi în pat!”

Compartimentul de Diabet al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi are în prezent o structură de 8 paturi (dintre care, în anul 2016, doar 6 au fost contractate cu CJAS Călăraşi) în cadrul Secţiei Medicină Internă, structură insuficientă faţă de nevoile reale ale pacienţilor cu diabet din Judeţul Călăraşi.
Am dorit să aflăm şi punctul de vedere al actualului manager, Silviu Didilescu despre acest fenomen care ne-a declarat că: „Paturile sunt suficiente! Doar că internările trebuie făcute programat! Dacă nu este urgenţă, internările se fac programat! O secţie are un anumit număr de paturi care sunt împărţite pe compartimente. Se întâmplă ca uneori să fie 10 pacienţi şi cinci paturi! O secţie are un număr limitat de paturi şi se poate întâmpla să fie mai mulţi pacienţi decât numărul de paturi! Asta nu e bine să se întâmple. În Spital sunt două căi de intrare- prin UPU şi este urgenţă şi ai pat asigurat sau intri programat! Secţia medicală este o secţie grea cu medici buni, puternici, cu orgolii puternice şi este normal să apară astfel de probleme!”
În topul regiunilor cu cei mai mulţi diabetici se află Sudul ţării, unde s-a înregistrat o prevalenţă a diabetului de 13,39%, urmată de regiunea Bucureşti-Ilfov, cu o prevalenţă a diabetului de 12,79%.
La nivelul Judeţului Călăraşi este singurul compartiment care asigură asistenţă medicală de specialitate bolnavilor cu diabet prin internare continuă, cu o adresabilitate în creştere cu 45 % a pacienţilor înregistraţi cu diabet zaharat în programul Naţional de Diabet- Judeţul Călăraşi.
Poate prin reorganizarea din Spitalul Călăraşi, de care se vorbeşte la acest moment, se va ţine cont şi de acest număr insuficient de paturi pentru bolnavii de diabet care- atenţie- este în creştere!