LOTUL SPORTIV AL I.S.U. CĂLĂRAŞI A PARTICIPAT ÎN JUDEŢUL IAŞI LA FAZA NAŢIONALĂ A CONCURSURILOR PROFESIONALE ALE SERVICIILOR PROFESIONISTE PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

isu 2POMPIERII CĂLĂRĂŞENI AU URCAT DIN NOU PE PODIUM OCUPÂND LOCUL AL TREILEA
În perioada 23 25 august 2017, I.G.S.U. şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi au organizat faza finală a concursurilor profesionale ale serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă ediţia 2017, la această etapă participând cele mai bune 12 loturi sportive ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România.
Cele 4 probe de „foc”, care compun competiţia serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă sunt: „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 metri”, „Ştafeta 4 x 100 metri” şi „Dispozitivul de intervenţie la motopompă”, fiecare dintre acestea presupunând multă pricepere, antrenament, viteză de reacţie şi nu în ultimul rând multă îndemânare.
Pompierii militari din Călăraşi au avut pregătirea, ambiţia şi tăria de caracter de a câştiga de şapte ori până acum prestigiosul trofeu, lucru ce poate fi considerat oricând drept o carte de vizită a unei unităţi cu rezultate deosebite şi pregătire profesională de invidiat.

În anul 2000 pompierii militari din cadrul I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi au urcat pentru prima oară pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, în 2006, 2007, 2008, 2009, 2011 şi 2015 au fost tot acolo, respirând aerul tare al învingătorilor.
Lotul sportiv al pompierilor din Călăraşi a obţinut de asemenea poziţii onorante şi în anii precedenţi, locul doi în anul 2012, 2013,2016 şi locul trei în anul 2014.
Clasamentul general al finalei Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Profesioniste pentru situaţii de urgenţă din România: locul 1 – I.S.U. Iaşi, , locul 2 – I.S.U. Bihor, locul 3 – I.S.U. Călăraşi.

Rezultatele celor 4 probe ale competiţiei au fost următoarele:
Prima zi a concursurilor – 23 august 2017
După desfăşurarea probei “Scara de fereastră” din prima zi a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, primele trei locuri au fost ocupate de reprezentanţii următoarelor inspectorate:
La clasamentul individual:
Locul I : Plt.adj. Stoiciu Ionuţ ISU Călăraşi;
Locul II : Plt. maj.Pavel Cezar Bogdan ISU Iaşi;
Locul III : Plt.Oprea Gabriel ISU Sibiu.
La clasamentul general:
Locul I: echipajul ISU Bacău;
Locul II: echipajul ISU Iaşi;
Locul III: : echipajul ISU Călăraşi.

A doua zi a concursurilor – 24 august 2017
”Pista cu obstacole pe 100 m”, primele trei locuri fiind ocupate de:
Locul I ISU Călaraşi;
Locul II ISU Iaşi;
Locul III- ISU Bucureşti-Ilfov.
”Ştafeta 4 x100 m”, unde cei mai rapizi s-au dovedit a fi reprezentanţii următoarelor inspectorate:
Locul I ISU Bihor;
Locul II ISU Iasi;
Locul III ISU Sibiu.
În afara competiţiei, dar cu rezultate deosebite, şi-au demonstrat aptitudinile şi echipajele câştigătoare ale etapei naţionale a Concursurilor Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă de anul acesta, respectiv: SPSU Fireproof Team Ploieşti şi SVSU Lespezi.

A treia zi a concursurilor – 25 august 2017
Realizarea dispozitivului de intervenţie
Locul I BIHOR
Locul II IASI
Locul III BACAU

A fost o luptă aprigă pentru ocuparea podiumului. Sutimi de secundă au făcut diferenţa. Felicitări tuturor competitorilor! Cinste pompierilor călărăşeni pentru ambiţia cu care au concurat!