“MAMAIA COPIILOR” 2018

Start pentru a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare “Mamaia Copiilor” – 2018, organizat de Asociația Culturală ”MAMAIA COPIILOR”, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Constanța, Radio România Regional, Casa de Cultură a Sindicatelor- Constanța.
Cei de doresc, se pot înscrie on-line. Vă rugăm să citiți cu atenție acest comunicat și regulamentul festivalului!
La Secţiunea de Interpretare soliști individuali se pot prezenta copii, cu vârste cuprinse între 4 și 17 ani la cele 5 grupe de concurs, după cum urmează: 4-6 ani; 7-9 ani ; 10-12 ani; 13-15 ani ; 16-17 ani.
La preselecţia zonală concurenţii individuali vor prezinta două melodii de muzică uşoară românească pe suport CD audio. O melodie la alegere interpretată integral și a doua numai strofa și refren.
N.B.
Cei ce doresc să participe la etapa zonală de preselecţie, se pot prezenta la oricare centru zonal, indiferent de localitatea în care domiciliază.
Modalitatea înscrierii:
Se depun pentru înscriere la această secțiune fișa de înscriere, negativele pieselor și dovada plății taxei în copie. Înscrierile pentru acesta etapă se pot face la sediul din Constanța până la data de 10 aprilie ori la sediile enunțate mai jos până în ziua concursului. Taxele se vor achita numai în contul nostru prin banca.
Secțiunea interpretare SHOW
Selecția pentru Secțiunea SHOW se va face pe baza DVD-urilor transmise de concurenți. DVD-ul trebuie să conțină momentul artistic de muzica ușoară-pop românească propus de concurent pentru finala mare. Micul spectacol poate fi susținut de unul(1) până la 12 interpreți (sau în orice combinație solist/soliști – dansatori, cu condiția ca numarul maxim de copii interpreți pe scenă să fie 12). Juriul va alege cele mai bune 14 propuneri de show. Cei ce participă la această secțiune pot să depună materialele video (DVD), formularul de înscriere, textul și dovada plății taxei, într-un plic sigilat la centrele zonale de selecție Națională ori prin poștă la adresa: CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR – Constanța B-dul ALEXANDRU LĂPUȘNEANU Nr. 1, până la data de 12 MAI 2018 – data poștei, cu specificația: SHOW.
Festivalul pune la dispoziția concurenților toată logistica necesară și sceno-tehnică, în conformitate cu cererile formulate de concurenți dar în limita posibilităților tehnice .
Secţiunea de Creaţie
Pentru Secțiunea de Creație se prezintă melodii în primă audiţie cu o durată maximă de 3 minute / 3 min. 30′ în conformitate cu regulamentul, realizate de creatori profesionişti sau amatori.
Juriul de specialitate, care se va întruni în ziua de 14 MAI 2018, va promova pentru etapa finală 28 melodii, câte 7 pentru fiecare categorie de vârsta : PREȘCOLARI , ȘCOLARI, ADOLESCENȚI și TINERET.
Modalitatea depunerii lucrărilor pentru Concursul de Creaţie:
Într-un plic mare închis, pe care în loc de numele expeditorului se trece un motto și grupa de vârstă pentru care este trimisă lucrarea (preșcolari / școlari / adolescenți / tineret) se trimite lucrarea respectivă înregistrată în format audio – pe un CD, textul dactilografiat (tipărit la imprimantă), partitură realizată pe calculator (linia melodică cu cifraj și text).
Copia după chitanţa de depunere a taxei de participare se pune într-un plic mai mic sigilat, cu specificarea numelor realizatorilor, adreselor şi numerelor de telefon ale compozitorului şi autorului de text. Acest plic mai mic se introduce în plicul mare. Atât pe CD, pe partitură, pe text, cât şi pe plicul cu numele autorilor se specifică doar Motto-ul lucrării.
Lucrările se pot depune şi la Secretariatele etapei zonale de preselecţie, ori selecție Națională (în centrele şi în zilele specificate mai sus) unde se pot achita în numerar şi taxele de participare, sau pot fi expediate pe adresa:
FESTIVALUL MAMAIA COPIILOR
CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR – Constanța B-dul ALEXANDRU LĂPUȘNEANU Nr. 1, până la data de 12 MAI 2018 – data poștei, cu specificația: Creație și grupa de vârsta.
Toate detaliile legate de desfășurarea etapelor se vor afișa pe site-ul nostru www.mamaiacopiilor.ro la rubrica INFORMAȚII UTILE, FORMULARE.
FESTIVALUL SE VA DESFĂȘURA ÎN PERIOADA 7-14 iulie 2018.
Transmisia în direct de către TVR2 a concursului va avea loc în intervalul 10-14 iulie.
Informaţii suplimentare, zilnic între orele 9 și 16, la Secretariatul Festivalului; Tel. 0723270960.pag 6