Memorabil! DĂNCILĂ A SEMNAT – RELANSAREA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI!

•Marele plan al Olandei a fost dat peste cap! •Investiții uriașe în portul Constanța! •”Noul Drum al Mătăsii” trece prin România!…

DĂNCILĂ DESCHIDE POARTA DE INTEGRARE ÎN EUROPA – PENTRU EMIRATE

Premierul Viorica Dăncilă tace și face. Surclasându-i practic pe toți ceilalți prim-miniștri ai României. În raport cu parteneriatul nostru cu Emiratele Arabe Unite. O investiție de mari proporții a fost decisă prin dezvoltarea cu uriașe investiții din Dubai a Portului Constanța, care se transformă astfel în principala poartă de intrare în Europa. Spre consternarea olandezilor. Care voiau și ei. Dar nu s-a legat.
O știre bombă a trecut aproape neobservată. Mai întâi, România a prelungit cu 30 de ani, în luna februarie, contractul de cesiune încheiat de Administrația porturilor maritime Constanța cu DP World, companie deținută de Emiratul Dubai și care vizează cel mai mare terminal de containere din Portul Constanța. O investiție care a adus în România până în prezent 200 de milioane de dolari, urmând să mai rezulte din acest parteneriat încă 100 de milioane de dolari. Duminică, tot acest parteneriat cu Emiratul Dubai a fost upgradat într-un mod spectaculos. S-a semnat un memorandum care prevede un parteneriat extins cu Administrația Porturilor Maritime Constanța, care va pompa în economia românească încă 250 de milioane de dolari. În paranteză fie spus, Emiratele Dubai se prefigurează a deveni unul dintre cei mai de nădejde parteneri economici ai României. Dacă ne gândim că, tot în baza unui contract de concesiune pe 30 de ani, o societate din Emirate a preluat și Insula Mare a Brăilei, unde deja sunt în plină desfășurare investiții semnificative. Dacă există cineva care are impresia că îi ridic osanale nemeritate doamnei Viorica Dăncilă, îi atrag atenția că de această dată nu mai discutăm doar de o investiție spectaculoasă. Făcută de un partener străin, fără ca acesta să ne pună condiții umilitoare, care ar presupune o cedare în materie de suveranitate sau de drepturi și de libertăți fundamentale ale omului. Avem de-a face pur și simplu cu acel tip de investiții profitabile și care nu implică condiții politice, de care avem atâta nevoie. Dar pe tabla geopolitică lucrurile stau altfel. Din această perspectivă, pe drept cuvânt se poate face afirmația că Viorica Dăncilă a dat o lovitură de mari proporții. Iar în cele ce urmează voi explica de ce. După cum se știe, Olanda, care s-a erijat prin ambasadorii ei succesivi de la București într-un fel de jandarm al Europei în România, umilind de multe ori în ultimii 15 ani guvernele de la București și dându-ne necontenit lecții privind statul de drept și Justiția, opunânânu-se din răsputeri atât ridicării MCV pe România cât și intrării noastre în spațiul Schengen, are de fapt în vizor un obiectiv geostrategic major. Toate presiunile făcute asupra României de oficialii olandezi au un scop precis. Acela de a pune mâna pe Portul Constanța. Un port mult mai important decât Portul Rotterdam. Ar însemna, la proporții mult mai mari, să se repete figura urâtă pe care ne-au făcut-o austriecii cu acceptul autorităților de la București, care s-au lăsat șantajate, atunci când OMV, o societate de câteva ori mai mică în domeniu energiei, a înghițit literalmente colosul românesc Petrom, cu câmpuri petrolifere cu tot, cu gaze de sondă cu tot, cu două rafinării pe care le-a distrus, consecința fiind și distrugerea Oltchim și care în final nici măcar nu și-a respectat obligațiile prevăzute în contractul de privatizare. Nu pot încheia această paranteză fără a mă întreba când vom avea un Guvern suficient de demn și cu capul pe umeri și animat de iubire de țară, care va pune piciorul în prag și va anula respectivul contract de privatizare cu toate penalizările aferente. Dacă olandezii ar fi pus mâna pe Portul Constanța, așa cum și-au dorit în mod constant în ultimii 30 de ani, ar fi făcut-o firește cu brutalitate, cu cinism, în stilul Austriei și fără ca în final statul român să se aleagă cu vreun beneficiu real. Acum situația este diametral opusă. Extinderea investițiilor masive ale Emiratului Dubai în Portul Constanța aduce avantaje și câștiguri reale pentru partenerul român, dar și un câștig uriaș în plan geostrategic. Explicația nu e prea complicată. Singurul element care obturează utilizarea exponențială a Portului Constanța ca poartă de intrare în Europa îl constituie restricțiile de trecere a navelor prin Strâmtoarea Bosfor. Cu acordul guvernului de la Ankara însă, Emiratele vor construi în următorii cinci ani un canal alternativ pentru transportarea vaselor de mare tonaj. Începând din acel moment, Portul Constanța, port românesc, dezvoltat în cadrul unui parteneriat corect, așa cum s-a dovedit a fi și parteneriatul pentru cel mai important terminal de containere, va deveni unul dintre cele mai importante noduri comerciale ale continentului. Să legăm acest proiect, care practic a demarat, de un altul, având o importanță la fel de mare. Și cu care se află în interconexiune. Proiectul prin care, pe bani ai Uniunii Europene, dacă autoritățile de la Bucureși vor acționa în mod corespunzător, va fi realizată interconexiunea dintre Canalul Dunărea Marea Neagră și Rin. De fapt dintre Rin, Dunăre și Canalul Dunăre Marea Neagră. Când se va finaliza acest proiect, convenit în urmă cu aproape 40 de ani de Ceaușescu cu autoritățile de la Berlin, cele mai multe mărfuri vor tranzita nu pe autostrăzi și nu pe căile ferate, ci pe Rin, pe Dunăre, pe Canalul până la Marea Neagră și, apoi, cu diverse destinații, pornind din Portul Constanța modernizat. Iată care sunt argumentele care mă determină să apreciez la superlativ aceste demersuri ale premeirului Viorica Dăncilă. În timp ce alții s-au bătut degeaba cu cărămida în piept, această femeie modestă și curajoasă a făcut și face puțină istorie. Avem nevoie și de vești bune din când în când și e bine dacă ele vin și de la Palatul Victoria. PS: Și ca să nu ne mai taxeze de dimineață până seara oficialii olandezi, acuzându-ne pe nedrept că am fi cel mai corupt stat din Europa, îmi permit să le reamintesc că una dintre cele mai importate bănci olandeze, ING, tocmai are de plătit penalizări convenite de aproape un miliard de euro, pentru că a spălat în mod constant bani prin sucursala sa din Italia. Prinși cu mâța în sac, după ce au executat asemenea operațiuni frauduloase ani de zile, bancherii de la ING au scăpat cu fața curată. Au căzut la înțelegere cu autoritățile olandeze să plătească și să scape. Și au plătit practic tot din banii deponenților. Și nici unul dintre ei nu este corupt.Și nici funcționarii statului, care au participat la târg. Sursa: CorectNews, Sorin Roșca Stănescu