NE-A ASCULTAT DAR… NU A ÎNȚELES NIMIC! SAU A FĂCUT PE PROSTUL! NICI NU I-A FOST GREU!…

*Europarlamentarul Cătălin Ivan şi-a anunţat vineri demisia din grupul socialiştilor din Parlamentul European, urmând să activeze ca independent.

Cătălin Ivan a declarat, vineri, pentru News.ro că şi-a încheiat „conturile” cu grupul socialiştilor europeni şi că şi-a înaintat demisia, întrucât nu a fost luată nicio decizie în cazul cererii sale privind excluderea PSD din grupul S&D.
„Mi-am încheiat conturile cu socialiştii. Nu are rost să mai stau în acest grup, câtă vreme ei ţin în braţe PSD după tot ce s-a întâmplat. Nu este vorba doar de protestul din 10 august, ci de comportamentul PSD de când a ajuns la guvernare”, a declarat Cătălin Ivan. El a spus că va activa ca independent în Parlamentul European.
„Nu sunt în negocieri cu nici un partid şi cu nici un grup politic”, a adăugat Cătălin Ivan. Pe 10 septembrie, europarlamentarul Cătălin Ivan anunţa că va demisiona din grupul socialiştilor din Parlamentul European începând cu 1 octombrie, dacă nu va fi luată nicio decizie în cazul cererii sale privind excluderea PSD din grupul S&D.
El preciza că la o lună de la protestele din 10 august este inacceptabil că socialiştii europeni nu au reacţionat în cazul violenţelor din Piaţa Victoriei. În cererea înaintată conducerii socialiştilor europeni, Cătălin Ivan arăta că protestul paşnic din 10 august a fost transformat “într-o luptă de stradă extrem de violentă între jandarmi şi grupuri organizate infiltrate în rândul protestatarilor după un scenariu pregătit din timp de oameni fideli lui Liviu Dragnea din Ministerul Afacerilor Interne“.
În documentul trimis la începutul lunii septembrie conducerii socialiştilor europeni, Cătălin Ivan preciza că amânarea unei discuţii în grupul politic S&D ar însemna „o susţinere tacită, un gir dat celui mai nociv regim politic din Europa în acest moment”.