„NIŞTE BEŢIVI !…“

Nu confundaţi jurnaliştii profesionişti cu tiriplicii rataţi, fără şcoală care se poreclesc ziarişti!

UN FENOMEN A LUAT AMPLOARE!
Am ezitat, îndelungă vreme, să transmitem acest mesaj. Din mai multe motive, primul dintre ele fiind acela că prin asemenea materiale aducem, cu siguranţă, un strop de umbră asupra presei, în general. Care presă, săraca şi aşa are problemele ei despre care nu este momentul să vorbim acum. Am hotărât, totuşi, să scriem despre asta, din mai multe motive:
-În primul rând, faptul că numeroşi cetăţeni (mulţi oameni importanţi) ne-au atras atenţia, în diferite contexte, asupra faptului că fie pe „feisbuci“, fie prin viu grai, în diverse acţiuni, nişte- unii, care se recomandă drept „ziarişti“ s-ar comporta ca ultimii vagabonzi! De multe ori acestora fiindu-le ruşine să stea lângă asemenea personaje!
-Fenomenul a luat amploare, cu siguranţă, atunci când alţi jurnalişti (cu experienţă, profesionalism şi destulă seriozitate) ne-au căutat şi ne-au atras atenţia asupra uriaşei confuzii care s-a creat, în acest moment, în zona presei locale, datorită abundenţei acestui grup, din ce în ce mai populat, de personaje contradictorii, oameni care sub nicio formă nu demonstrează că ar avea calitatea de jurnalişti, dar care întunecă imaginea despre ziarişti- oamenii putând face, cu uşurinţă, confunzia între adevăraţii ziarişti şi vagabonzii respectivi!
-Dar ceea ce ne-a umplut de amar şi ne-a dus în situaţia de a reacţiona au fost informaţiile primite de la nişte cunoştinţe dintr-o altă ţară, acolo unde alături de o delegaţie mai mult sau mai puţin oficială au fost şi câţiva din grupul respectiv. Iată ce ne-au spus aceia, în mod special: „Domnule, de ce au fost lăsaţi să vină, la noi, vagabonzii ăia?! Nişte beţivi! Nişte ordinari! Se aşezau primii la masă şi se ridicau ultimii, de acolo- dacă mai erau în stare să se ridice! Un comportament mizerabil, nu vă spun cum erau la limita borâtului, pur şi simplu! Nu mi-a venit să cred că există aşa ceva! Şi că ăştia se pot numi… ziarişti!“
-În mod firesc, am stat de vorbă cu unii dintre cei care au făcut parte din delegaţia respectivă care, la rândul lor, ne-au confirmat- „Aşa este! Ni s-a făcut ruşine de ruşinea lor! Pe care, firesc, nu o aveau! Erau cei mai fericiţi pentru că puteau să îşi facă mendrele ca ultimele otrepe, ca ultimii aurolaci!“

N-AU NICI O ŞCOALĂ, N-AU NICI O EXPERIENŢĂ!
Desigur, mulţi ne-au întrebat ce pregătire au aceşti indivizi, cum de au ajuns ei… ziarişti? Am fost nevoiţi să le explicăm că acest lucru s-a petrecut, în masă, în România după 1990 când, pe lângă tinerii aspiranţi la dorinţa de a deveni ziarişti- mulţi dintre ei, confirmaţi, în timp- mai ales în presa locală au pătruns o serie de, pur şi simplu, rataţi! Oameni fără nici o şcoală, fără nici o pregătire, şi având tare comportamentale şi probleme uriaşe de morală (uneori şi legalitate!) oameni care nu au reuşit nimic în viaţă au găsit această zonă- presa! Şi s-au declarat, peste noapte, ziarişti! Nu doar că nu au pregătirea respectivă, dar au multe goluri, pornind de la cultura generală şi ajungând la profesionalismul necesar…

REPETENŢI ŞI LA… „ŞCOALA VIEŢII”!
Desigur, încă de pe vremea comuniştilor, absenţa studiilor (atât de necesare, într-o carieră normală) a fost suplinită de această formulă: „Da, dar are «şcoala vieţii»!“ asta însemna că fie a fost ilegalist, fie că nu ştiu pe unde a muncit el, nu ştiu ce lucrare o fi realizat, fiecare avea câte un argument. Ei, din nefericire aceşti aşa-zişi ziarişi, de fapt- ziarici! Au rămas repetenţi şi la scoala vieţii, fie au plecat în străinătate şi s-au întors cu şuturi pentru că nu au făcut nimic acolo! Fie au încercat diverse afaceri şi au dat faliment- unele dintre ele falimente de răsunet! Fie au fost goniţi din locurile în care activau, datorită incompetenţei şi nenorocirilor pe care le făceau, acolo! Pe unii i-au lăsat nevestele, alţii sunt vai de mama lor, unii au probleme uriaşe şi aici nu este vorba numai de cele financiare! Dar, în continuare ziarişti!

CEL MAI GRAV LUCRU- AU TRECUT LA… ŞANTAJ!
Aici lucrurile încep să se încurce, rău de tot pentru că, tot din informaţiile pe care le-am primit, în ultima vreme, indivizii respectivi (populând această zonă cu toată imbecilitatea, dar şi nesimţirea necesară!) au trecut la ceea ce aşteptam, de multă vreme să se întâmple: ŞANTAJUL! Şantaj pe faţă, şantaj prin articole, şantaj în dialoguri directe- încât unii oameni de afaceri, disperaţi, au venit să ne întrebe ce să facă! Iarăşi, în mod normal ar trebui să se ducă la organele competente, dar îţi este milă să bagi un prost la puşcărie, chiar dacă este atât de fraier! Fiecare om îşi caută o soluţie ca să evite balamucul, dar la ora actuală, în România, pentru aşa ceva se face puşcărie! Imbecilii n-au înţeles asta şi îşi fac de cap, în continuare!

CINE-I ACOPERĂ? PĂI… PERSONALITĂŢILE!
Aceasta este, de altfel, cea mai gravă problemă- ei sunt toleraţi în jurul unor personalităţi importante din spaţiul politic şi social local. Păi dacă nenorociţii de „ziarici“ se duc la un om de afaceri şi-i spun- „vezi că ne-a pus X-ulescu să te facem!“, iar a doua zi, omul ăla (deja, speriat) îi vede pe nenorociţi în preajma lui X-ulescu, omul ăla ce să creadă?! Poate (chiar- în unele cazuri- cu siguranţă!) respectivele personalităţi habar nu au de ceea ce practică nemernicii! Dar îi acoperă, tolerându-i, în preajma lor! Nu dăm lecţii de viaţă, dar confuziile astea trebuie să dispară, pentru că, altfel, lucrurile se vor complica şi mai rău.

INVITĂM PRESA SERIOASĂ- LA SOLIDARIZARE!
Desigur, există multă ranchiună în cât a mai rămas din presa locală, există neînţelegeri, există puncte de vedere diferite, există „clienţi“ diferiţi. Dar, în faţa acestui pericol real de înnegrire a imaginii celor care practică această meserie onorabilă, credem că a sosit momentul unei SOLIDARIZĂRI a presei locale serioase! Publicaţi şi dumneavoastră pe această temă! Îl puteţi prelua pe acesta! Daţi semnale că nu aveţi legătură cu această lume rău famată care a pătruns în presa locală! Faceţi ceva, oameni buni, pentru că- altfel, confuzia este totală! Şi când vă veţi duce cu o anchetă serioasă, undeva, după ce veţi scoate legitimaţia şi vă recomandaţi „ziarist“, veţi putea vedea în faţa dumneavoastră, un om pufnind în râs- „Ce… ziarist, domnule?! Sunteţi cu beţivii ăia care urinează şi se dau pe bărci şi se dau pe „feisbuc”?! Nu mai există ziarşti, domnule, am văzut eu, nişte nenorociţi, asta sunteţi!…“
Până nu este prea târziu, reacţionaţi, ziarişti adevăraţi!

N.R.: Cât priveşte loazele, poate măcar în faţa acestui semnal vor încerca să-şi schimbe comportamentul. Cât or putea, cât îi duce mintea…
Jurnalul de Călăraşi

ŞI ALŢII NE DAU DREPTATE!
UNDE ÎI TRIMITEM PE PAPARAŢOI
N. Carandino, în „De la o zi la alta” şi Ov.S. Crohmălniceanu, în „Amintiri deghizate”, povestesc o întâmplare cu Victor Eftimiu. Un veleitar tupeist s-a nimerit la o masă dată de Eftimiu şi s-a trezit vorbind. „Maestre, ca scriitor nu vă apreciez, dar ca om, recunosc că sunteţi fermecător!”. Eftimiu i-a servit un răspuns memorabil. „Ca scriitor nu te cunosc, iar ca om te bag în p…. mă-tii!”.
Cu aceeaşi obrăznicie au apărut paparaţoii în lumea presei şi se pretind, bineînţeles, colegii noştri. Parafrazându-l pe prodigiosul Victor Eftimiu, ar fi normal să le transmitem „ca ziarişti, nu existaţi, iar ca oameni, vă băgăm în p… mamelor voastre! Dar nici acolo nu meritaţi, că e singurul spaţiu unde v-a fost cald şi bine!”.
De la an la an paparaţoii prind mai mult tupeu. În loc să fie discreţi (adică gnomi, viermi), ei escaladează noi trepte şi balustrade ale monstruozităţii. În urmă cu vreo doi-trei ani, la nunta unui politician celebru, au bătut un cameraman şi pe portarul cu fireturi al cârciumii. Imediat am primit informaţii despre detenta lor profesională. Unul dintre ei realiza nişte comentarii foto delicioase. Păstrez ortografia titanului. „Chiloţi de bae”, „la un momentdat” şi-exprimare de proxenet!- „Cruduţa l-a dus pe Nilă la apartament”. Gata, nu mai râdeţi! Ca şi geniile, asemenea rebuturi genetice se nasc rar şi trebuie să se bucure de protecţia noastră.
Dar cel mai tare m-am distrat (am mai scris-o pe-asta) când aveam în redacţie doi paparaţoi. Tată şi fiu. Îmi imaginam, în faţa colegilor, cum îl dădăcea bătrânul pe cel mic. „Fiule, să fii harnic şi onest, să nu batjocoreşti tradiţia familiei, că io am muncit din greu să-mi fac un nume în nobila noastră meserie!”.
Am început cu Victor Eftimiu, am trecut prin cocina vizuală a paparaţoilor şi închei tot cu Victor Eftimiu şi arta vizuală adevărată. În urma bombardamentului din 1944 (ne-au mângâiat americanii, pe 4 aprilie, în Duminica Paştelui), Victor Eftimiu a pierdut 100 de tablouri de Dărăscu şi 70 de Ressu.
Răzvan Ioan Boanchiş- „Naţional“