NU MAI ÎNVĂȚAȚI! LĂSAȚI-O DRACU’ DE ŞCOALĂ!

Deşi în România persistă destul de mult preconcepţia conform căreia „cine are carte, are parte”, specialiştii HR demonstrează că, în majoritatea cazurilor, meseriile fără studii superioare se află în topul salariilor din România.
Salarii de peste 1000 euro pe lună se găsesc în România, chiar dacă studiile nu sunt necesare pentru meseriile prestate pentru aceste salarii. Spre exemplu, în urma unui curs de calificare şi a unei etape de training specializat, puteţi deveni fără excepţie controlor de trafic aerian. Pentru această meserie nu va fi nevoie să aveţi bacalaureatul. Însă, totuşi, liceul va trebui să fie absolvit.
Va merita însa efortul fără nici o discuţie, deoarece salariul unui astfel de controlor poate ajunge la 5.000 euro pe lună. Şi discutăm despre salariul net. De asemenea, nu trebuie să zburaţi zilnic şi să lucraţi în condiţii de risc pentru a câştiga un salariu de 800 – 1000 euro net lunar. Un sudor specializat în argon poate câştiga fără mari probleme acest salariu.grefieri
Un medic rezident, cu 6 ani de facultate + anii petrecuţi în rezidenţiat poate lua lunar un salariu de 2000 de lei. Însă la intrarea în rezidenţiat, mai ales într-un oraş mic, salariul medicului va fi de cele mai multe ori cel minim pe economie. În acelaşi oraş, în urma unui simplu curs de calificare ca manichiurist pedichiurist, o manichiuristă poate câştiga chiar şi până la 2500, 3000 de lei. Iar într-un oraş mare acest salariu poate creşte. Pe lângă salariul net însă, manichiurista poate beneficia de tot felul de bonificaţii care se adaugă la suma totală.
Într-un salon de renume din capitală, astfel, salariul unui manichiurist sau al unui pedichiurist cu experienţă poate ajunge cu uşurinţa la 1000 euro lunar.hairdresser-624x398
Un frizer dintr-un salon mare, într-un oraş precum Bucureştiul sau Clujul, poate ajunge la 3500 lei pe lună, un salariu comparabil cu al unui grefier, spre exemplu. Singura diferenţă e ca primul ar urma un simplu curs de frizerie / coafor, iar cel de-al doilea are nevoie de cel puţin o facultate în domeniul legal.
Aceeaşi tendinţă predomină şi în UE. Un simplu muncitor la salubrizare poate câştiga într-o ţară ca Germania un salariu de 2000 euro (la care se adună şi sporurile). Acest salariu poate reprezenta un punct de competiţie cu oricare alt salariu din rândul celor care au studii superioare. Un instructor HR de exemplu poate câştiga 2000 – 2500 euro, însă acesta ar avea nevoie de studii superioare pentru a profesa la un nivel înalt, în timp ce muncitorul în salubritate nu are nevoie nici măcar de ciclul liceal. În acest caz, este bine să vă gândiţi de două ori ce cariera doriţi să urmaţi şi ce nivel de studii doriţi să absolviţi. Înainte de a intra pe piaţa muncii puteţi cerceta şi ofertele existente la AJOFM în fiecare oraş şi veţi descoperi cu stupoare că multe meserii disponibile nu necesită neapărat absolvirea unei facultăţi, însă salariile adiacente vor fi extrem de mulţumitoare.