O raritate în România de astăzi – investiții în Cultură! LA DRAGALINA S-A INAUGURAT CENTRUL CULTURAL “SF.MIHAIL ȘI GAVRIL”!

UN SPAȚIU MULTIFUNCȚIONAL! DE NIVELUL UNOR INSTITUȚII SIMILARE DIN MUNICIPII ȘI ORAȘE!

UN PRIMAR ȘI PROIECTELE SALE!…

Am urmărit, în ultimii ani, activitatea primarului comunei Dragalina, Marian Gabriel Stanciu, un om cu o experiență multiplă, dar și cu multe ambiții pentru ca toate cele pe care le-a promis să devină realitate! Iar aceste realități au fost consemnate, în ultima perioadă, pentru că ele au devenit vizibile și, mai ales, apreciată!
În primul rând de oamenii din Dragalina ! Dar și de cei care urmăresc ceea ce se întâmplă la nivelul județului Călărași… În care am mai consemnat acțiuni interesante, cu primari destoinici, preocupați să răspundă așteptărilor oamenilor.



UN SPAȚIU DE CARE DRAGALINA AVEA NEVOIE!

Din dialogul pe care l-am avut cu primarul Stanciu am realizat că proiectul a pornit de la zero și el a fost generat de dorința de a se realiza un spațiu multifuncțional în care oamenii să aibă acces atât la manifestări culturale, dar și un spațiu în care oamenii să își poată materializa evenimentele proprii – nunți, botezuri, petreceri, ca să nu mai vorbim despre grupurile care pot realiza aici foarte multe acțiuni.
Mai mult decât atât noul spațiu a generat, deja, apariția unor formații și ansambluri de diferite specialități, pentru că talente există, așteptările erau foarte mari și, iată, acum a apărut și locul în care se pot face asemenea evenimente!




BIBLIOTECA VA FI TOT AICI!

La fel ca și Casa de Cultură din Oltenița, gândită de primarul Petre Țone cu această multifuncționalitate, la Dragalina există spațiu și pentru Biblioteca din comună! Care se mută în spațiul nou aducând întregul tezaur de cărți aici în spațiul cultural al comunei!

MUZEUL DRAGALINA VA DEVENI REALITATE!

Tot din informațiile pe care le-am primit de la primarul Stanciu în curând va fi deschis și spațiul muzeal al comunei Dragalina, adică încă un obiectiv pe care primarii din județ au fost îndemnați să îl deschidă de către directorul Direcției pentru Cultura-prof.dr.Sorin Danciu – propunere lansată de mai multă vreme, pentru că fiecare localitate are, la rândul ei , încă numeroase valori care trebuie adunate sub același acoperiș pentru respectarea tradiției și pentru informarea celor tineri în legătură cu toate aceste valori ale trecutului!
În curând va deveni funcțional muzeul pentru că există și omul care dorește să facă acest lucru!



O COMUNĂ ÎN FIERBERE!

Aceasta a fost imaginea pe care am remarcat-o în ziua inaugurării, atunci când oamenii au mers, în primul rând, la biserică! Credința este la fel de puternică precum a înaintașilor, iar cu ajutorul lui Dumnezeu se pot realiza lucruri minunate!
Așa cum s-a văzut acum!