OARE CINE VREA SĂ NE ÎNGROAPE?

Am aflat de pe internet că ni se atrage atenţia: „Mergeţi pe pierderi! Şi asta nu ar fi bine!“
Ciudat este că asta vine de la cineva care (cel puţin, teoretic) trăieşte din… presă! Să nu se ştie, nici acum, că- de ani de zile- în România, toate instituţiile de presă merg pe pierderi! Ca rezultat al unei acţiuni foarte bine organizate menite a îngropa gura presei?!
O instituţie de presă ca a noastră are sediu de redacţie, are angajaţi (plătiţi, întotdeauna, la zi- niciodată, nici măcar o zi întârziere!), taxe plătite la stat, utilităţi (energie electrică, gaze, internet, alea… alea…), chirie, toate aceste cheltuieli- la zi! Plus (spre deosebire de mulţi alţii)- TIPARUL! Ziarul se tipăreşte în fiecare zi şi se găsesşte la chioşc- cotidian! În aceste condiţii, la ce preţ să vinzi ziarul? 7 lei- ca să-ţi acoperi toate cheltuielile? Nu l-ar cumpăra nimeni! Publicitatea- au avut grijă să se aleagă praful de ea, pentru toată presa! Iată de unde apar pierderile!…
Pentru toate instituţiile este foarte greu (marile instituţii mass-media din România au acumulat milioane de euro, pierderi!)- toţi au probleme!
Cu excepţia blogurilor şi site-urilor subvenţionate de „băieţii cu ochi albaştri“ (alea n-au probleme financiare, dar dacă te uiţi cu atenţie la reclamele pe care le conţin, vezi nişte lucruri comune de te apucă… spaima de epoleţi!) Toate instituţiile de presă au pierderi! Dumnezeu ştie cum reuşesc să supravieţuiască! Dar, iată (şi spre disperarea unora)- încă trăiesc!
Desigur, ni s-a sugerat că acesta ar fi un mesaj transmis (oare de unde?) cum că să fim atenţi, că altfel… Atenţi suntem de 26 de ani! Spre disperarea… lor! În rest, ce să zicem- să le dea tuturor, Dumnezeu, posibilitatea să trăiască numai din… presă! Fără… epoleţi!